N-ar fi rău să fie bine!

tumblr_lz1keyrOyc1qkgblgo1_500

N-ar fi rău, să mă trezesc în fiece zi cu gândul la tine, la  visul de aur al vieţii mele oţetite de nemiloasa depărtare dintre noi, depărtare pe care Dumnezeu a dăruit-o omenirii, cu scopul de a o maturiza. N-ar fi rău, ca numele tău plin de dulceaţă să-mi zăbovească cuminte în suflet, chiar şi în ziua în care cerul se va nărui peste mine şi dragostea noastră se va micşora cît un fir de nisip, îngropat în braţele sălbatice ale mării, acolo unde n-am să te pot vedea cu ochii mei şi n-am să te pot auzi cu urechile mele. N-ar fi rău, să ştiu că niciodată n-am să sufăr de bovarism şi că tu – iubitul meu duşman, n-ai să mă laşi să cad în prăpastia uitării, pe care zilnic o sapă Timpul, în inima ta.

N-ar fi rău, să trăiesc în minciuna că zeul vieţii, coborât din argintul ceresc, e o întruchipare a sufletului tău de înger; că fluturii de aur ascunşi în liniştea senină a nopţii sînt ochii tăi diabolici, pe care am jurat să-i iubesc ca pe un cuvânt ce mă salvează de la moarte. N-ar fi rău să pot rătăci prin gândurile tale şi să te conving că dragostea mea, nu te va face să verşi râuri de lacrimi, chiar dacă eşti obişnuit să crezi că nu există trandafir fără ghimpi.

N-ar fi rău să ştiu că ţi-ai tatuat gingaşul meu surâs pe retina ochilor tăi scăldaţi în visare, căci nu eşti pentru mine un simplu muritor, tu eşti: Lumina, Căldura, Binele, Frumosul, Speranţa şi însuşi Viaţa mea! N-ar fi rău îmbrăţişarea ta s-o am alături în momentele de-ndurerare, n-ar fi rău c-o sărutare de catifea să mă trezeşti în zori de zi, n-ar fi rău să mă iubeşti pentru ceea ce sânt, să mă critici pentru ceea ce nu fac, să mă judeci pentru felul în care vorbesc, să mă preţuieşti pentru ceea ce simt, n-ar fi rău. N-ar fi rău ca aşteptarea de-un veac să dureze o clipă, iar clipa de amor să dureze un veac; n-ar fi rău să te urăsc de moarte şi să te iubesc cu nesaţ, şi totul pentru că tu eşti tortura zilnică a amintirilor mele, iar eu nu pot să mai rezist acestor farmece.

N-ar fi rău să nu afli niciodată că la despărţire mi-ai fost drag ca sarea în ochi, că am sorbit atunci din paharul cu venin al vieţii şi mi-am zis cu voce tare: „ Blestemat fie ceasul în care te-am cunoscut, blestemat să-ţi fie sufletul viclean, în care am crezut. Bată-te-ar crucea să te bată, secaţi-ar inima de dorul meu, fie-ţi lumea infernală, lumina ochilor mei!”.

Of, nu suntem noi acum în cele mai bune relaţii şi totuşi ce bine-ar fi fost să sufăr de amnezie şi să nu-mi amintesc niciodată de acest blestem, care mi-a secat inima şi m-a făcut asemeni unei stane de piatră. Uneori am impresia că ai plecat pentru o veşnicie şi m-ai lăsat să supravieţuiesc de una singură, în lumea asta porcoasă, care nu dovedeşte să-şi cioplească fericirea, dar râvneşte cu curaj nemurirea. Mă întreb adesea: „Înger eşti tu sau doar un muritor cu o mască de înger?” În ce colţ de lume-mi rătăceşti? Cui îi mângâi ochii cu frumuseţea ta îngerească? De ce te-ai făcut cneaz pe întregul meu suflet posomorât?

Doamne, nu lăsa durerile să curgă gârlă în viaţa mea, fie-ţi milă de gura mea păcătoasă şi iartă-mi „sfinţenia”, cu care cândva am bătut în cuie dragostea-mi neprihănită! Da, ştiu că nu sînt vrednică de iubirea lui şi ce bine-ar fi, dacă el nu ar afla acest secret parfumat cu miroznă amară, de pelin! Da, nu pot eu să-l iubesc pe „A” fără îndoieli şi regrete, pentru că sufletul meu e îndulcit cu dor de moarte, el nu crede că dragostea mişcă sori şi stele, pentru că  e convins că amorul nu-i decât un bibelou de porţelan: e de ajuns să-l „atingi” cu o „vorbă ascuţită” precum un ac de viespe şi nu vei auzi decât – „buuum”. Cioburile se vor împrăştia în toate colţurile „multului rotund” şi tu – victima lui Cupidon, vei rămâne cu ochii în soare.

Îngerul meu, cred că n-ar fi rău să mai dai mai da o şansă iubirii noastre, n-ar fi să ne mai scăldam o dată sufletele în lapte şi miere, n-ar fi rău să încercăm să fim zgârciţi în minciuni şi darnici în iertare, n-ar fi să credem că dragostea este lumina acestei lumi! Începând de astăzi, jur să te iubesc în fiece zi, ca şi când aceasta ar fi ultima, jur să încep să trăiesc cu demnitate şi responsabilitate povestea noastră de iubire, jur să îndrept tot răul înspre bine, să te fac să fii cel mai fericit om din lume, pentru că mai mult decât omul, care umple golul din viaţa

mea, mai mult decât un colac de salvare, mai mult decât o gură de aer proaspăt ai fost şi eşti destinul meu, numai destin, ideal destin!

Cristina Popa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: