Arhivă pentru martie 6, 2010

Cleopatra – regina Egiptului

Posted in Anchete VIP on martie 6, 2010 by crinapopa

Cea mai desăvîrşită femeie care a existat vreodată, cea mai feminină şi cea mai regală regină, o persoană misterioasă, căreia poeţii nu i-au putut adăuga nimic şi pe care visătorii o găsesc întotdeauna la capătul visurilor lor. (Theophile Gautier, 1845) Uluitor de frumoasă şi de o inteligenţă feroce Cleopatra a 7 a Egiptului abia ieşise din adolescenţă cînd a moştenit cel mai mare imperiu- un imperiu ce se întindea din deşerturile fierbinţi ale Egiptului Inferior pînă la strălucitoarea metropolă mediteraneană a Alexandriei, cu celebrele sale biblioteci, depozite, comori.

Cobra cu glugă era simbolul divin al Egiptului de sus, emblema regală a faraonului şi a lui Ptolemeu. Grecii o numeau vasilic sau micul rege. În cartea morţilor cobra cu glugă simboliza viaţa veşnică. Muşcătura ei era mortală, dar foarte puţin dureroasă. După scurt timp victimei începeau să i se închidă ochii şi o fura repede un somn adînc, dar din care nu se mai deştepta. Muşcătura colţilor lăsa două urme mici, dar altminteri trupul nu-şi schimba înfăţişarea, îngăduind o moarte demnă.

La 10 ani tatăl său îi spuse: aceasta e lumea pe care ai moştenit-o. Fiecare palat e plin cu şerpi, de 2 ori mai ucigători decît aceştia. Într-un asemenea cuib îţi vei trăi toată viaţa şi trebuie să fii la fel de lunecoasă ca şi aceşti şerpi, la fel de înţelept să-ţi foloseşti veninul şi să loveşti fără şovăire, dacă vrei să scapi cu viaţă.

Titlurile tradiţionale pe care Cleopatra şi le alese ca deviză erau Philopatris, Philomatris-Iubitoare de tată, Iubitore de naţie. Rudele ei îi erau cei mai veninoşi rivali, căci numai ei îi puteau lua locul la cîrmuirea Egiptului. Tatăl Cleopatrei se căsătorise cu propria soră, iar din acea căsnicie se născuse cele 2 surori mai mari ale Cleopatrei, acum moarte. Această practică barbară ar fi trebuit să asigure puritatea genealogiei regale. Cleopatra considera că dacă s-ar fi măritat cu Ptolemeu, ar fi devenit regina şi supusa lui, supusa celor din Consiliul de Regenţă, care o considerau pro-romană. Tatăl ei îi datora lui Caesar 9 talanţi de aur şi dacă el avea să-l învingă pe Magnus Pompei, avea să vină să şi-i ceară.

Oricît de mult o instruise, nu se simţea o regină, ci o impostoare, imposibil de tînără, imposibil de verde.  Zeiţa Isis era zeiţa celor 10 mii de nume, pavază şi paradis pentru omenire, apărătoare a femeilor, cuvînt a lui Dumnezeu, Mare maică a Întregii Naturi.

Sclavii îi frecau Cleopatre mîinile cu cremă de migdale, iar picioarele îi erau masate cu apă de mentă. Nu se cuvenea ca peste Egipt să domnească o regină fără un rege alături.

Cleopatra era încăpăţînată şi plină de voinţă, înzestrată cu o inteligenţă feroce. Era prima de la curte care învăţase graiul oamenilor de rînd, căci la curte se vorbea greaca.

Tatăl i-a spus: Viaţa e un spectacol de bîlci, pe oameni nu-i interesează nimic despre tine, fată cu păr negru strălucitor, nas egiptean prelung şi piele măslinie macedoneană, despre frica ta de şerpi şi de întuneric, sau despre cît de mul îţi plac măslinele, îi interesează să aibă o regină şi o zeiţă. Ca să te iubească, trebuie să fii inaccesibilă.

Caesar îşi afirma dreptul de a arbitra războiul dintre Cleopatra şi membrii Consiliului de Regenţă, căci ea fusese detronată nelegiuit de Consiliu. Tatăl ei întocmise un testament confor căruia cleopatra trebuia să domnească alături de fratele său.

Cleo considera că toată viaţa sa e un teatru. Ea pribegise în deşert pînă aflase de invitaţia lui Caesar.  Se considera o renegată care trăia în pribegie. Despre el ştia că e un mare militar, ticălos iute la mînie, considerat cel mai bun general al Romei. Era însurat cu Calpurnia-o căsătorie politică desigur. Era un muieratic renumit, se spunea că se culcase cu femeile tuturor amicilor săi, iar în Roma nu avea loc nici un divorţ fără să se pomenească şi numele său. Gîndul de a avea de-a face cu el, o intimida pe Cleopatra. Ca un roman Caesar prefera pe oricine îi slujea mai bine interesele de moment.  Acum se punea problema cum să intre în palat şi să ajungă în faţa lui Caesar.

Străbunica Cleopatrei fusese o prinţesă siriană cu sînge persan în vene şi ei îi datora nuanţa întunecată a pielii şi ochii negri. Ştia că unii o declarau frumoasă, iar alţii îi găseau trăsăturile prea poruncitoare şi puternic marcate pentru o femeie. Nu avea frumuseţea de heruvim a surorii sale, dar avea minte şi un farmec arzător, avea trup mărunt şi îndesat al unei prinţese asiatice şi mai avea un mare simţ al teatrului. Era hotărîtă să înveţe cum să satisfacă un bărbat cu tot atîtă siguranţă cu cît învăţase oratoria, geometri, matematica. Avea rău de mare. Fusese adusă lui Caesar într-un covor. Fiind slăbită, Caesar o întremă cu puţin vin. Trăsăturile lui fizice o dezamăgise, căci era înalt pentru un roman, trecuse de 55 de ani era chel cu o coroană de păr blond încărunţit, tuns scurt. Purta cunună de lauri, avea chipul arămiu şi brăzdat adînc, aspru, pergamentos. Nu frumuseţea ci putere îi dăruia atracţie. Era o autoritate pe care Cleopatra o găsea iritantă, avea ochi negri pătrunzători. El o găsi foarte frumoasă. Ea îi citi în ochi patima pentru femei. Cleopatra îşi pusese în minte să-l convingă, să-l influenţeze, poate chiar să-l seducă. Cleo considera că Caesar o vede ca pe o fetişcană, o cîrmuitoare cu care vrea să se joace. El considera că doar un orb nu şi-ar ospăta ochii cu frumuseţea ei. Acum nu ştia cum ar fi putut să-l impresioneze pe cineva ca acel roman, care se culcase cu atît de multe femei. Acum se simţea neputincioasă ca un copil. În visurile ei de fată nu apăruse niciodată un roman. Caesar nu se lăsa nici manipulat nici dezmierdat. Cînd ajunse în patului lui credea că astfel el cucereşte Egiptul. El o considera prea tînără pentru a fi regină. Prezenţa lui fizică o fascina şi totuşi actul fizic al dragostei nu fusese deloc aşa cum şi-l imaginase. Cleopatra vorbrea 8 limbi, inclusiv ebraica şi arameica, citise epopeiile luiHomer şi istoriile lui Herodot, tragediile lui Euripides, ştia să cînte la lira cu 7 corzi, studia retorica, astronomia, medicina, călărea bine şi avea un talent înnăscu în matematică şi geometrie. Singurul lucru pe care nu-l putea face e că nu putea cîrmui Egiptul fără el. Se simţea îndemnată să aibă încredere în Caesar. Nu era nici un secret că romanul aspira să ajungă  într-o bună zi la fel de mare ca legendarul general macedonean. Cleopatra nu-şi făcea iluzii că o singură noapte de dragoste i-ar fi aliat pe vecie, pentru un asemenea bărbat, dragostea e o monedă ieftină, o lua după pofta inimii şi nu punea nici un preţ pe ea. Singura dorinţă a lui Caesar era ca în Egipt să domnească din nou pacea, astfel că el o pune pe Cleopatra să se mărite cu fratele ei Ptolemeu. Pe Caesar nu-l interesa justiţia, numai pacea îl interesa. Un copil, un fiu făcut cu acest roman ar fi schimbat totul. Toată Alexandria a asistat la nuntă.

Cleopatra învăţase să deteste roma încă din din copilărie, considerîndu-i pe romani nişte barbari, privindu-i cum îi umiliseră tatăl şi toată familia. Jurase să salveze Egiptul de sub jugul lor, iar acum se afla în tabăra cealaltă, pe cînd poporul ei se arunca în lăncile legionarilor. Ea stătea ghemuită sub aripa lui Caesar, rîdea de glumele lui, îi asculta istorisirile. Dacă Egiptul învingea, avea să fie distrusă, dacă învingea Caesar urma să supravieţuiască.

Dacă ura ar fi fost o marfă de vînzare, familia ei n-ar fi avut în toată Alexandria destule magazii în care s-o ţină sub cheie. Dacă în acel moment Caesar murea, viaţa ei nu mai preţuia nici două parale. Caesar era bolnav de epilepsie- boala căzăturilor, care îi atinge doar pe cei posedaţi de zei. Această boală era un semn al măreţiei lui. Acum ea cunoştea secretul lui Caesar . Cleopatra credea că cînd el îi siluieşte oraşul, o siluieşte şi pe ea şi totuşi nu reuşea să găsească în adîncul inimii ură împotriva acestui roman care distrugea Alexandria ei iubită. Cînd Caesar îşi scria memoriile, Cleopatra se plictisea. Ea era regină numai cu numele, în realitate era prizoniera Romei. Nu avea nimic absolut de făcut decît să-i dăruiască lui Caesar plăceri. Cleopatra nu se putea obişnui cu ideea că o femeie i-ar fi fost egală lui Caesar la nivel intelectual.El era un bărbat extraordinar, dar din mai multe alte puncte de vedere nu era decît un roman provincial tipic. Alexandria se ridicase împotriva lui, viaţa lui era într-un pericol continuu. Acet Iulius Caesar era pentru ea salvator, amant, inamic, şi deşi el încă nu ştia, tatăl copilului ei. Pruncul care-i creştea în pîntec era soluţia politică spre care îşi ridicase pînzele. El avea să fie pe jumătate roman şi pe jumătate egiptean, singura legătură de sînge care putea să-i asigure tronul şi viitorul ţării ei.

Cleopatra spuse: niciodată nu voi lăsa un bărbat să-mi decidă soarta, şi cu atît mai puţin un roman. Caesar avea doar o singură moştenitoare pe fiica sa Iulia, desigur puteau exista o hoardă întreagă de progenituri, dar fiul lui şi al Cleopatrei urma să fie moştenitorul Egiptului şi poate al Romei. Faţă de familia sa Cleopatra nu simţea nimic. Familia sa era Egiptul, deşi sora sa o numise o tîrfă care a trădat Egiptul pentru un roman. Ea l-a impresionat pe Caesar mai mult cu inteligenţa sa decît cu oricare parte a trupului care se putea cumpăra. Mormîntul lui Alexandru Macedon pe care ea îl vizitase la braţ cu Caesar i se păru cel mai înspăimîntător loc. Cleopatra îşi cunoştea destinul care consta în faptul că ea urma să schimbe lumea. Caesar credea în destin, o convinsese şi pe ea, care-i purta în pîntec nu doar un copil ci o dinastie. Cleopatra crezuse că drumul şi triumful în comun şi conştiinţa faptului că-i purta copilul avea să-i apropie.

Ea se credea încarnarea zeiţei Isis, dar Caesar  credea că oamenii nu pot fi zei. Pe Caesar îl credea încarnarea lui Amun zeul rodniciei. El fusese însurat de 4 ori pentru alianţe politice şi nu avea decît o fiică să se laude, deci nu era divin. Cleopatra avea sînge grecesc, dar familia ei domnise în Egipt de 300 de ani. Acum Egiptul era o parte din ea. Copilul din burta ei era şansa de a crea cea mai mare dinastie pe care o cunoscuse lumea vreodată. Pentru el , doar încă o progenitură bastardă. Cleo era o regină hotărîtă şi răzbunătoare care ar fi folosit orice armă pentru a-şi salva naţiunea şi ambiţia. Caesar acest roman ticălos şi nevrednic o fermecase. Ea îl supărase cu faptul că-i amintise că e un simplu muritor, care cîndva va fi uitat.  În Egipt l-ar fi numit eunuc. Cleopatra fu măritată pentru a doua oară cu unu din fraţii ei- Antiochus. Copilul îl născu vara. Fusese o naştere grea, frînghiile îi rosese mîinile. Ea îi făcu o făgăduială că el niciodată nu se va lupta cu fraţii şi surorile sale, aşa cum a făcut ea, nu-i va blestema ca pe nişte rivali. Îi va dărui tot ceea ce ea n-a avut. Fiul ei şi a lui Caesar urma să se numească Ptolemeu Caesar, deşi dacă ea nu avea recunoşterea paternităţii din partea lui Caesar, nu-i putea folosi numele. Ea n-avea nevoie de permisiunea lui. Aşa avea să dovedească că era regină cu drepturi depline, nu marioneta lui Caesar. Toată Alexandria o considerase pînî acum o fetişcană fără minte, care se arunca la picioarele unui general roman ca să-şi recîştige tronul uzurpat de fratele ei. Cleopatra il avea acum pe fiul lui şi astfel sclava devenise stăpînă la rîndul ei. Cleopatra lucra pînă noaptea tîrziu asupra rapoartelor, băiatul ei ajunse să fie numit Caesarion- Micul Caesar. De la tatăl lui nu venea nici o veste, deşi fusese înştiinţat despre naşterea lui. Caesar o felicită pe Cleo cu ocazia naşterii fiului ei ,cînd acesta împlinise 9 luni. El nu-l recunoştea pe micul Caesar ca fiind fiul lui, dar s-a interesat de sănătatea lui, oricum era singurul lui moştenitor, singurul care-i purta numele. Indiferenţa lui o înfuria la culme pe Cleopatra.  Iulius Caesar nu se simţea în siguranţă nici chiar în propria capitală. Marcus Antoniu era un bărbat arătos, pasionat de băutură, a fost numit consul în absenţa lui Caesar .  Presupusul lui strămoş era Hercules. Datora o mică avere la jumătate din roma, se îndrăgostea de toate femeile ce-i ieşeau în cale. Adesea era însoţit de muzicanţi, actori şi tîrfe. Era degenerat, irizistibil, convingător şi cu manierele gustului celui mai desăvîrşit barbar. Un beţiv depravat şi un cheltuitor notoriu. Nevastele sale au fost mereu nişte scorpii. Întreaga Romă bîrfeau , comentau relaţia lui Caesar cu Cleopatra. Ajunsese să fie numită tîrfa lui Caesar. Dacă iulius Caesar era un zeu, era un zeu care se temea pentru viaţa lui de muritor ca oricare muritor de rînd. La Roma Cleo nu mai era regină ci jucăria lui Caesar. El era singurul bărbat pe care-l simţise vreodată în adîncul inimii egal cu ea ca ambiţie şi inteligenţă. Între Caesar şi Marcus Antoniu nu era o relaţie amicală, totuşi cel din urmă îi era fidel. Cu cleo Caesar putea să discute ca de la egal la egal, pînă şi politică, aveau discuţii interesante.  Caesar considera că viitorul fiului său depinde de zei, deşi fusese puţin credincios.

Cînd Caesar şi-a concediat gărzile de corp, senatul l-a declarat o persoană inviolabilă. Cleopatra era o făptură exotică, un amestec de sînge levantin şi macedonean, mama sa fusese siriancă. Jurase să-şi apere fiul cu preţul vieţii.

Caesar dorea ca Parthia să fie moştenirea sa pentru fiul său, căci prin lege el nu putea moşteni nimic din ce avea el aici la Roma. Caesar nu se putea însura cu Cleopatra, amînase acest lucru, Dar fusese ucis şi în acest timp Cleopatra fusese cuprinsă de o senzaţie adîncă de nelinişte în timpul furtunii. Fusese ucis în senat, în faţa tuturor, înjunghiat de moarte. Cleopatrei vestea i-o aduse Marcus Antoniu. Niciodată nu crezuse că avea să plîngă după un roman. L-a prevenit, dar totuşi el fusese trădat. Caesar lăsase 2 testamente- 1 îl lăsa moştenitor pe nepotul său Octavian Augustus, care obţinea şi numele său ca fiu adoptiv, iar al 2 testament acorda o parte din avere nepotului, iar totul fiului Cleopatrei, aproba ca acesta să-i poarte numele. Al 2 testament e ars de Marcus Antoniu şi soţia lui Caesar. Cleo îl ura pe Caesar pentru faptul că s-a gîndit doar la el, murise aşa cum şi-a dorit rapid şi teatral, fusese doborît la apogeul puterii .Lăsase în urmă un fiu fără tron, o amantă, o regină căreia i-a promis atîtea lucruri şi i-a dăruit doar cenuşă amară. Cleo trebuia să găsească o altă cale de a salva Egiptul. Calpurnia pierduse un soţ care nu a iubit-o Cleo pierduse şansa de a fi regina lumii, Cleopatra pierde copilul cu care era însărcinată de la Caesar, e slăbită. Se întoarce în Egipt unde la scurt timp apăruse o cometă, unii credeau că e un semn de la zei, alţii că e însuşi spiritul lui Caesar, sufletul lui luîndu-şi rămas bun de la pămînt. Cleo nu se aştepta ca testamentul lui să conţină vreo moştenire pentru fiul lor, dar o supăra că i-a oferit numele său lui Octavian. Ea nu avea cum să se răzbune pe duşmanii lui Caesar, singura cale de a salva Egiptul era să manifeste neutralitate. Marcus Antonio pornise un război cu Octavian care-şi spunea tînărul Caesar. Antoniu era salutat ca Noul Dionisos, Zeul Vinului şi al Mîntuirii, al Sărbătorilor. El era dornic să o vadă pe Cleo şi ea la fel, căci îl considera singurul ei prieten la Roma. Acum el era stăpîn al femeii pe care Caesar o numise ţiitoarea lui, o privea cu gura căscată ca un mare colecţionar de femei rîvnind la singura piesă pe care încă n-o căpătase. Cleopatra era fructul din livada lui Caesar. Ei se mută la Alexandria, Legea romană îi interzicea să se însoare cu o străină. Trecuse 4 ani de la moartea lui Caesar şi în Italia nu era pace. Antonio îşi face de cap cu sclavele Cleopatrei, care-i purta în burtă un copil fără de a-l înştiinţa.

Cît el lupta departe de Egipt, Cleopatra îi născu 2 gemeni- Alexandru şi Cleopatra Selena. Antonio o trădase, făcuse pace cu Octavian şi urma să se căsătorească cu sora lui- Octavia, ba chiar îi scrise o scrisoare Cleopatrei unde o înştiinţa de nuntă şi o felicită pentru copii. În pat totuşi  şi-o imagina pe Cleo, de care îi era dor. Iarăşi revine la modul de viaţă uşuratic, Octavia îi naşte o fetiţă- Antonia, apoi îi mai născu una, dar el o lasă şi revine la Cleopatra după 4 ani. I se pun condiţii – căsătorie în stil egiptean titlu de autocrat al orientului, recunoaşterea lui Caesarion ca moştenitor legitim al Egiptului. Are loc căsătoria.  Planurile de cucerire a Parthiei erau ale lui Caesar. Acum viitorul ei nu era hotărît de Roma ci de cealaltă parte a munţilor Persiei.  Cleopatra îi vine în ajutor iubitului ei Marcus Antoniu, care era înfrînt pe cîmpul de luptă. Ea îi aprovizionează armata. Îi şi aduce o veste bună- i-a născut un fiu pe care l-a numit Filadelfus. Acum ea îi cere lui Antonio să uite de cucerirea Parthiei. Cleopatra ştia că sentimentele ei pentru acest om nu  trebuiau să le lase s-o orbească în ceea ce avea de făcut. Iulius nu putea să-i asigure viitorul ei şi fiului ei, şi nici Antoniu nu putea. Cleopatra nu înţelegea ce fel de femeie e soţia lui Marcus- Octavia, care în ciuda faptului că soţul ei se însurase cu alta, bătea monede cu profilul lui lîngă al ei şi ea totuşi înfruntă oceanul pe timp de iarnă, alergînd după el. Apoi Antoniu află că Octavia îi distruge reputaţia la Roma. Lui Ptolemeu Filadelfus, Antoniu îi dăruie regatele Siriei şi Ciciliei,pămînturile Pontusului, Galaţiei, Cappadociei, prinţesei Cleopatra Selena îi dăruie Cyrenaica şi Creta, iar pe Alexandru Helios îl numi Rege al Armeniei şi Stăpînitor al Medeei. Pe regina Cleopatra o numi Regina Regilor, iar pe fiul ei Caesarion, singurul ei moştenitor. Cleopatra îi oficiază lui Antoniu un Trumf la Alexandria, insultînd Roma şi poporul roman. Cleopatra îl sfătui pe soţul ei să-l distrugă pe Octavian căci Roma nu poate avea 2 stăpîni după cum o soţie nu poate avea 2 soţi. Ea îi cere să divorţeze de Octavia căci de altfel îi va lua flota şi cufărul cu finanţele de război şi se va Întoarce în Alexandria. Cleopatra ş-ar fi dorit să-l înţeleagă mai bine, ştia că Antoniu iubeşte traiul uşuratic, dar totuşi în scurta lui viaţă realizase mai mult decît oricare dintre semenii lui, poate numai cu excepţia lui Caesar. În adîncul inimii era numai un copil dar printre ceilalţi se înălţa ca un uriaş, fugea de responsabilitate ca de lepră, iar vanitatea lui nu cunoştea margini, şi cu toate astea năvălise în viaţa ei ca un soare cald. Octavia sperase ca pasiunea soţului ei pentru egipteancă să treacă, exista zile cînd aproape uitae că o umilise şi o abandona-se , dar sosise un mesager care-i declarase divorţul. Fiul lui Antoniu Antyllus vine la Alexandria şi e bineprimit de Cleopatra şi copii ei, cu excepţia lui Caesarion care e grosolan, sarcastic şi irascibil. Cleopatra află că Octavian a citit testamentul lui Caesar în faţa senatului, unde fiul ei era declarat moştenitorul natural al ei, iar ea era declarată soţia lui Caesar, care urma să fie înmormîntat nu la Roma ci în mausoleul regal al Ptolemeilor din Alexandria. Testamentul provocase agitaţie. Caesarion manifesta aptitudini pentru călărie şi avea talent la limbile străine, de la mama sa moştenise răul de mare, semăna mult cu fraţii Cleopatrei, era tot ce-i mai rămîsese de la Caesar. Romanii credeau că Cleo a pus ochii pe Roma şi dorea să-i conducă, ei o declară inamica lor. Roma intră în război cu Egiptul. Regina cleopatra avea puţini egali în lume, iar posibilităţile ei de a-şi alege un consort fusese întotdeauna limitate, se socotise norocoasă să găsească un bărbat care nu era doar atrăgător ci chiar îl iubise cîndva. Antoniu perde o bătălie, se vorbeşte că Cleopatra a fugit de pe cîmpul de luptă, cum era de aşteptat din partea unei egiptence, a unei femei. Antoniu orbit de pasiune şi-a abandonat oamenii ca să o urmeze.  După o altă bătălie Antoniu se întoarce la Alexandria, îşi construieşte o colibă, nu primeşte nici un vizitator, trăieşte rupt de lume. Se putea înfibge în propria spadă ca şi ceilalţi din neamul lui. Nici măcar nu o vizitase pe Cleopatra, se considera trădat de prieteni, vitregit de soartă, înşelat de femei, spunea că nu are nici un fiu. Cleopatra încearcă să cumpere libertatea şi viaţa sa şi a fiului ei Caesarion de la Octavian cu 12 talanţi de aur, lăsîndui acestuia tronul Egiptului. Ea crede că mai sînt şanse să negocieze cu Imperatorul roman, Caesarion îi spune:”aşa cum ai negociat cu tatăl meu?  Ea îi spune fiului că Octavian îl vrea mort, acesta crede că Octavian vrea doar s-o înlăture pe ea. Cleopatra are un plan de a-l trimite în altă ţară pe fiul ei , cu sicilianul care cîndva o ajutase să ajungă la Caesar. Caesarion nu vrea să plece. Octavianus primeşte semnele de supunere ale Cleopatrei şi îi cere capul lui Marcus Antoniu. Antoniu se întoarce la regina sa  şi-i cere lui Octavianus să-i dea cuvîntul lui de onoare că Cleopatra şi copii ei vor rămîne în viaţă şi atunci el se va înfibge în spadă. Octavianus o avertizează pe Cleopatra că oferă adăpost unui inamic al Romei şi de aceea el va trimite o armată întra-acolo, dacă nu i-l va trimite în lanţuri. Cleopatra îşi ascunde copii în tunelurile de sub palat, se desparte de Caesarion. Cleopatra ştia că Octavian o numea tîrfă deşi ea nu a avut decît 2 bărbaţi în patul ei şi a trăit în castitate jumătate de viaţă. Antoniu este înfrînt în luptă el se înfibge cu sabia şi este adus la Cleopatra, care se ascundea în palat de soldaţii lui Octavianus. Antoniu îşi dorea să moară lîngă regină, deşi spunea tuturor că relaţia ei cu el e doar o politică moartea lui o întristează, ea îl plînge dori sea să străpungă cu un pumnal dar ofiţerii romani o opresc. Antoniu zăcea la picioarele ei care devenise o prizonieră. Caesarion neavînd veşti bune de la Cleopatra urma să plece spre India. Antoniu fusese înmormîntat în mausoleu, Cleopatra privise procesiunea funerară prin fereastra cu gratii, copii ei de la subsol fusese găsiţi şi luaţi prizonieri. Cleopatra nu mînca nimic, nu vorbea, nu lăsa pe nimeni să se ocupe de înfăţişarea ei. Octavian o informase că o va duce la Roma unde va fi exponata centrală a Triumfului lui, îi plănuise execuţia prin strangulare ca mai apoi trupul să-i fie aruncat în canal . Ea regreta că nu şi-a dat foc ci l-a bocit pe Antoniu. Octavian o putea salva dacă ea accepta să-l aibă în pat. Ea îl refuză şi el o amăgi că Caesarion e mort, nu era nevoie de existenţa a mai mulţi Caesari. Nu-i mai rămîsese nimic pentru ce să trăiască. Octavian propune emiterea unei legi prin care să se interzică folosirea de oricine a numelor Marcus şi Antonius, să i se şteargă numele de pe toate monumentele. Se numi pe sine Octavian Augustus, iar luna următoare în calendar după cea a lui Caesar- august .După o lună Cleopatra primi misiunea să viziteze mormîntul lui Antoniu , fusese îmbrăcată într-o rochie de mătase albă, cu nestemate la urechi unsceptru de aur, pe braţele goale- 2 brăţări în formă de şerpi şi pe cap o coronă cu chip de şarpe aEgiptului  de Jos. Deschise coşul unde se afla o cobră, pe care Cleopatra o înfurie şi astfel fu muşcată la mînă, apoi la braţ. Muri . Cele 2 servitoare zăceau la picioarele ei. Octavian considera sinuciderea un păcat. Gărzile caută cobra în mausoleu dar nu o găsesec. Cleopatra stătea încremenită pe tronul aurit, era zeiţa a cărei moarte pămîntească avea să aducă mîntuirea Egiptului şi a lumii. De vreme ce era zeiţă, într-o bună zi avea să învie şi să se întoarcă în Egipt pentru a-şi conduce poporul pe calea izbăvirii Cleopatra îşi zeificase moartea pînă şi cel mai întunecat moment şi-l transformase într-un spectacol de teatru, într-o făgăduială de speranţă şi trumf. Mausoleul cu mormîntul lui Cleopatra şi a lui Antoniu a dispărut. De la ea n-a rămas aproape nimic. Augustus a mai domnit încă 44 de ani, stăpîn unic al lumii romane. A împlinit visul imperial a lui Caesar. Imaginea Cleopatrei ţinîndu-l pe Horus la piept a fost imitată de un cult a cărei religioe se baza pe iudaism şi a cărei exponenţi se numeau creştini. Icoana lor reprezentînd-o pe madonă cu pruncul în braţe a devenit simbolul universal al compasiunii şi al păcii. Oamenii sătui de război şi de mînie continuau să privească spre madonă în căutarea păcii şi a compasiunii.