Arhivă pentru decembrie 7, 2008

Reportaj „Unitate prin diversitate în centrul capitalei”

Posted in Reportaj with tags , on decembrie 7, 2008 by crinapopa

207

Convieţuirea armonioasă între etniile unui popor este cheia către trăinicia şi prosperarea acestuia, în timp ce detaşarea de stereotipuri şi discriminare de orice gen, alăturată respectului şi atitudinii empatice vizavi de celelalte naţionalităţi convieţuitoare este izvorul întregului Bine în societate. Pornind de la această reţetă a fericirii unui popor, unitatea prin diversitate a devenit de la un timp încoace un deziderat primordial în politica naţională a statelor multietnice ce îşi asumă angajamentul de a asigura egalitatea de şanse, deplinătatea drepturilor, convieţuirea paşnică şi schimbul cultural reciproc între majorităţile şi minorităţile etnice din teritoriu.

Încă din timpul celor două războaie, ţinutul Basarabiei a găzduit conglomerate de naţionalităţi şi minorităţi etnice, al căror număr depăşeau cifra de un milion de locuitori, cu o pondere mare evidenţiindu-se: ruşii – 12,3%, ucrainenii – 11%, evreii – 7,2 %, bulgarii – 5,7%, germanii – 2,8%, acestora alăturîndu-se comunitatea ungară, sîrbă, croată, cehă, slovacă, poloneză, greacă, armeană, albaneză, romă… Astăzi, acest tablou multietnic îşi păstrează practic aceeaşi consistenţă, fiind un rezultat datorat atît tratatelor internaţionale sau hotărîrilor adoptate de societăţile Naţiunilor, cît şi datorită spiritului tolerant, paşnic şi prietenos al majorităţii etnice din teritoriu.

Întru fortificarea ideii de prietenie şi conlucrare multietnică, deja al 8-lea an la rînd, în cea de-a doua duminică a lunii septembrie, inima Moldovei găzduieşte Festivalul etnocultural cu genericul „Unitate prin diversitate”. Sute de locuitori ai capitalei, cu mic cu mare se adună în grădina publică „Ştefan cel Mare” pentru a asista la o paradă de culori, costume tradiţionale, mîncăruri ale diverselor bucătării naţionale, cîntece, dansuri, simboluri şi jocuri multietnice. De această dată, m-am pierdut şi eu printre ei, în ciuda timpului posomorît de afară, care ţinea morţiş să ne binecuvînteze cu cîte o ploaie măruntă şi rece. Cîteva acorduri slabe de fanfară, un imn intonat cu o jumătate de gură de un grup pestriţ de oficiali şi reprezentanţi ai diverselor etnii naţionale adunaţi în preajma monumentului voievodului Ştefan cel Mare, mi-au furat pentru o clipă privirile,
făcîndu-mă,  fără voie, martoră la bucuria lor de moment. Îi priveam de la distanţă stingherită de privirile lacome ale trecătorilor zgribuliţi de frigul de afară şi ne minunam cu toţii de mîndria şi siguranţa cu care aceştia îşi ghidau paşii spre adevăratul suflet al petrecerii.
Ploaia de umbrele din stradă, sunetul obositor al claxoanelor, mutrele oţetite ale trecătorilor, toate astea miroseau a plictiseală, în timp ce în inima Aleii Clasicilor, decorată cu covoare, drapele, broderii, picturi şi variate obiecte de artizanat, agitaţia era în toi: o avalanşă de voci întretăiate de efort, nehotărîre şi entuziasm se auzeau în stînga şi în dreapta mea: „Să o luăm la stînga, poate acolo e comunitatea romilor”, „vai, ce spui, să o luăm la dreapta, nu veyi ce picturi frumoase sunt expuse acolo”!!! „Fetelor, da poate intrăm în Casa Mare, aşa cum se şi cuvine cînd te duci prin ospeţe?”, au răsunat nişte voci nehotărîte, în urma mea, în timp ce de colo-colo, reprezentanţi ai diverselor etnii , se strecurau printre trecători, purtînd straie naţionale.
Deodată, un dangăt puternic de clopot străpunse cu ecoul său văzduhul. Cerul fu împînzit de o ploaie multicoloră de baloane. Cîntecele populare şi horele moldoveneşti nu se lăsau aşteptate…Totul în jur părea o scenă ruptă din poveşti cu Feţi Frumoşi şi Ilene Cosînzene care mai de care. Casa Azerilor, Curtea ucrainească, Societatea de cultură greacă „Eretria”, Comunităţile belarusă, rusă, evreiască, turcă, azerbaigiană, romă, şi-au deschis larg uşile, întîmpinîndu-şi oaspeţii cu zestrea lor tradiţională, la care era cu neputinţă să nu tragi cu coada ochiului şi să nu te macine întrebări de genul: „Da asta ce mai e?”, „Şi asta la ce foloseşte?”, „Mmmdaaaa, Frumos şi cine e meşterul iscusit? ”.


La o aruncătură de băţ, răsuna un cor de voci feminine acompaniate de un acordeon: „Rascoji pro milovo moio …. Oi, Zacekaloiasi ia ego…” Podrujenca, Pro kohanovo vseo pravdo rascoji ….”Ce gospodărie se mai fie asta? Aaaa, nu încape nici o îndoială: e curtea Ucrainească! Intru înăuntru, mă apropii de o măsuţă improvizată: pe ea – sărmăluţe călduţe de-ţi lasă gura apă, mici rumeniţi la cuptor, plăcinţele şi copturi puhave, toate astea fac cu ochiul trecătorilor amorţiţi de frigul de afară.  Maşinka, o toamnă trecută de mult de floarea vîrstei, îşi aşează cu grijă şalul pe umeri şi mă pofteşte să gust din bucătăria tradiţională a vecinilor noştri de la răsărit. Vhodi, doroguşa. Paprobui, iak vkusnîe plaţîntî! Nu mă avît să le rup din intimitate. Prefer să mă furişez discret către ieşire şi să le admir de la distanţă, în timp ce în gospodăria alăturată, un grup de bărbaţi vînjoşi ciocnesc cîteva păhărele de vin roşu-purpuriu.


Şi cum era de aşteptat, în scurt timp, pe ospeţe apar şi musafirii de onoare: mai mulţi demnitari, printre care primarul capitalei, Dorin Chertoacă şi speakerul Parlamentului, Marian Lupu. Cu o strîngere de mînă, cei doi stîrnesc interesul publicului şi blochează trecerea, cu toată suita guvernamentală de bodyguarzi. Jurnaliştii se pierd în toată forfota asta, nu cumva să le scape vreun moment mai curios, în timp ce pe strada romilor se anunţă veselie mare. Feţe îmbujorate, glume pipărate, dansuri tradiţionale, fete frumoase şi flăcăi cu un zîmbet pînă la urechi dau startul marii petreceri. Bulibaşul gătit la 4 ace se prinde în horă şi îndeamnă trecătorii la dans.


Pe foc, cîţiva mici sfîrîie necontenit, în timp ce ceaunul cu sarmale îmbie lumea la o mică degustaţie de pomină. Toată capitala sărbătoreşte Unitatea prin diversitate. Romi, Bulgari, Români, găgăuji, azeri, evrei şi alte minorităţi naţionale marchează cel de-al 8-lea an de prietenie şi înţelegere reciprocă  interetnică. Muzica sună necontenit prin mahalale. De sus cerne mărunt cu picături de ploaie. E frig, dar nimănui nu-i arde să o ia spre casă. Puhoaie de umbrele se strecoară cu grijă printre standuri. Ansamblu de dans Ţărăncuţa încinge o horă pătimaşă în scenă, la doar doi paşi de Casa Mare. În satul etniilor e mare sărbătoare şi cheful se anunţă a fi de durată: cam 3 zile şi 3 nopţi, aşa cum se obişnuieşte pe la moldoveni. Păcat, însă, că mîîne e zi de luni şi temele nefăcute mă aşteaptă cu nerăbdare acasă. Păcat că miezul zilei a sunat prea devreme pentru mine şi ca să nu distram magia basmului, trebuie să-mi grăbesc paşii. Poate că la anul am să recuperez clipele frumoase pe care acum sînt nevoită să le ocolesc. Poate că la anul… , sau, cine ştie cînd?
Cristina Popa

Reportaj „ 5-4 5-4, ţara e organizată”

Posted in Reportaj with tags on decembrie 7, 2008 by crinapopa

„Domnişoară, pe aici nu se permite trecerea, aşa că vă poftesc  să o luaţi la stînga şi să ocoliţi zona, dacă nu intenţionaţi să vă creaţi neplăceri „, mă anunţă pe un ton grav, un agent de circulaţie zgribulit şi înfumurat. Cu coada ochiului, îi trag o privire indignată şi-n timp ce nenea poliţist îşi flutură în văzduh bastonul de cauciuc, indicîndu-mi direcţia încotro trebuie să o apuc, îmi iau inima în dinţi şi-ncerc să mă asigur că cele rostite mai devreme se refereau la mine şi nu la o trecătoare din preajmă: „Cer scuze, cu mine vorbeaţi anterior? ”, intervin eu încercînd să încheg o discuţie cît de cît amicală.


„Păi, clar lucru, că doar nu vorbeam de unul singur, dar din cîte văd, fără „tolk”. „Blin”, Oare nu se vede clar că aici a fost montat un gard de metal şi că trecerea spre strada „N. Iorga” intersecţie cu „Bucureşti”, precum şi strada „Maria Cibotari” intersecţie cu „Bucureşti” este temporar blocată şi supravegheată de forţele de ordine?”
Ruşinată, arunc o privire în jur: în Grădina publică Ştefan cel Mare abia de mai găseşti persoane în civil, poliţiştii, în schimb, sunt cîtă frunză şi iarbă. Îi simţi de la o poştă: pas cadenţat, priviri sfredelitoare, replici tăioase, zîmbete false şi aere de VIP, cu un arsenal de calităţi atît de bogat e imposibil să treacă neobservaţi. Dispersaţi ca nişte piese de şah pe o tablă de joc, reprezentanţii forţelor de ordine îşi raportează din 5 în 5 minute care e situaţia în zonă: „5-4,  5-4. aici 5-1. Raportez: Ţara e organizată. 5-1, aici 5-4 şi la noi situaţia e sub control”.
Pentru o clipă, încerc să-mi amintesc ce dată figurează azi în calendar. E joi, 13 noiembrie 2008. Parcă nu mi-a scăpat nimic important. Atunci pentru ce mă rog atîta zarvă? Nu mă urnesc din loc, trebuie să aflu motivul unei asemenea mobilizări de pomină şi cum cea mai potrivită persoană care ar putea să mă ajute cu informaţii se află în faţa mea, nu stau mult pe gînduri şi o întreb curioasă: „Mmmdaaaa, abia acum îmi dau seama că toată treaba asta nu e nici pe departe un chow cu camera ascunsă. Totuşi, care e motivul unei supravegheri atît de riguroase, de pe urma căreia , noi – cetăţenii de rînd sîntem impuşi să înfruntăm dificultăţi şi incomodităţi în drumul spre serviciu? , De ce este îngrădită trecerea? De ce este izolată zona din preajma Palatului Republicii, iar maxi-taxiurile nu sînt lăsate să-şi urmeze cursul obişnuit?”. „Aşa trebuie”, mi se răspunde în grabă.  „Aşa trebuie?. Ce explicaţie mai e şi asta? Dar, de fapt, nici nu mă aşteptam la ceva mai original”. „auzi, domnişoară, nu pune multe întrebări, mai bine ţi-ai vedea de drum, căci escorta este în preajmă şi nu vreau să primesc mustrare de la superiorii mei”.


„Aha, e vorba de o escortă, de nişte oficialităţi de rang boieresc. Păi, da cum să nu, că de altfel nu se mai punea aşa ţara la cale” , interveni ca din senin o trecătoare. „noi nu ne vedem capul de sărăcie, da  guvernarea are chef de oaspeţi, ripostă bătrîna, în timp ce la doi paşi  o cetăţeancă şi mai indignată încercă să se facă auzită: „Îmi spune şi mie cineva cînd se va sfîrşi tot circul ăsta?. O nedrepate mai mare nici ca se putea: străzi blocate, trasee modificate, , transport public ce se mişcă cu viteza melcului, ambuteiaje, semafoare montate pe roşu, şi toate astea de dragul unui summit al prim-miniştrilor statelor CSI . Nu-i de ajuns că s-au alocat  60000 de lei pentru a le asigura combustibilul pe timpul şederii lor aici? Chiar  trebuie să-şi bată joc guvernarea de cetăţenii săi? Eu una vin de la serviciu, sînt istovită de puteri şi habar n-am cum o să ajung acasă. Stau în staţie de mai bine de o oră şi nici pomină de vreun mijloc de transport care să ducă în direcţia aeroportului”. La un moment dat, discursul femeii fu întrerupt de un semnal emis prin raţie: „5-4, Atenţie, ne apropiem de obiectiv… Fiţi gata”.


Toată suflarea din zonă înlemni la auzul sirenei. Un convoi din 3 automobile, dintre care unul al forţelor de ordine şi celelalte două ceva mai luxoase, cu geamuri din alea blindate, îşi fac apariţia în zonă, lăsîndu-i pe trecători cu gurile căscate de o parte şi de alta a trotuarului. Un agent de circulaţie trecu ţanţoş la datorie. În cîteva secunde, ospitalitatea şi devotamentul profesional se epuiză în vînt. Poliţistul îşi părăsi postul zgribulit de frigul de afară şi stînjenit de ochii întrebători aţintiţi asupra lui. „ „Vseo”, o trecut!!!, e timpul sa-mi iau tălpăşiţa din loc.”


Între timp, viaţa oraşului părea că îşi urmează cursul obişnuit, cu toate astea transportul public încă mai întîrzia în staţie, şoferii de maxi-taxi încă mai priveau stresaţi prin oglinda automobilului ca nu cumva  sa dea ochii cu vreun poliţist, gardul metalic încă mai stătea înălţat ca o fortăreaţă în preajma Grădinii Publice Ştefan cel Mare… şi numai o trecătorii îşi vedeau liniştiţi de drum. Pentru ei era o zi de 13, o zi de ghinion şi ghinionul ăsta se trăgea de la summitul CSI.
Cristina Popa