Războiul generaţiilor

conflict

Oricît nu ar părea de straniu, în secolul XXI, conflictele dintre generaţii de toate vîrstele sînt catalogate drept un ingredient forte, exemplar la capitolul frecvenţă, în ceea ce priveşte existenţa noastră cotidiană. Prezenţa acestor fenomene marcate de incompatibilităţi la nivel de gusturi, păreri, sentimente, comportament, atitudini, incomodează şi pune în gardă spiritele libertine, moderniste, care preferă să-şi ducă traiul în conformitate cu regulile prezentului, ignorînd cu fermitate tradiţiile şi valorile morale ale vremurilor de altădată. De cele mai multe ori, protagonişti ai „ciocnirilor vulcanice” sînt părinţii şi odraslele lor (ajunse la o vîrstă critică numită adolescenţă) – două firi opuse ca temperament, stil de viaţă, mod de gîndire …  

Tabăra cea mai cumpătată, mai raţională şi mai echilibrată o formează mentorii copilăriei noastre, cei ce ne-au dădăcit şi ne-au purtat de grijă, încă de la primele clipe ale existenţei noastre pe pămînt, în timp ce în tabăra adversă se află spiritele tinere, rebele, avangardiste, care mai mereu poartă la fundul buzunarului dorinţa de a schimba lumea şi de a se ghida după propriile principii de viaţă. De obicei, neînţelegerile dintre generaţii au la origini diverse concepţii, prejudecăţi şi tradiţii ale timpurilor strămoşeşti, asimilate uşor de cei trecuţi de floarea-vîrstei, graţie predilecţiei lor pentru conservatorism. Din toate astea rezultă o gamă variată de constrîngeri pe care părinţii le impun copiilor lor.

În rezultat, adolescenţii se izolează treptat de anturajul lor apropiat şi îşi construiesc un univers virtual, asimilînd deviaţii comportamentale ce le sunt pe plac şi care, în mod obligatoriu, se încadrează în tiparele contemporaneităţii. Adolescenţii sînt atraşi ca un magnet de tot ce e nou, original, extravagant, senzaţional şi riscant. Ei preferă să ducă o viaţă lipsită de griji şi de morala părintească care adesea e considerată un uriaş pericol pentru timpanele lor sau o pierdere zadarnică de timp. Părinţii, la rîndul lor, ripostează fie cu ajutorul Sfîntului Nicolae din cui, fie îşi lipsesc copilul de mărinimoasa sponsorizare cu care mai ieri îl alintau. În cele mai rele cazuri, părinţii îşi ignoră odraslele şi le oferă posibilitatea de a fi „liberi de contract” şi de a se descurca de unii-singuri pe arena imensă a vieţii. În toată această dramă, nu există decît u singur vinovat – Timpul, căci cu trecerea lui, se schimbă gusturile, obiceiurile, modurile şi stilurile de viaţă, mentalitatea şi comportamentul uman. Dintotdeauna, generaţiile nu s-au mişcat paralel şi nu au avut o viteză egală.

Maturitatea şi-a manifestat mereu nostalgia faţă de timpurile bune de altădată şi a încercat cu insistenţă să convertească tinereţea la dogmele, credinţele, obişnuinţele şi idealurile trecutului, mizînd pe modelarea prezentului după chipul şi asemănarea acestuia. În tot acest timp, tinerii, însă, s-au ţinut tari pe poziţii, în lupta cu normele depăşite şi au apelat la diferite şiretlicuri pentru a păstra o relaţie armonioasă cu cei ce le-au dat viaţă şi pentru a nu se lăsa înrobiţi de influenţa acestora.

Întrebaţi care e relaţia dintre ei şi părinţii lor, cîţiva adolescenţi au declarat următoarele:
Tudor, 17 ani, Chişinău:  „Eu îmi iubesc familia şi îi respect dorinţele, dar totul cu măsură. Atunci cînd părerile mele nu coincid cu cele alor mei, încerc să găsesc o cale de a-i convinge că aşa e mai bine pentru mine şi că ei nu vor avea de suferit de pe urma escapadelor mele. Mă bucur că am nişte părinţi înţelegători, care mă susţin şi la bine şi la rău, şi pe lîngă toate astea îmi sunt cei mai buni prieteni”.
Doina, 16 ani, Ghidighici: „Relaţia pe care o am cu părinţii mei e una obişnuită pentru vremurile noastre. Ca să fie mai clar, certurile şi mustrările de tot soiul sînt mereu la datorie în casa noastră. Motivele sunt diverse, începînd cu stilul vestimentar pe care părinţii mei nu-l agreează şi sfîrşind cu  preferinţele mele în materie de muzică, pasiuni, prieteni, ora la care ar trebui să merg la culcare…”
Mihaela, 15 ani, Chişinău: „Mi se întîmplă des să mă cert cu ai mei, ba din cauza faptului că fusta-i prea scurtă, ba că cheltui prea mulţi bani sau stau prea mult în faţa calculatorului, delectîndu-mă cu jocuri şi discuţii pe Net. Părinţii îmi reproşează des că nu citesc literatură artistică şi-mi pierd timpul în van, fără să am vreo realizare de care să fiu mîndră, ceea ce pe timpul lor era o mare ruşine. Într-un fel îi înţelg, dar consider că şi ei ar trebui să conştientizeze că sîntem în secolul XXI şi acum nimeni nu mai pune preţ pe standardele de altădată”. Psihologii califică aceste antagonisme drept un fenomen obişnuit, benefic şi specific oricărei societăţi cu mari năzuinţe spre progres. Iată de ce sfatul lor se rezumă la multă răbdare şi capacitate de înţelegere, calităţi pe care, în mod normal ar trebui să le posede orice părinte care îşi iubeşte copilul şi se gîndeşte la dezvoltarea armonioasă a acestuia.

Cristina Popa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: