Câteodată am impresia că trăiesc în ţara nimănui. Sărăcie, teroare, frică, indiferenţă, violenţă, copilării orfane, foamete, pesimism, toate astea se simt la ele acasă pe acest plai mioritic numit Republica Moldova şi situaţia se agravează pe zi ce trece. Ne împotmolim la mal şi ne împiedicăm de orice obstacol ieşit în cale. Avem în faţă un orizon negru, un viitor orb ce ne lasă de izbelişte, la voia întâmplării. Toate uşile ne sunt închise. Salvarea nu vine de nicăieri. Hotarele par că ne-au exilat în Patrie pentru totdeauna.
Nu mai suntem musafirii aşteptaţi cu braţele deschise, musafirii pentru care întotdeauna se va găsi un scaun la masă. Moldova nu mai e o ţară serioasă, credibilă şi de perspectivă nici pentru Occident, nici pentru proprii ei cetăţeni. Mai nou, vizele nu ne mai sunt accesibile, fie că nu avem o dovadă certă a unui cont dolofan în bancă, fie că motivul plecării noastre peste hotare pare o poveste cu care încerci să ungi ochii reprezentanţilor de la ambasada străină doar ca să ne dea acordul să păşim pe pământ străin. Am ajuns să trăim ca nişte păsări închise într-o colivie, nişte păsări care se vor în albastru cerului, în lumea largă, în căutarea unei vieţi mai bune, dar pentru care şansele sunt aproape nule, întrucât chiar dacă s-ar găsi cineva să ne deschidă colivia, ne-am da seama că avem aripile tăiate de anumite împrejurări şi astfel nu am putea să facem faţă zborului către ţara împlinirilor sufleteşti.
Vă daţi seama şi singuri că cu un salariu de 2000 de lei, din care mai trebuie să pui doparte bani pentru hrană, facturi, haine, transport, zile negre, nu ai cum să aduni o sumă bunicică pentru a tranzita hotare şi a-ţi găsi un loc sub soare. Totul se duce de râpă în ţară şi odată cu ea, igrasia se face simţită şi în dorinţa noastră de schimbare.
Ne-am pierdut încrederea într-un viitor senin. Suntem oamenii nimănui şi avem o ţară a nimănui, o ţară pe care nu o mai simţim a noastră, pentru că zilnic aceasta se pierde într-o comă profundă, ca urmare a duelului intereselor economico-politice. Sărăcia îşi lasă amprenta în gospodării, şomajul e meseria cea mai populară printre moldoveni(mulţi dintre ei cu studii superioare), Boala, neputinţa şi bătrâneţea merg mână în mână pe străzi, corupţia înfloreşte în instituţiile publice, iar nedreptatea socială e la fel de cunoscută ca „Tatăl nostru”.
Oare într-o asemenea ţară poţi să te simţi în siguranţă ? Oare într-o asemenea ţară poţi să ai un somn liniştit, fără grija zilei de mâine ? Nu prea cred, dar de fapt cine sunt eu să judec. Sunt un simplu om într-o ţară a nimănui, iar asta spune de la sine că viitorul nostru e-n mânile nimănui.
Cristina Popa
