Arhivă pentru ianuarie 25, 2010

Deşteptarea!

Posted in Psihologie, Sănătate on ianuarie 25, 2010 by crinapopa

Ziua bună se simte de dimineaţă şi cum dimineaţa începe cu deşteptarea, se cuvine ca acest moment al zilei să fie unul cât se poate de plăcut. Iată câteva idei în acest sens:

  • Mâine e zi de muncă! O nouă zi obositoare de muncă! Iată de ce ar fi de dorit să te gândeşti din timp la toate detaliile: ce haine vei îmbrăca, ce vei încălţa, ce accesorii vei purta …
  • Ai grijă cât dormi! Pentru a-ţi încărca bateriile sunt suficiente nici mai mult nici mai puţin de 8 ore de somn, cu condiţia ca acestea să fie liniştite, relaxante.
  • Deschide ochii cu zâmbetul pe buze! Cu cât ziua se anunţă a fi mai obositoare, cu atât mai enturiasmată şi mai curajoasă trebuie să-i ieşi în întâmpinare. Chiar dacă nu te bucură ideea că azi ai multă treabă la serviciu, gândeşte-te ce minunate vor fi momentele serii, indiferent dacă te vei relaxa în faţa televizorului, vei ieşi în oraş cu iubitul sau vei petrece câteva ore cu copii, citindu-le poveşti.
  • Deşteptătorul trebuie să sune de 2 ori! Ideal ar fi ca acesta să sune la o distanţă de 15 minute. Astfel nu-ţi vei mai stresa organismul cu o deşteptare bruscă, ci-l vei răsfăţa cu o mică porţie de leneveală, înainte de marea trezire.
  • Adună-ţi gândurile! Acoperă-ţi faţa cu un şerveţel umed şi meditează un pic asupra treburilor pe care urmează să le faci astăzi.
  • Fă puţină gimnastică, indiferent dacă stai culcată sau eşti deja în picioare!
  • Răsfaţă-te cu un duş cald!
  • Anunţă din timp pe toată lumea că nu-ţi place să fii sunată la ore matinale! Dimineaţa nu e timpul tocmai potrivit, pentru a pune ţara la cale. Plus la toate, rişti să întârzii la muncă.
  • Nu include televizorul! Ai putea fi tentată să mai zăboveşti în faţa lui cu o telenovelă sau un program de ştiri. Mai bine include casetofonul. E un lucru dovedit că pe fundalul unei melodii dinamice, oamenii sunt mai plini de energie şi reuşesc totul.
  • Serveşte cafeaua în pat! Roagă-ţi iubitul să te servească cu o gustare preferată la micul dejun !
  • Alege cel mai scurt şi mai plăcut drum spre serviciu! Ieşi din casă cu cel puţin 20 de minute rezervă.
  • Zâmbeşte-i şefului şi colegilor! Că doar nu degeaba se spune: „Zâmbeşte-i lumii şi lumea îţi va zâmbi!”.

Imaginea femeii

Posted in Psihologie with tags on ianuarie 25, 2010 by crinapopa

La 5 ani, se priveşte şi se vede Regină.

La 8 ani, se priveşte şi se vede Cenuşăreasă.

La 15 ani, se priveşte şi se vede Răţuşca cea urâtă.

La 20 de ani, se vede prea grasă, prea slabă, prea înaltă, prea scundă, prea cu părul lins, prea creaţă, dar decide să iasă oricum în lume.

La 30 de ani, se vede prea cu părul lins, prea creaţă, dar decide că nu are timp să se aranjeze aşa că iese oricum.

La 40 de ani, se priveşte şi se vede curată.

La 50 de ani, se priveşte şi se vede „Sânt eu” şi merge oriunde îşi doreşte.

La 60 de ani, se priveşte şi îşi aminteşte de toţi oamenii care nu se mai pot privi în oglindă. Iese şi cucereşte lumea.

La 70 de ani, se priveşte şi vede înţelepciune, râsete şi abilitate. Iese şi se bucură de viaţă.

La 80 de ani, nu mai pierde vremea să se privească. Îşi pune pălăria şi iese să se bucure de lume.