Arhivă pentru noiembrie, 2009

April Showers

Posted in Divertis, FILME de nota 10 with tags on noiembrie 30, 2009 by crinapopa

April Showers – o poveste inspirată din fapte reale. Sean şi April învaţă în aceeaşi şcoală. În scurt timp, cei doi ajung să se îndrăgostească unul de celălalt, însă, orgoliul bărbătesc îl face pe Sean să amâne de pe o zi pe alta momentul destăinuirii în dragoste. April îi vine în întâmpinare încercând să-i uşureze misiunea, dar de fiece dată este ţinută la distanţă.

Pe ultima sută de metri a anului şcolar, în cadrul instituţiei de învăţământ în care îşi fac studiile cei doi îndrăgostiţi, un loc un atac terorist. Unul dintre colegii şi prietenii lor de gaşcă deschide focul asupra câtorva colegi şi profesori chiar în timpul orelor. Panicată, mulţimea încearcă să scape cu viaţă din capcana morţii. Totuşi, 13 dintre persoanele aflate între pereţii instituţiei nu mai reuşesc să supravieţuiască: printre acestea şi April – singura fată pe care Sean a iubit-o vreodată.

Va reuşi Sean să treacă peste acest moment dureros din viaţa sa şi să se împace cu gândul că a pierdut fiinţa dragă, fără a-i rosti acel multaşteptat „Te iubesc” ? Răspunsul la această întrebare îl veţi găsi vizionând pelicula „April Showers”.

Idei pentru daruri

Posted in Divertis with tags on noiembrie 29, 2009 by crinapopa

Cu cât darul e mai original, cu atât sărbătoritul se bucură mai mult de el. Contează totul începând cu ambalajul şi sfârşind cu maniera în care feliciţi persoana. Iată câteva idei originale de felicitare:

Montează un panou mare cu un mesaj frumos de felicitare la intrarea in blocul în care locuieşte sărbătoritul.

Decorează cu baloane multicolore calea de la uşa blocului până la uşa apartamentului în care locuieşte sărbătoritul.

Dăruieşte-i sărbătoritului o cutie original ambalată plină cu petale de flori.

Organizează-i sărbătoritului o petrecere-surpriză sau un mini spectacol cu recital de poezie, cântece şi concursuri de tot soiul.

Oferă-i DVD-uri cu filme de colecţie, cărţi de specialitate, în funcţie de interesele şi pasiunile sale.

Psihologii vorbesc despre secretul fericirii

Posted in Psihologie with tags on noiembrie 27, 2009 by crinapopa

Potrivit psihologilor britanici, oamenii pot deveni mai fericiţi dacă respectă anumite principii de viaţă. Astfel, persoanele care se alimentează echilibrat şi sănătos, se culcă mai devreme, practică regulat sport şi au o viaţă sexuală activă, dar şi un cerc de prieteni cu care contactează regulat, sunt mult mai fericiţi decât cei cărora le lipsesc toate aceste lucruri.

De asemenea, psihologii, atenţionează şi asupra faptului că fericirea omului este determinată în mare parte şi de starea lui de spirit, mai ales înainte de somn. Astfel, cei care nu merg la culcare supăraţi sau îngânduraţi, se vor bucura de un somn mult mai liniştit şi se vor simţi mai împliniţi, comparativ cu opusul lor. Pentru persoanele cărora le vine greu să-şi elibereze mintea de grijile zilei de mâine sau de problemele momentului, psihologii recomandă exerciţii de respiraţie şi formule de autosugestie de genul: „Sunt calm şi relaxat”, „sunt mulţumit de mine şi de viaţa mea”, „Pe zi ce trece totul e din ce în ce mai bine …”.

Zicători

Posted in Casa sufletului with tags on noiembrie 27, 2009 by crinapopa

Aduci pe dracul în casă cu lăutari şi-apoi nu-l poţi scoate cu o mie de popi.

Adună argint la tinereţe ca să ai aur la bătrâneţe.

A aduna cu firul ca să ai cu grămada.

A face cuiva umbră.

A face gaură în cer.

A face pe cineva cu ou şi cu oţet.

A face pe dracul în patru.

A face picioare.

A face spume la gură.

A făgădui marea cu sarea.

A fi a cincia roată la căruţă.

A fi bun de călugărit.

A fi busuioc de pus la icoane.

A fi ca lutul în mâna olarului.

A fi ca o zână.

A fi ca piperul.

A fi ca sarea în bucate.

A fi ca toporul fără coadă.

A fi cu două feţe.

A fi cu două limbi.

A fi cu gheaţa în spinare.

A fi cu inima împăcată.

A fi cu musca cu căciulă.

A fi cu stea în frunte.

A fi grabnic ca melcul.

A fi gură de clopot.

A fi în anii maimuţei.

A fi învelit ca ceapa.

A fi sărac, nu e ruşine, ci a fi necinstit.

A zbiera ca un măgar.

A fi spin în ochiul cuiva.

A fi statornic ca piatra.

A fi mâţă blândă.

A fi născut în ziua de Paşte.

A fi născut în zodia scroafei.

A fi neobrăzat.

A fi nins de vreme.

A fi numai osul şi pielea.

A fi poamă bună(rea).

A fi prea din cale afară.

A fi sacul cu minciunile.

A fi scăldat în lapte dulce.

A fi secret ca mormântul.

A fi sfântul zilei.

9 metode: Cum să scapi de oboseală

Posted in Sănătate with tags on noiembrie 26, 2009 by crinapopa

Ai nevoie urgentă să-ţi reîncarci bateriile şi nu ştii care ar fi remediul potrivit ? Iată câteva idei din care poţi alege după bunul plac:

 

Fă o baie relaxantă!

Deseori oboseala apare ca urmare a stresului acumulat peste zi. Ca să scapi de starea în care te afli, fă o baie cu sare de mare(800g) şi uleiuri aromate(8 picături).

 

Mănâncă o portocală!

Mai e mult până la sfârşitul zilei de muncă, iar moralul îţi e deja la pământ ? Savurează o portocală şi ai să vezi ce minuni poate face acest fruct. Vitamina C conţinută de acesta, cât şi culoarea orange, cu siguranţă te vor împrospăta.

 

Câteva exerciţii nu strică!

Ia-ţi o mică pauză pentru o sesiune de gimnastică. Inspiră şi expiră adânc de 3 ori. Masează-ţi uşor tâmplele, clipeşte des, ciupeşte-te energic de urechiuşe. Ei cum, ţi-ai mai revenit din hibernare ?

 

Înoată!

O jumătate de oră de bălăceală în piscină e un remediu nemaipomenit în lupta contra oboselii.

 

Grăbeşte-te încet!

Mereu eşti pusă pe fugă de teamă că nu vei reuşi să-ţi duci sarcinile la bun sfârşit ?  Ai răbdare! Nu te grăbi dacă tot vezi că acest efort îţi stoarce din energie. Fii mai şmecheră: roteşte acele ceasornicului cu 5-10 minute mai înainte de ora exactă şi vei reuşi în toate la timpul potrivit.

 

Mângâie-ţi pisoiul !

Potrivit psihologilor contactul cu animalele reduce stresul emoţional acumulat peste zi şi binedispune la maxim.

 

Fă o plimbare!

Când sfârşeşti ziua de muncă la birou, nu te grăbi să ajungi acasă. Mai bine, fă o plimbare scurtă(15 minute) în aer liber. Astfel, vei lăsa grijile dincolo de portiţa vieţii tale personale, iar în casa ta vei găsi căldura şi buna dispoziţie de care ai atâta nevoie.

 

Dăruieşte-ţi un moment de tandreţe!

Sărutările şi îmbrăţişările fierbinţi sunt panaceul tuturor bolilor, inclusiv şi al oboselii.

 

Împlineşte-ţi somnul!

Înainte de a pleca la culcare nu te gândi la ceea ce urmează să faci mâine la serviciu. Nu-ţi concentra atenţia asupra unor lucruri, care s-ar putea să dispară de pe agendă, înainte să te fi aşteptat. Asigură-ţi un somn împlinit(minim 8 ore pe noapte) şi savurează din plin acest moment de linişte şi pace.

Bancul zilei

Posted in Have fun with tags on noiembrie 26, 2009 by crinapopa

Soţia îşi întreabă soţul:

–         Ţi-aduci aminte că în urmă cu 9 luni ţi-ai luat concediu ca să mergi la pescuit ?

–         Da!

–         Ei bine, astăzi, a sunat peştoaica să-ţi spună că ai devenit tată.

Oul – simbolul vieţii

Posted in Sănătate with tags on noiembrie 23, 2009 by crinapopa

O mulţime de culturi de pe întreg globul pământesc consideră oul un simbol desăvârşit al vieţii. Ca să vă convingeţi că acest titlu i se potriveşte de minune, iată câteva beneficii de care se face „vinovat” acest produs, atât în plan medical, cât şi estetic.

Meritul ouălor pentru sănătatea noastră trupească şi mintală este unul de nedescris. Din toată gama existentă, mai cu seamă, benefic şi miraculos pentru sănătate este oul de prepeliţă: bogat în substanţe antibacteriene, extrem de benefice pentru fortificarea sistemului imunitar. Lisite de colesterol, ouăle de prepeliţă au un conţinut variat de microelemente şi vitamine(în comparaţie cu un ou de găină, oul de prepeliţă conţine de 2,5 ori mai multă vitamina A, de 2,8 ori mai multă vitamina B1, de 2,2 ori mai multă vitamina B2). De asemenea, vitamina D este conţinută în ouăle de prepeliţă în stare activă, Fosforul şi Caliul se află în concentraţii de 5 ori mai mari, iar Fierul de 4,5 ori mai mult. Avantajul ouălor de prepeliţă mai constă şi într-o perioadă mai îndelungată de păstrare, chiar şi la temperatura camerei. Acestea nu sunt alergice şi contribuie la îmbunătăţirea aspectului tenului.

Consumul regulat de ouă de prepeliţă contribuie la:

 

Tratarea afecţiunilor gastrice şi de pancreas

Ridică nivelul hemoglobinei în sânge

Reduce durerile de cap şi înlătură senzaţia de oboseală

Stimulează potenţa

Îmbunătăţesc activitatea nervoasă

Fortifică imunitatea.

Determină pierderea în greutate

Cum e femeia Leu din creştet şi până în talpă?

Posted in Horoscop with tags , on noiembrie 20, 2009 by crinapopa

Se expune continuu – o piatrã preţioasã într-o vitrinã în faţa cãreia se opresc trecãtorii sã o admire. În societate se considerã ornamentul feminin cel mai strãlucit, chiar dacã stã vremelnic în culise aşteptând semnalul prin care este chematã la rampã. Pentru ea nimic nu este mai important decât sã fie admiratã şi doritã de bãrbaţi. Propriile sentimente nu sunt atinse întotdeauna. Într-o oarecare mãsurã oferã spre vânzare sexul, al cãrui onorariu se rezumã doar la satisfacţia de a şti care este valoarea ei. Ea nu trebuie sã însemne mult pentru partener, ci trebuie sã fie doar unica şi singura.

Pentru ea în schimb nu existã aceastã restrângere. Îşi doreşte libertatea sã umble de colo-colo şi sã îşi gãseascã victimele – de obicei nu e necesar sã caute prea departe… Este cel mai agreat vânãtor din anturaj. Iubeşte oamenii dar este egocentricã. Dominã, dar cu prestantã şi este cochetã dar blajinã. Fiintã plinã de contraste, priveşte problemele altora dar raportate la ale ei. Este temperamentalã, necalculatã şi ademenitoare. Sentimentele ei sunt adesea superficiale. În puţine cazuri se îndragosteşte cu adevãrat. Îi lipseste putinţa dãruirii, nu se poate subordona cuiva.

Dacã o relaţie se desfasoarã fãrã griji şi prea comod, devine lenesã şi în blazarea ei abia se mai preocupã de a fi activã la pat. Ca urmare adesea se stinge focul pe care l-a aprins în partener. Fãrã stimularea necesarã din partea partenerului, dorinţele ei se estompeazã. Spre a-şi desfãsura laturile ei cele mai bune, are nevoie de variaţie.

Aşa ia naştere un baraj în care se împotmoleşte deoarece este indolentã. Poate fi fidelã celor care o iubesc dar dacã aceastã dragoste slãbeşte se simte îdreptaţită să hoinarească. Adesea o poţi întalni într-o relaţie de trio cu doi bărbaţi, înşelându-l pe unul cu celalalt. Ea troneaza ca o regină. Este fericită doar când este în centrul atenţiei. Dacă cineva nu corespunde aşteptărilor ei, nu caută niciodată vina la ea. Daca suferă un eşec sufletesc, dramatizează şi se complace în rolul de tragediană. Vânează efecte, nu sentimente autentice. În realitate cele mai multe tragedii care i se întamplă sunt provocate chiar de ea. Se consideră idealista şi acesta este motivul pentru care ar avea decepţii. În realitate tinde să-l prefere pe cel nepotrivit şi să-l îndeparteze pe cel potrivit printr-un comportament necugetat şi extrem de pretenţios.

Are un mare talent de a se face nefericită. În chestiuni pecuniare este o uşuratică, cheltuieşte cu plăcere în special pentru ea însăşi, ca o fiinţă căreia îi place luxul. Prefera un partener care poseda mijloacele care îi permit să toarcă fără grijă. Este o clientă obişnuită a confortului. Îşi cumpără cu fervoare rochii ţipătoare, iubeşte bijuteriile, blănurile, îşi împodobeşte interiorul locuinţei folosind exclusiv culoarea roşie. Face cadouri costisitoare şi invitaţii extravagante. E o gazdă primitoare, nu se sfieşte de costuri pentru a-şi distra musafirii. Nu-i convine însă să fie surprinsă de un musafir nepoftit. Cum poate îndrăzni cineva să vina la ea neanunţat? Alte femei o invidiază pentru ca este observată imediat de către bărbaţi. Atrage barbaţii uşor considerând probabil ca este dreptul ei ca aceştia să-i cadă la picioare.

Zâmbetul ei acordat unui barbat poate fi inşelator. Nu înseamna neaparat ca acela ar impresiona-o . Are doar dorinţa fierbinte, incurabilă de a fi admirată şi va cocheta mereu pentru a obţine acest lucru. Însoţitorul ei nu trebuie să-şi permita nici măcar o clipă  să o facă să se îndoiasca  de faptul ca ea este soarele care straluceşte pe cerul vieţii lui. Altfel situaţia devine insuportabilă. Lipsa de tact? Bineînţeles. Dar aşa stau lucrurile şi bărbatul care o doreşte va trebui să înteleagă această mică ciudăţenie. Are o predispoziţie sănătoasă spre umor, iar când cineva va insista în explicaţii va râde din răsputeri. Râde cu glas tare, iar dacă se transpune în rolul povestitorului de glume va fi un clown excelent.

Are o foarte mare înţelegere pentru poante. Dacă semnul ei are relaţii favorabile cu alţii, ea poate deveni creatoare. În domeniul intelectual este îndrazneaţă şi plină de fantezie. Este mereu dornică de escapade. Profesional excelentă, dar colaborarea este dificilă. Pretinde că ceilalţi să se comporte aşa cum vrea ea. Este talentată, dar adesea se prezintă cu foarte puţin. Orice rutină o plictiseşte, se va stradui mereu să evite monotonia. O atrag depărtările, îi este dor de locurile romantice de pe afişele agenţiilor turistice, iar dacă este vorba de călătorie, savureaza mai mult plăcerile premergatoare voiajului. În tot ceea ce face se opune criticii. Nici autocritica nu o practică. Pentru anturajul ei este adesea greu de suportat.

Norvegia şi Suedia în topul Frumuseţii

Posted in Frumuseţe with tags , , on noiembrie 20, 2009 by crinapopa

Barbaţii suedezi şi femeile din Norvegia sunt cei mai frumoşi oameni din lume. Cel puţin aşa afirmă un controversat website care permite doar accesul persoanelor cu un exterior plăcut. .

Potrivit Agerpres, cei deja înregistraţi pe site dau note potenţialilor membri într-un interval de 48 de ore după ce aceştia au postat o poză recentă şi şi-au completat profilul.

Până acum, barbaţii suedezi s-au dovedit cei mai atragători, cu o rată de 65% de voturi, în timp ce norvegiencele sunt considerate cele mai frumoase, cu o rata de 76% de voturi.

Secretul unei căsnicii fericite

Posted in LOvE & sEx on noiembrie 19, 2009 by crinapopa

O căsătorie trainică se bazează pe adevăr, onestitate, respect, încredere, dragoste, prietenie şi mai presus de toate pe angajament. Să fii fericit şi mulţumit într-o relaţie, e un lucru spre care tindem cu toţii, dar pe care puţini reuşesc să-l obţină. Secretul unei căsnicii fericite se ascunde în fiecare din noi, iată de ce răspunzând la următoarele întrebări, vei găsi neapărat cheia unui cuplu sudat şi împlinit sufleteşte:

1 Care este scopul căsniciei mele ?

2 Cât adevăr există în cuplul meu ?

3 Cine se face vinovat de neînţelegerile ce apar în căsnicia mea?

Mulţi dintre noi aleg căsnicia de frică că într-o bună zi s-ar putea trezi singuri. Ne dorim o relaţie de durată, plină de surprize, momente de tandreţe, o relaţie longevivă, care ne-ar ajuta să păşim pe tot traseul vieţii alături de omul drag şi nicidecum pe drumuri separate. O căsnicie fericită presupune un drum comun pentru parteneri, care pe lângă faptul că-şi vor împărţi existenţa unul cu celălalt, vor învăţa şi vor creşte împreună zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă.

Sondaj

Posted in Divertis on noiembrie 18, 2009 by crinapopa

Cum iubesc fotbalul bărbaţii şi femeile

Posted in Divertis on noiembrie 18, 2009 by crinapopa

Ce văd bărbaţii : căpitan de echipă. Mijlocaş. Valoarea pe piaţă 35 mil. Euro. Michael Ballack e o maşină a succesului, un tacticiangenial, un jucător care ştie cum să înduplece mingea. Ne place să ne identificăm cu un luptător şi nu cu oricare dintre ei. Ballack e de-al nostru.

Ce văd femeile : Ce corp frumos. Nu ştiu ce fel de pase şi de driblinguri face Ballack, ce fel de tactician este. Că e fotbalist bun, da, e impresionant… Dar ce gură senzuală are, ce păr cîrlionţat. Interesant tipul ăsta. A fost luat de FC Chelsea. Hmmm De-acum îl putem vedea deodată şi pe el şi pe  Şevcenco.

Necesar în faţa televizorului pentru el– O bere rece. Obligatoriu. Chiar dacă nu participăm la competiţie, măcar să ne bucurăm cît putem de spectacol .Nu se ştie niciodată ce va fi, poate data viitoare vom fi şi noi „dincolo de sticlă  „ .Papucii de plastic. Ce plăcuţi sunt, mai ales acum, vara. Cu şort, tricou şi papuci suntem campioni la noi acasă. Chipsuri  le ronţăim cu plăcere, la o bere sau la un şpriţ.  Tovarăşii  de suferinţă. Cu ei strigă, comentăm, jucăm, suferim ,obosim. Of…

 

Necesar în faţa televizorului pentru ea : Şampania Pentru aşa spectacol, merităm şi noi ceva deosebit.  Mai ales că ţinem cu sexul tare şi frumos, cu cei mai buni şi mai talentaţi jucători. POPCORN  Nu ştim de unde e teama asta de îngrăşare. Sunt delicioase, se consumă repede, nici nu se compară cu chipsurile, care fac sete şi cer bere, miros atît de bine. Legume proaspete în loc de chipsuri. Să-i lăsăm pe ei să consume aşa ceva. Doar ne plac bărbaţii sportivi, nu ?

12 semne că el e Alesul inimii tale

Posted in LOvE & sEx, Psihologie on noiembrie 17, 2009 by crinapopa

1 Dă dovadă de înţelegere în toate.

Încearcă întotdeauna să judece lucrurile din perspectiva ta, iar în momentele tale de suferinţă îţi este mereu aproape, te susţine şi te ajută să depăşeşti greutăţile.

2 Îţi spune „Te iubesc”!

Dacă îţi rosteşte magicele cuvinte „Te iubesc” şi simţi că este sincer în declaraţiile sale, fii sigură că acesta este bărbatul potrivit.

3 Îţi demonstrează că ţine la tine cu toată inima

Nu e un secret cum că bărbaţii au probleme în a-şi dezvălui sentimentele, aşa că uneori, ei apelează la alte forme prin care îşi demonstrează dragostea: găteşte în locul tău, merge la cumpărături, te scuteşte de grija facturilor neachitate, te întâmpină cu braţele deschise de la serviciu … Chiar dacă îţi place să auzi zilnic „Te iubesc”, recunoaşte, că uneori faptele fac mai mult decât o mie de cuvinte.

4 Te ascultă

Manifestă interes faţă de ceea ce-i spui, îţi dovedeşte că-i pasă de sentimentele tale şi de părerile tale, pe care ţi-i morţiş să i le destăinui.

5 În preajma ta, se simte ca-n al noulea cer!

Este fericit în preajma ta. Zâmbeşte, râde, preferă să stea cât mai mult timp în compania ta, în detrimentul prietenilor săi? Asta şi dovedeşte că este într-adevăr îndrăgostit de tine şi te preţuieşte.

6. Îţi face complimente

Este atent la toate schimbările tale de look şi apreciază de fiece dată pozitivă noua ta imagine, amintindu-ţi că eşti cea mai frumoasă şi mai dragă fiinţă din viaţa lui de până acum.

7 Are grijă de tine

Este propriul tău înger păzitor, e grijuliu, atent la toate nevoile tale. Dacă răspunsul este “Da”, atunci sunteţi pe drumul cel bun.

8 Prietenii şi familia lui te plac

Poţi să-ţi dai seama cât de mult contezi pentru un bărbat, în funcţie de felul în care te tratează oamenii apropiaţi lui. Dacă aceştia te privesc cu simpatie şi te consideră o persoană a casei, atunci e clar ca bună ziua, că bărbatul acesta se simte un norocos că ai apărut în viaţa lui.

9 E mândru de tine

Te apreciază de faţă cu toată lumea, indiferent dacă e vorba de familia, prietenii sau colegii lui de serviciu. Se laudă cu realizările tale şi se mândreşte cu reuşitele tale. Acest fapt dovedeşte cât de mult insemni tu pentru el.
10 Îţi cere opinia

Îţi cere sfaturi şi le urmează fără ezitare, având încredere sută la sută în judecata ta. Când trebuie să ia decizii importante se consultă neapărat cu tine, pentru că părerea ta contează mult pentru el.

11 Aveţi pasiuni comune!

Este interesat de ceea ce-ţi place şi-şi dă silinţa să-ţi facă pe plac, să fiţi pe aceeaşi lungime de undă. Renunţă uneori la un meci de fotbal, pentru serialul tău preferat, deoarece vrea să te vadă fericită.

12. Te face să te simţi specială
Este genul de baiat care încearcă întotdeauna să păstreze romantismul viu. Îţi aduce flori sau micul-dejun la pat. Astfel îţi arată cât de mult îi pasă. Daca încearcă tot timpul să te faca să te simţi bine, trebuie să îl păstrezi.