Reportaj „ 5-4 5-4, ţara e organizată”

„Domnişoară, pe aici nu se permite trecerea, aşa că vă poftesc  să o luaţi la stînga şi să ocoliţi zona, dacă nu intenţionaţi să vă creaţi neplăceri „, mă anunţă pe un ton grav, un agent de circulaţie zgribulit şi înfumurat. Cu coada ochiului, îi trag o privire indignată şi-n timp ce nenea poliţist îşi flutură în văzduh bastonul de cauciuc, indicîndu-mi direcţia încotro trebuie să o apuc, îmi iau inima în dinţi şi-ncerc să mă asigur că cele rostite mai devreme se refereau la mine şi nu la o trecătoare din preajmă: „Cer scuze, cu mine vorbeaţi anterior? ”, intervin eu încercînd să încheg o discuţie cît de cît amicală.


„Păi, clar lucru, că doar nu vorbeam de unul singur, dar din cîte văd, fără „tolk”. „Blin”, Oare nu se vede clar că aici a fost montat un gard de metal şi că trecerea spre strada „N. Iorga” intersecţie cu „Bucureşti”, precum şi strada „Maria Cibotari” intersecţie cu „Bucureşti” este temporar blocată şi supravegheată de forţele de ordine?”
Ruşinată, arunc o privire în jur: în Grădina publică Ştefan cel Mare abia de mai găseşti persoane în civil, poliţiştii, în schimb, sunt cîtă frunză şi iarbă. Îi simţi de la o poştă: pas cadenţat, priviri sfredelitoare, replici tăioase, zîmbete false şi aere de VIP, cu un arsenal de calităţi atît de bogat e imposibil să treacă neobservaţi. Dispersaţi ca nişte piese de şah pe o tablă de joc, reprezentanţii forţelor de ordine îşi raportează din 5 în 5 minute care e situaţia în zonă: „5-4,  5-4. aici 5-1. Raportez: Ţara e organizată. 5-1, aici 5-4 şi la noi situaţia e sub control”.
Pentru o clipă, încerc să-mi amintesc ce dată figurează azi în calendar. E joi, 13 noiembrie 2008. Parcă nu mi-a scăpat nimic important. Atunci pentru ce mă rog atîta zarvă? Nu mă urnesc din loc, trebuie să aflu motivul unei asemenea mobilizări de pomină şi cum cea mai potrivită persoană care ar putea să mă ajute cu informaţii se află în faţa mea, nu stau mult pe gînduri şi o întreb curioasă: „Mmmdaaaa, abia acum îmi dau seama că toată treaba asta nu e nici pe departe un chow cu camera ascunsă. Totuşi, care e motivul unei supravegheri atît de riguroase, de pe urma căreia , noi – cetăţenii de rînd sîntem impuşi să înfruntăm dificultăţi şi incomodităţi în drumul spre serviciu? , De ce este îngrădită trecerea? De ce este izolată zona din preajma Palatului Republicii, iar maxi-taxiurile nu sînt lăsate să-şi urmeze cursul obişnuit?”. „Aşa trebuie”, mi se răspunde în grabă.  „Aşa trebuie?. Ce explicaţie mai e şi asta? Dar, de fapt, nici nu mă aşteptam la ceva mai original”. „auzi, domnişoară, nu pune multe întrebări, mai bine ţi-ai vedea de drum, căci escorta este în preajmă şi nu vreau să primesc mustrare de la superiorii mei”.


„Aha, e vorba de o escortă, de nişte oficialităţi de rang boieresc. Păi, da cum să nu, că de altfel nu se mai punea aşa ţara la cale” , interveni ca din senin o trecătoare. „noi nu ne vedem capul de sărăcie, da  guvernarea are chef de oaspeţi, ripostă bătrîna, în timp ce la doi paşi  o cetăţeancă şi mai indignată încercă să se facă auzită: „Îmi spune şi mie cineva cînd se va sfîrşi tot circul ăsta?. O nedrepate mai mare nici ca se putea: străzi blocate, trasee modificate, , transport public ce se mişcă cu viteza melcului, ambuteiaje, semafoare montate pe roşu, şi toate astea de dragul unui summit al prim-miniştrilor statelor CSI . Nu-i de ajuns că s-au alocat  60000 de lei pentru a le asigura combustibilul pe timpul şederii lor aici? Chiar  trebuie să-şi bată joc guvernarea de cetăţenii săi? Eu una vin de la serviciu, sînt istovită de puteri şi habar n-am cum o să ajung acasă. Stau în staţie de mai bine de o oră şi nici pomină de vreun mijloc de transport care să ducă în direcţia aeroportului”. La un moment dat, discursul femeii fu întrerupt de un semnal emis prin raţie: „5-4, Atenţie, ne apropiem de obiectiv… Fiţi gata”.


Toată suflarea din zonă înlemni la auzul sirenei. Un convoi din 3 automobile, dintre care unul al forţelor de ordine şi celelalte două ceva mai luxoase, cu geamuri din alea blindate, îşi fac apariţia în zonă, lăsîndu-i pe trecători cu gurile căscate de o parte şi de alta a trotuarului. Un agent de circulaţie trecu ţanţoş la datorie. În cîteva secunde, ospitalitatea şi devotamentul profesional se epuiză în vînt. Poliţistul îşi părăsi postul zgribulit de frigul de afară şi stînjenit de ochii întrebători aţintiţi asupra lui. „ „Vseo”, o trecut!!!, e timpul sa-mi iau tălpăşiţa din loc.”


Între timp, viaţa oraşului părea că îşi urmează cursul obişnuit, cu toate astea transportul public încă mai întîrzia în staţie, şoferii de maxi-taxi încă mai priveau stresaţi prin oglinda automobilului ca nu cumva  sa dea ochii cu vreun poliţist, gardul metalic încă mai stătea înălţat ca o fortăreaţă în preajma Grădinii Publice Ştefan cel Mare… şi numai o trecătorii îşi vedeau liniştiţi de drum. Pentru ei era o zi de 13, o zi de ghinion şi ghinionul ăsta se trăgea de la summitul CSI.
Cristina Popa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: