Cum îl înveţi pe cel mic să citească

De ce calculatorul şi televizorul trebuie să concureze accerb la ora actuală cu cărţile ? Oare aceste tehnologii nu pot fi complimentare lecturii ? Habar nu aveţi ce acţiune proastă emană acestea asupra dezvoltării noastre intelectuale. Potrivit mai multor studii, televizorul şi calculatorul blochează imaginaţia, o sugrumă, o îngustează şi în rezultat, noi suntem cei care avem de pierdut. Sub influenţa lor, copii noştri nu mai sunt tentaţi să citească, să-şi lărgească orizontul de cunoştinţe, iar tot ce presupune efort este respins, fără a mai sta mult pe gânduri. Totodată, specialiştii ne atenţionează că citutul de la o vârstă fragedă este contraindicat copiilor, întrucât acest lucru poate influenţa negativ dezvoltarea lor.

Copilul trebuie să-şi dorească de bună voie să deprindă arta cititului şi ar fi de dorit ca acest lucru să nu se întâmple mai târziu de 5-6 ani. Încercaţi să vă convingeţi micuţii că cititul e o plăcere, care nu poate fi egalată de nici un joc sau de nici o jucărie. Lăudaţii-i pe amicii lor care au deprins deja abilitatea de a citi, dar în aşa fel încât să evitaţi discriminările. Numai aşa lectura ar putea să reprezinte interes pentru copilul dvs. De asemenea, dacă doriţi ca copilul dvs să se împrietenească cu cartea pentru mulţi ani de acum înainte, citiţi-i cu glas tare, explicaţii lucrurile mai puţin clare, ajutaţi-l să depăşească neclarităţile.Cartea nu trebuie să fie o barieră între copil şi părinte, ci un obiect al discuţiilor dvs.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: