Arhivă pentru octombrie 27, 2009

Pizza – o specialitate culinară care a făcut istorie

Posted in Bucataria mea with tags on octombrie 27, 2009 by crinapopa

pizza_meniuCe este pizza …

Pizza îşi are originea în Italia, dar azi a ajuns să facă înconjurul lumii, fiind una dintre cele mai populare şi mai delicoase feluri de mâncare. Este o pâine plată, de obicei rotundă, acoperită cu un sos de roşii şi brânză, plus alte ingridiente opţionale, preparată la cuptor. Pissa este un termen latin, apărut în secolul IX, însemnând „pâine plată”. Începând cu secolul XIV, a căpătat sensul de pâine plată acoperită cu brânză, în italiană. Omul care se pricepe la prepararea pizzei se numeşte „pizzaiolo”, iar un restaurant în care se serveşte pizza, poartă numele de pizzerie. De asemenea, pizza poate fi găsită şi în supermarketuri, sub formă congelată.

Istoria pizzei

Istoria pizzei a început odată cu aducerea roşiilor în Europa din America, în sec. XVI. În secolul următor, săracii din Napoli, cunoscut astăzi ca capitala mondială a pizzei, obişnuiau să pună sos de roşii peste pâinea lor plată şi uite aşa, la scurt timp, s-a născut pizza. Cu timpul, acest fel de mâncare a devenit celebrul prin gustul său inconfundabil şi tot mai mulţi turişti dădeau târcoale zonele sărace din Napoli ca să guste variatele reţete de pizza.

Prima pizzerie

„Antica Pizzeria Port Alba”, aşa se numea prima pizzerie, deschisă în jurul anului 1830 la Napoli, pizzerie care funcţionează până în ziua de azi. În acea perioadă. Pizza constituia mâncarea de bază în oraşul italian Napoli, aceasta având ingridiente diverse, cum ar fi: brânză, roşii, ulei, anşoa. În 1850, regina Italiei, Margherita di Savoia a degustat 3 dintre specialităţile unui renumit bucătar din Napoli, Raffaele Esposito: prima era preparată din: grăsime de porc, brânză şi busuioc, a doua – cu usturoi, ulei şi roşii, iar a treia cu mozzarella, busuioc şi roşii. Ultimul fel de pizza, ia picat cu tronc la inimă reginei, motiv pentru care astăzi, acest tip de pizza îi poartă numele.  

17 vorbe înţelepte

Posted in Casa sufletului with tags on octombrie 27, 2009 by crinapopa

739Fericirea – bunul suprem al vieţii.

Nu poţi fi fericit la nesfârşit. Eşti fericit când vrei să opreşti timpul, să păstrezi momentul dat pentru întreaga eternitate.

Love is reminding him that hei s the most interesting person at the party.

Love is choosing you from everyone else

Love is remembering the day you first met.

Love is then romance is on the menu

Love is the way he smilles at you.

Love is trying not to be furious.

Întreaga viaţă este un proces de ruinare.

Succesul face din orice om un rege care îşi pierde coroana.

În fiece om există o a doua fiinţă, un demon căruia nu-i pasă de nimic

Dacă înlături tot ce se spune, tot ce se face, tot ce simte un om, aşa cum face bucătareasa când curăţă ceapa, în miezul fiecăruia găseşti un drăcuşor pe care nu-l poţi înlătura.

Drogostea e florea vieţii mă-nfloreşte ca din senin, fără nici o regulă, trebuie s-o iei oriunde o găseşti şi să te bucuri de ea, în cele câteva clipe ale scurtei sale vieţi.  

Sfatul bancherului: vrei să-ţi vezi investiţiile dublate ? Aşează-le în faţa unei oglinzi!

Istoria este făclia trecutului în mâna prezentului.Schimbarea feţelor de la Tv, nu prea schimbă esenţa vieţii

Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranţa