Căsnicia între mit şi realitate

i-r-10Niciodată nu mi-am imaginat că am s-ajung să vă vorbesc despre iubire şi căsnicie – tărîmuri explorate secole în şir de personalităţi notorii, la a căror înălţime nu îndrăznesc să mă ridic, tărîmuri în care paradoxurile şi miturile se simt întocmai ca la ele acasă. Presupun că fiece persoană din acest auditoriu, la frumoasa şi gingaşa vîrstă pe care o are, a ajuns, cel puţin o dată în viaţă, să trăiască o memorabilă poveste de dragoste. Vă mai amintiţi acei fluturaşi care vă răscoleau stomacul, zvîcnirile inimii, ce răsăreau la fiece zîmbet furat sufletului drag ?

Ah, frumos sentiment mai e iubirea, un sentiment pe care-l primim cu braţele deschise în viaţa noastră, pentru ca la un moment dat  să preţuim cu zgîrcenie fiece fărîmă din el şi să-l încătuşăm de sufletul nostru în faţa Domnului, crezînd că astfel ne vom fortifica trăirile şi vom obţine împlinirea, strălucirea şi căldura, de care avem nevoi pentru a atinge limanul fericii. Şi totuşi lucrurile nu sunt întotdeauna precum le potrivim noi. Recent am citit o povestioară, care suna cam aşa:  “Un cuplu gata sa se casatoreasca a murit într-un accident de masina. Sosiţi în cer au cerut Sfantului Petru să facă nunta în Paradis. „De acord, a spus el, numai că ar fi bine să mai asteptaţi cativa ani să vedeţi dacă vreţi într-adevar sa fiţi împreuna o veşnicie”. „Bine”, au zis ei.

Dupa o suta de ani au mers din nou la sfantul apostol si li s-a cerut să mai astepte puţin. Au asteptat. Aveau timp. După o altă sută de ani au mers din nou. „De ce nu?”, a spus Petru. Dupa o nuntă ca-n Paradis, au început viaţa în doi. La optzeci de ani de la nuntă l-au cautat pe Petru şi au cerut să divorţeze. Petru le-a spus: „Asta-i culmea! Am aşteptat doua sute de ani ca sa vina un pastor aici sa va faca cununia. Cum credeti că am să reuşesc să fac rost de un avocat aici ?”

 Acum, dragii mei prieteni, haideţi să lăsăm pentru o clipă tăcerea să-şi spună cuvîntul în sală şi noi să medităm un pic asupra lucrurilor spuse mai sus! Haideţi să încercăm să deducem ce este iubirea şi căsnicia şi pe cît de compatibile sunt aceste lucruri. Mai întîi de toate, aş vrea totuşi să vă întreb: „Vi s-a întîmplat să cunoaşteţi tineri îndrăgostiţi care se iubeau nebuneşte şi considerau căsătoria un paradis în care dragostea se desfată zilnic, pentru ca la un moment dat viaţa de familie să-i trezească la realitate şi ei să constate că au devenit victime ale suferinţei şi dezamăgirilor lumeşti ?”Mărturisesc că am ajuns şi eu să cunosc asemenea tragedii sufleteşti şi aş putea chiar menţiona cîteva exemple celebre precum : căsătoria dintre Adrian Mutu şi Alexandra Dinu, Ion Ţiriac şi Maria Marinescu, Britney Spears şi Kevin Federline, Tom Cruise şi Nicole Kidman, Ştefan Bănică Junior şi Mihaiela Rădulescu …

Dar haideţi să vorbim şi despre iubire – sentimentul glorificat de o seamă de filozofi şi poeţi celebri, sentimentul prin care toate privesc în sus, toate se înnobilează. Se spune că iubirea e o foame faţă de alt om, o dimineaţă a tuturor sentimentelor, o dorinţă aprinsă de a fi cît mai aproape de omul drag (întocmai cum şi-au dorit tinerii din povestioara noastră, pînă la momentul căsătoriei). 

Amorul este o putere aşa de naturală şi de mare, el vine aşa de nechemat, izbucneşte aşa de triumfător şi de nepăsător de calculele oamenilor, dar omul nu poate păstra neatins primul sentiment şi nu poate să trăi pe socoteala lui o viaţă. Aşa se face că dragostea de pînă la căsnicie e asemeni unei sărbători, ferită de probleme zilnice. Ea îi uneşte pe oameni în orele întîlnirilor plăcute, atunci cînd aceştia sînt unul pentru altul izvorul bucuriilor, pe cînd  după căsătorie, dragostea presupune multe griji cotidiene, la început luminate de o dispoziţie sărbătorească, mai apoi pierzînd din strălucirea lor iniţială.

Căsnicia, de multe ori nu se dovedeşte a fi paradisul pe care-l rîvnesc cu nesaţ îndrăgostiţii şi totul din cauza faptului că ea îi pune pe oameni într-o situaţie de viaţă absolut nouă, cerîndu-le tinerilor căsătoriţi maturitate şi responsabilitate. În calitate de soţi, îndrăgostiţii nu mai sunt persoane dădăcite de cineva, ci constituie o parte dintr-un arhipelag numit „familie”, arhipelag ce presupune multe obligaţii. Astfel, în căsnicie, dragostea e contaminată de cotidian – ea coboară mai multe trepte şi se transformă treptat în ceva obişnuit. În căsnicie trece romantismul anilor tineri, zbuciumul sufletesc, sentimentul tulburător de a realiza visurile şi în locul lui începe să apară conştiinţa calmă a scopului atins, dispare gustul fructului interzis şi emoţionantele clipe ale întîlnirilor amoroase, pe cînd într-o relaţie „liberă”  ai senzaţia că partenerul nu este cîştigat definitiv şi asta te motivează să-l recucereşti zilnic.  În căsnicie, apare o doză de realism, ai senzaţia de sacrificiu în favoarea celuilalt, aici dispar încrederea totală, micile surprize şi bucurii de care aveai parte în perioada de curtaj, dispar autonomia şi independenţa de care mai ieri te bucurai. Iubirea, care pînă nu demult era o floare rară, parcă încetează să mai fie neobişnuită, devenind o deprindere, iar deprinderea deseori înăbuşă dragostea, o aduce la o răspîntie, o împotmoleşte în griji şi, în sfîrşit, o ofileşte.  Poate că mulţi dintre  voi nu acceptaţi ideea potrivit căreia căsnicia este duşmanul dragostei, dar însuşi Garabet Ibrăileanu afima cum că « Amorul ,,romantic” se isprăveşte de la o vreme, dacă nu… prin sinucidere,

ca-n Romeo şi Julieta, atunci prin… căsătorie ” . Aceeaşi convingeri sunt împărtăşite şi de alte personalităţi notorii, printre care Helen Rowland, care afirmă că “căsătoria înseamnă sfârşitul libertăţii şi începutul lanţurilor” şi Sorin Olariu, care scria despre căsnicie următoarele rînduri:

Primii ani sunt cei mai grei,
Va-să-zică sunt teribili,
Iar după ce treci de ei
Ceilalţi sunt…imposibili!

O altă dovadă a faptului că căsnicia este infernul dragostei ar fi şi numărul mare de divorţuri, înregistrate în ultimul timp(o căsnicie din două sfîrşeşte cu divorţ în Moldova, potrivit statisticilor recente. Mulţi ar putea să-mi  obiecteze cum că se destramă doar acele căsătorii, care nu au avut la bază o iubire adevărată, dar greşiţi amarnic pentru că însuşi jurămîntul care stă la baza încheierii căsătoriei, vorbeşte despre existenţa dragostei – “din dragoste şi nesilit de nimeni iei în căsătorie pe…”.

Alţii ar putea să-mi spună că căsătoria, spre deosebire de concubinaj nu este considerată un lucru imoral şi ilegal, şi că ea nu intra in contradicţie cu normele religioase, şi deci, prin urmare, fiind dorinţa Domnului e cu neputinţă să ucidă dragostea. Apoi vreau să ştiţi că însuşi Biblia nu acceptă în totalitate căsătoria şi chiar ne sfătuie să o evităm dacă vrem să fim fericiţi. Acest lucru îl atestăm în următoarele versete : Epistola întîia a lui Pavel către Corinteni,  «Celor neînsuraţi şi văduvelor le spun că este mai bine pentru ei să rămînă ca mine » sau versetul 32 « Cine nu este  neînsurat, se îngrijeşte de lucrurile Domnului – cum să placă Domnului, dar cine este însurat se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă nevestei », versetul 27 «  Nu eşti legat de o nevastă, nu căuta nevastă »  versetul 38 « Cine îşi mărită fata,  bine face şi cine nu şi-o mărită şi mai bine face “.

De asemenea, mulţi dintre cei prezenţi în sală nu-şi pot explica faptul că oamenii continuă să se căsătorească chiar dacă căsnicia presupune multe stări tensionante, care epuizează afectivitatea cuplului. Eu aş explica acest fenomen anume prin faptul că noi continuăm să ne supunem orbeşte tradiţiilor şi facem nunţi nu din convingeri, ci pentru că aşa e obiceiul, pentru că ne e frică de gura lumii. Ne căsătorim pentru a ne asigura bătrîneţea, pentru a cîştiga o certitudine economică şi una sexuală, care să ne potolească poftele.

Un alt lucru care trezeşte nedumeriri ar fi faptul, că dacă totuşi căsnicia ucide dragostea şi prin urmare armonia cuplului, de ce mulţi oameni refuză să divorţeze. Atunci aflaţi că mulţi dintre ei se sacrifică de dragul copiilor, alţii o fac doar pentru faptul că s-au obişnuit cu astfel de trai şi nu ar mai suporta schimbări majore în viaţa lor, dar mai sunt şi din aceea care refuză divorţul fie din cauza principiilor religioase, fie din teama c-ar putea să fie judecaţi şi consideraţi drept nişte persoane, care nu sunt bune de nimic, cauză pentru care au şi fost părăsiţi de soţ / soţie. De cele mai multe ori, pînă la căsnicie, bărbatul e foarte galant şi atent la orice dorinţă, se poartă delicat, te respectă, îţi spune des cît de mult te iubeşte, pentru ca mai apoi, după ce se însoară să te considere un obiect de uz casnic sau un instrument de furnizat plăceri.

Dacă pînă la căsătorie femeia  iubită era asemeni unei lebede, apoi după căsătorie ea-i catalogată drept o gîscă şi acest lucru e determinat atît din neglijenţa soţului , cît şi din vina soţiei care umblă şifonată şi ciufulită, şi totul din cauza poverilor ei zilnice şi a nevrozelor ce-i înăbuşă tinereţea şi frumuseţea. Căsnicia presupune griji zilnice (spre exemplu treburile de prin gospodărie, care adesea sunt împărţite după principiul «  partea leului îi revine soţiei, iar partea furnicii îi revine soţului »). Grijile zilnice produc certuri care fac să crească înstrăinarea şi iritarea în cadrul cuplului. Certurile sunt principala otravă a atmosferei din casă, în prezenţa lor dragostea pierde din intensitate.

În concluzie, dragii mei,  dacă ve-ţi ajunge vreodată să iubiţi pe cineva, asemeni propriei vieţi, şi dacă veţi intenţiona să vă uniţi destinele, meditaţi mai întîi de toate asupra dorinţelor voastre, convingeţi-vă că pasul pe care intenţionaţi să-l faceţi este anume ceea ce vă pofteşte sufletul. Amintiţi-vă de povestioara cu Sf. Petru şi tinerii dornici de căsnicie, amintiţi-vă de criza acută în care stăruie astăzi căsătoria şi de numărul alarmant al divorţurilor înregistrate în ultimul timp. Analizaţi totul la rece şi luaţi decizia pe care o consideraţi cea mai potrivită. Nu uitaţi de spusele pshihologilor potrivit cărora convieţuirea sub acelaşi acoperiş prin esenţa sa e un lucru îngrozitor, din cauza căruia s-au destrămat jumătate din căsătorii. Nu uitaţi că  trăind împreună, oamenii prea mult se bagă unii în ochii altuia, se cercetează prea minuţios, prea liber şi nevăzut rup toate florile din aureola, care înconjoară personalitatea de poezie şi graţie. Încearcaţi să nu trăiţi într-o iluzie, conştientizaţi că  odată ce vă ve-ţi căsători va trebui să vă adaptaţi la condiţiile vieţii de familiei şi va trebui să accepţi particularităţile de caracter al sufletului pereche. Acest proces de acceptare şi tolerare a convingerilor, valorilor şi deprinderilor celui drag e foarte complicat  şi uneori psihicul nostru nu izbuteşte să meargă în pas cu aceste schimbări, iar simţurile noatre ar putea slăbi sau ar fi înăbuşite.  Spre regret, mortalitatea dragostei în căsnicie e foarte mare, dar fericirea spre care tindeţi depinde numai şi numai de voi, căci alegerea vă aparţine!
Cristina Popa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: