Arhivă pentru decembrie 24, 2008

Războiul generaţiilor

Posted in Reportaj with tags , on decembrie 24, 2008 by crinapopa

conflict

Oricît nu ar părea de straniu, în secolul XXI, conflictele dintre generaţii de toate vîrstele sînt catalogate drept un ingredient forte, exemplar la capitolul frecvenţă, în ceea ce priveşte existenţa noastră cotidiană. Prezenţa acestor fenomene marcate de incompatibilităţi la nivel de gusturi, păreri, sentimente, comportament, atitudini, incomodează şi pune în gardă spiritele libertine, moderniste, care preferă să-şi ducă traiul în conformitate cu regulile prezentului, ignorînd cu fermitate tradiţiile şi valorile morale ale vremurilor de altădată. De cele mai multe ori, protagonişti ai „ciocnirilor vulcanice” sînt părinţii şi odraslele lor (ajunse la o vîrstă critică numită adolescenţă) – două firi opuse ca temperament, stil de viaţă, mod de gîndire …  

Tabăra cea mai cumpătată, mai raţională şi mai echilibrată o formează mentorii copilăriei noastre, cei ce ne-au dădăcit şi ne-au purtat de grijă, încă de la primele clipe ale existenţei noastre pe pămînt, în timp ce în tabăra adversă se află spiritele tinere, rebele, avangardiste, care mai mereu poartă la fundul buzunarului dorinţa de a schimba lumea şi de a se ghida după propriile principii de viaţă. De obicei, neînţelegerile dintre generaţii au la origini diverse concepţii, prejudecăţi şi tradiţii ale timpurilor strămoşeşti, asimilate uşor de cei trecuţi de floarea-vîrstei, graţie predilecţiei lor pentru conservatorism. Din toate astea rezultă o gamă variată de constrîngeri pe care părinţii le impun copiilor lor.

În rezultat, adolescenţii se izolează treptat de anturajul lor apropiat şi îşi construiesc un univers virtual, asimilînd deviaţii comportamentale ce le sunt pe plac şi care, în mod obligatoriu, se încadrează în tiparele contemporaneităţii. Adolescenţii sînt atraşi ca un magnet de tot ce e nou, original, extravagant, senzaţional şi riscant. Ei preferă să ducă o viaţă lipsită de griji şi de morala părintească care adesea e considerată un uriaş pericol pentru timpanele lor sau o pierdere zadarnică de timp. Părinţii, la rîndul lor, ripostează fie cu ajutorul Sfîntului Nicolae din cui, fie îşi lipsesc copilul de mărinimoasa sponsorizare cu care mai ieri îl alintau. În cele mai rele cazuri, părinţii îşi ignoră odraslele şi le oferă posibilitatea de a fi „liberi de contract” şi de a se descurca de unii-singuri pe arena imensă a vieţii. În toată această dramă, nu există decît u singur vinovat – Timpul, căci cu trecerea lui, se schimbă gusturile, obiceiurile, modurile şi stilurile de viaţă, mentalitatea şi comportamentul uman. Dintotdeauna, generaţiile nu s-au mişcat paralel şi nu au avut o viteză egală.

Maturitatea şi-a manifestat mereu nostalgia faţă de timpurile bune de altădată şi a încercat cu insistenţă să convertească tinereţea la dogmele, credinţele, obişnuinţele şi idealurile trecutului, mizînd pe modelarea prezentului după chipul şi asemănarea acestuia. În tot acest timp, tinerii, însă, s-au ţinut tari pe poziţii, în lupta cu normele depăşite şi au apelat la diferite şiretlicuri pentru a păstra o relaţie armonioasă cu cei ce le-au dat viaţă şi pentru a nu se lăsa înrobiţi de influenţa acestora.

Întrebaţi care e relaţia dintre ei şi părinţii lor, cîţiva adolescenţi au declarat următoarele:
Tudor, 17 ani, Chişinău:  „Eu îmi iubesc familia şi îi respect dorinţele, dar totul cu măsură. Atunci cînd părerile mele nu coincid cu cele alor mei, încerc să găsesc o cale de a-i convinge că aşa e mai bine pentru mine şi că ei nu vor avea de suferit de pe urma escapadelor mele. Mă bucur că am nişte părinţi înţelegători, care mă susţin şi la bine şi la rău, şi pe lîngă toate astea îmi sunt cei mai buni prieteni”.
Doina, 16 ani, Ghidighici: „Relaţia pe care o am cu părinţii mei e una obişnuită pentru vremurile noastre. Ca să fie mai clar, certurile şi mustrările de tot soiul sînt mereu la datorie în casa noastră. Motivele sunt diverse, începînd cu stilul vestimentar pe care părinţii mei nu-l agreează şi sfîrşind cu  preferinţele mele în materie de muzică, pasiuni, prieteni, ora la care ar trebui să merg la culcare…”
Mihaela, 15 ani, Chişinău: „Mi se întîmplă des să mă cert cu ai mei, ba din cauza faptului că fusta-i prea scurtă, ba că cheltui prea mulţi bani sau stau prea mult în faţa calculatorului, delectîndu-mă cu jocuri şi discuţii pe Net. Părinţii îmi reproşează des că nu citesc literatură artistică şi-mi pierd timpul în van, fără să am vreo realizare de care să fiu mîndră, ceea ce pe timpul lor era o mare ruşine. Într-un fel îi înţelg, dar consider că şi ei ar trebui să conştientizeze că sîntem în secolul XXI şi acum nimeni nu mai pune preţ pe standardele de altădată”. Psihologii califică aceste antagonisme drept un fenomen obişnuit, benefic şi specific oricărei societăţi cu mari năzuinţe spre progres. Iată de ce sfatul lor se rezumă la multă răbdare şi capacitate de înţelegere, calităţi pe care, în mod normal ar trebui să le posede orice părinte care îşi iubeşte copilul şi se gîndeşte la dezvoltarea armonioasă a acestuia.

Cristina Popa

O felicitare – pentru cei cu suflet mare

Posted in Mesaje de felicitare with tags , , on decembrie 24, 2008 by crinapopa

beautiful_flowers_wallpaper_9b2ec

Scumpii noştri profesori,
Gingaşi precum nişte flori,
Vă urăm numai de bine
Pentru anul care vine.
Să aveţi elevi cuminţi,
La învăţătură sfinţi,
Cu purtare ideală
Şi frecvenţă maximală,
Să culegeţi doar fericire
Din munca dvs de instruire,
Respectul să nu vă ocolească,
„Cineva” acolo, sus, să vă iubească.
Să nu ştiţi ce-nseamnă întristare,
Viaţa să vă fie-o lungă sărbătoare
Şi remuneraţi să fiţi cum se cuvine,
La mulţi ani, la multe clipe senine!

Hepatitele virale B şi C fac mai puţine victime

Posted in Actual, Sănătate with tags on decembrie 24, 2008 by crinapopa

Incidenţa morbidităţii prin hepatitele virale B şi C s-a diminuat în primele 6 luni ale anului curent, cu aproximativ 22%, constituind 70 de cazuri.
Potrivit unui raport de activitate întocmit de Direcţia de Statistică din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă”, din capitală, din totalul de112 cazuri de infecţii hepatice acute, înregistrate în instituţia medico-sanitară de profil, 41% din cazuri o constituie infecţiile cu VHB(hepatita de tip B) şi 21% – infecţiile hepatice de tip C, numărul cazurilor de infectare cu viruşi hepatici fiind în descreştere, comparativ cu perioada similară a anului precedent, cînd s-au înregistrat 260 de cazuri de infecţii virale acute şi 1648 de cazuri de hepatite cronice.


Potrivit bilanţului, de pe urma infecţiilor hepatice virale de tip B şi C au suferit atît persoane apte de muncă, cît şi copii, coraportul în funcţie de vîrstă fiind de 1:2 persoane. Acelaşi bilanţ relevă că rata morbidităţii prin hepatitele virale, în funcţie de sex, are o incidenţă mai mare în rîndul femeilor, constituind circa 60% din totalul de cazuri depistate, în timp ce, în rîndul copiilor cea mai înaltă frecvenţă a îmbolnăvirilor cu hepatitele virale de tip B şi C se atestă la copii cu vîrstă cuprinsă între 14-18 ani(68% din cazuri), 4-14 ani(13%), 1-2 ani(9%).

Hepatitele virale reprezintă un grup de maladii infecţioase, antroponoze, cauzate de virusuri hepatotrope, cu diverse mecanisme de transmitere(direct, prin transfuzii de sînge ori plasmă infectată provenind de la purtători cronici de viruşi, indirect, prin intermediul unor instrumente chirurgicale, ace de seringi, instrumentar stomatologic, ace de acupunctură infectate, prin contact sexual neprotejat cu persoane contaminate) şi manifestări clinice ce se caracterizează prin fenomene de intoxicaţie generală, dereglări ale sistemului digestiv, îndeosebi ale funcţiei ficatului, cu/sau fără apariţia icterului, iritabilitate, oboseală, anorexie.

Evoluţia acestora pot cauza ciroză hepatică, cancer şi chiar cazuri de deces.
Pentru a preveni creşterea morbidităţii prin hepatite virale, Iurie Lichii, medic infecţionist în cadrul Centrului Medicilor de Familie Nr. 6, din capitală, recomandă populaţiei să apeleze la vaccinare împotriva infecţiilor virale, protejarea în timpul raporturilor sexuale, evitarea utilizării acelor sau a seringilor folosite, precum şi a instrumentelor ce ar putea avea urme de sînge pe ele(aparate de ras, periuţe de dinţi), evitarea efectuării tatuajelor sau piercingurilor în locaţii dubioase, care nu prezintă încredere.   Potrivit unor date statistice din martie 2008, hepatitele virale reprezintă a cincea cauză de deces în ţara noastră, cu circa 3000 de decese înregistrate pe an şi cu o rată a mortalităţii de 7 ori mai înaltă decît în ţările Uniunii Europene.