Reportaj „Unitate prin diversitate în centrul capitalei”

207

Convieţuirea armonioasă între etniile unui popor este cheia către trăinicia şi prosperarea acestuia, în timp ce detaşarea de stereotipuri şi discriminare de orice gen, alăturată respectului şi atitudinii empatice vizavi de celelalte naţionalităţi convieţuitoare este izvorul întregului Bine în societate. Pornind de la această reţetă a fericirii unui popor, unitatea prin diversitate a devenit de la un timp încoace un deziderat primordial în politica naţională a statelor multietnice ce îşi asumă angajamentul de a asigura egalitatea de şanse, deplinătatea drepturilor, convieţuirea paşnică şi schimbul cultural reciproc între majorităţile şi minorităţile etnice din teritoriu.

Încă din timpul celor două războaie, ţinutul Basarabiei a găzduit conglomerate de naţionalităţi şi minorităţi etnice, al căror număr depăşeau cifra de un milion de locuitori, cu o pondere mare evidenţiindu-se: ruşii – 12,3%, ucrainenii – 11%, evreii – 7,2 %, bulgarii – 5,7%, germanii – 2,8%, acestora alăturîndu-se comunitatea ungară, sîrbă, croată, cehă, slovacă, poloneză, greacă, armeană, albaneză, romă… Astăzi, acest tablou multietnic îşi păstrează practic aceeaşi consistenţă, fiind un rezultat datorat atît tratatelor internaţionale sau hotărîrilor adoptate de societăţile Naţiunilor, cît şi datorită spiritului tolerant, paşnic şi prietenos al majorităţii etnice din teritoriu.

Întru fortificarea ideii de prietenie şi conlucrare multietnică, deja al 8-lea an la rînd, în cea de-a doua duminică a lunii septembrie, inima Moldovei găzduieşte Festivalul etnocultural cu genericul „Unitate prin diversitate”. Sute de locuitori ai capitalei, cu mic cu mare se adună în grădina publică „Ştefan cel Mare” pentru a asista la o paradă de culori, costume tradiţionale, mîncăruri ale diverselor bucătării naţionale, cîntece, dansuri, simboluri şi jocuri multietnice. De această dată, m-am pierdut şi eu printre ei, în ciuda timpului posomorît de afară, care ţinea morţiş să ne binecuvînteze cu cîte o ploaie măruntă şi rece. Cîteva acorduri slabe de fanfară, un imn intonat cu o jumătate de gură de un grup pestriţ de oficiali şi reprezentanţi ai diverselor etnii naţionale adunaţi în preajma monumentului voievodului Ştefan cel Mare, mi-au furat pentru o clipă privirile,
făcîndu-mă,  fără voie, martoră la bucuria lor de moment. Îi priveam de la distanţă stingherită de privirile lacome ale trecătorilor zgribuliţi de frigul de afară şi ne minunam cu toţii de mîndria şi siguranţa cu care aceştia îşi ghidau paşii spre adevăratul suflet al petrecerii.
Ploaia de umbrele din stradă, sunetul obositor al claxoanelor, mutrele oţetite ale trecătorilor, toate astea miroseau a plictiseală, în timp ce în inima Aleii Clasicilor, decorată cu covoare, drapele, broderii, picturi şi variate obiecte de artizanat, agitaţia era în toi: o avalanşă de voci întretăiate de efort, nehotărîre şi entuziasm se auzeau în stînga şi în dreapta mea: „Să o luăm la stînga, poate acolo e comunitatea romilor”, „vai, ce spui, să o luăm la dreapta, nu veyi ce picturi frumoase sunt expuse acolo”!!! „Fetelor, da poate intrăm în Casa Mare, aşa cum se şi cuvine cînd te duci prin ospeţe?”, au răsunat nişte voci nehotărîte, în urma mea, în timp ce de colo-colo, reprezentanţi ai diverselor etnii , se strecurau printre trecători, purtînd straie naţionale.
Deodată, un dangăt puternic de clopot străpunse cu ecoul său văzduhul. Cerul fu împînzit de o ploaie multicoloră de baloane. Cîntecele populare şi horele moldoveneşti nu se lăsau aşteptate…Totul în jur părea o scenă ruptă din poveşti cu Feţi Frumoşi şi Ilene Cosînzene care mai de care. Casa Azerilor, Curtea ucrainească, Societatea de cultură greacă „Eretria”, Comunităţile belarusă, rusă, evreiască, turcă, azerbaigiană, romă, şi-au deschis larg uşile, întîmpinîndu-şi oaspeţii cu zestrea lor tradiţională, la care era cu neputinţă să nu tragi cu coada ochiului şi să nu te macine întrebări de genul: „Da asta ce mai e?”, „Şi asta la ce foloseşte?”, „Mmmdaaaa, Frumos şi cine e meşterul iscusit? ”.


La o aruncătură de băţ, răsuna un cor de voci feminine acompaniate de un acordeon: „Rascoji pro milovo moio …. Oi, Zacekaloiasi ia ego…” Podrujenca, Pro kohanovo vseo pravdo rascoji ….”Ce gospodărie se mai fie asta? Aaaa, nu încape nici o îndoială: e curtea Ucrainească! Intru înăuntru, mă apropii de o măsuţă improvizată: pe ea – sărmăluţe călduţe de-ţi lasă gura apă, mici rumeniţi la cuptor, plăcinţele şi copturi puhave, toate astea fac cu ochiul trecătorilor amorţiţi de frigul de afară.  Maşinka, o toamnă trecută de mult de floarea vîrstei, îşi aşează cu grijă şalul pe umeri şi mă pofteşte să gust din bucătăria tradiţională a vecinilor noştri de la răsărit. Vhodi, doroguşa. Paprobui, iak vkusnîe plaţîntî! Nu mă avît să le rup din intimitate. Prefer să mă furişez discret către ieşire şi să le admir de la distanţă, în timp ce în gospodăria alăturată, un grup de bărbaţi vînjoşi ciocnesc cîteva păhărele de vin roşu-purpuriu.


Şi cum era de aşteptat, în scurt timp, pe ospeţe apar şi musafirii de onoare: mai mulţi demnitari, printre care primarul capitalei, Dorin Chertoacă şi speakerul Parlamentului, Marian Lupu. Cu o strîngere de mînă, cei doi stîrnesc interesul publicului şi blochează trecerea, cu toată suita guvernamentală de bodyguarzi. Jurnaliştii se pierd în toată forfota asta, nu cumva să le scape vreun moment mai curios, în timp ce pe strada romilor se anunţă veselie mare. Feţe îmbujorate, glume pipărate, dansuri tradiţionale, fete frumoase şi flăcăi cu un zîmbet pînă la urechi dau startul marii petreceri. Bulibaşul gătit la 4 ace se prinde în horă şi îndeamnă trecătorii la dans.


Pe foc, cîţiva mici sfîrîie necontenit, în timp ce ceaunul cu sarmale îmbie lumea la o mică degustaţie de pomină. Toată capitala sărbătoreşte Unitatea prin diversitate. Romi, Bulgari, Români, găgăuji, azeri, evrei şi alte minorităţi naţionale marchează cel de-al 8-lea an de prietenie şi înţelegere reciprocă  interetnică. Muzica sună necontenit prin mahalale. De sus cerne mărunt cu picături de ploaie. E frig, dar nimănui nu-i arde să o ia spre casă. Puhoaie de umbrele se strecoară cu grijă printre standuri. Ansamblu de dans Ţărăncuţa încinge o horă pătimaşă în scenă, la doar doi paşi de Casa Mare. În satul etniilor e mare sărbătoare şi cheful se anunţă a fi de durată: cam 3 zile şi 3 nopţi, aşa cum se obişnuieşte pe la moldoveni. Păcat, însă, că mîîne e zi de luni şi temele nefăcute mă aşteaptă cu nerăbdare acasă. Păcat că miezul zilei a sunat prea devreme pentru mine şi ca să nu distram magia basmului, trebuie să-mi grăbesc paşii. Poate că la anul am să recuperez clipele frumoase pe care acum sînt nevoită să le ocolesc. Poate că la anul… , sau, cine ştie cînd?
Cristina Popa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: