Arhivă pentru august 19, 2009

Portretul măicuţei mele

Posted in Casa sufletului with tags on august 19, 2009 by crinapopa

mama-sxc-hu5

La început a fost cuvântul şi cuvântul era lumină. Pentru mine, lumina a început să existe din clipa în care EA a păşit în labirintul întunecat al vieţii mele, asemeni unei ploi de stele căzătoare, venită să împartă cu mine: gingăşia, bunăvoinţa, credinţa, ambiţia, visul şi dragostea – comori pe care le păstra ascunse în adâncul sufletului, departe de ochii invidioşi ai lumii. EA este asemeni unui cuvânt care mă salvează de la moarte, e îngerul meu păzitor, cu glasul cristalin ca murmurul de izvor.

Ochii ei albaştri ca floarea de nu-mă-uita, buzele ei purpurii ca zările la apus de soare, obrajii rumeni precum o pâine abia scoasă din cuptor, părul ei bălai ca mierea de salcîm, năsucul drăgălaş, mânile ei fine precum petalele unui ghiocel, mi-au fost alături şi la bine şi la rău, sacrificându-şi propriile momente de bucurie, pentru ca mie să nu-mi lipsească nimic şi pentru ca într-o bună zi să ajung „cineva” – aşa cum îi place ei să spună în puţinele-i clipe de descătuşare. Născută într-o familie mare de oameni gospodari, mama a avut o copilărie neinovată şi fericită.

Primii 6 ani din viaţă i-au fost plini de năzbâtii, zâmbete, stări de bine, pentru ca apoi să vină şcoala şi lucrul din câmp şi de aici s-au tras multe belele şi griji. Fiind un copil sârguincios, s-a pus serios cu burta pe carte şi a ţinut-o tot aşa până în ziua în care s-a trezit absolventă a şcolii medicale, la doar 17 ani – o vârstă fragedă, la care încerca să se descurce de sine-stătător, departe de casa părintească, de oamenii dragi care i-au dădăcit copilăria. Acum ştia care e rostul ei în lume, acum se gândea doar la cei infirmi şi la felul în care ar putea să le înjumătăţească suferinţele, chiar dacă acest lucru presupunea multe nopţi nedormite şi bătăi de cap. La 23 de ani, mama a avut curajul să-şi pescuiasă iubirea din ograda vecinilor şi în scurt timp am apărut şi eu pe lume – binecuvântarea şi bucuria ei din toate zilele.

Acum, a ajuns o femeie împlinită, puternică, vivace, optimistă alături de care mă simt în siguranţă şi în armonie. Harnică, înţeleaptă, îşi trăieşte viaţa după propriile principii binegândite. E o gospodină neîntrecută, o soţie iubitoare, o mamă grijulie, o prietenă de nădejde. Puterea sa de a dărui e inepuizabilă, iar aspectul ei fizic, îţi îmblânzeşte involuntar privirile. Datorită simţului umorului binedezvoltat, orice discuţie purtată cu ea îţi provoacă o senzaţie de bine.

O admir pentru faptul că urăşte lenevia, invidia, făţărnicia, nedreptatea, dezordinea, minciuna, pentru faptul că preţuieşte adevărul, prietenia, familia şi viaţa. Adeseori Ea obişnuieşte să creadă că Dumnezeu îi ajută doar pe cei ce se ajută singuri, că fericirea e un lucru simplu pe care noi oamenii obişnuim să-l complicăm. Pentru Ea, fericirea se rezumă la sănătatea familiei, la lectura unui roman bun, la un buchet de flori de câmp … E o femeie cu un optimism Jos Pălăria !E curcubeul şi raza de soare pe care Dumnezeu mi l-a dăruit ca să fac faţă mai uşor suferinţelor şi încercărilor pământeşti.    

Cristina Popa

Poza lunii

Posted in Fotoreportaj on august 19, 2009 by crinapopa
N/ai vrea sa ma hranesti si pe mine, domnisoara?

N/ai vrea sa ma hranesti si pe mine, domnisoara?