Arhivă pentru aprilie 20, 2010

Christina Hendricks – cea mai frumoasa femeie a planetei

Posted in Frumuseţe, Monden with tags , , on aprilie 20, 2010 by crinapopa

Megan Fox – una dintre cele mai frumoase brunete de la Hollywood a fost detronată în topul frumuseţii realizat de revista „Esquire”. Anul acesta, cea mai frumoasă femeie a planetei a fost desemnată actriţa Christina Hendricks – vedeta celebrului serial „Mad Men”. Cea din urmă s-a plasat în fruntea topului realizat de revista americană „Esquire”, ca urmare a unui sondaj realizat cu participarea cititorilor. Astfel, în topul „Cea mai frumoasă femeie din lume”, Christina Hendricks a obţinut 30% dintre voturile cititorilor, fiind urmată de manechinul brazilian – Adriana Lima cu 17% din voturi. Pe cea de-a treia poziţie s-a plasat  actriţa Megan Fox, cu 14% din voturi.  Christina Hendricks s-a născut la 3 mai 1975 în America.

La cei 34 de ani ai săi, a reuşit să joace în peste 15 seriale.  Este căsătorită cu actorul Geoffrey Arend. Detestă Facebook-ul şi consideră reţelele de socializare o incursiune în viaţa privată.

Peste 30% dintre români au întreţinut relaţii sexuale la serviciu

Posted in Actual, Carieră, LOvE & sEx with tags , on aprilie 20, 2010 by crinapopa

Mai mult de 30% dintre români au întreţinut relaţii sexuale la birou, în timp ce 12% se arată interesaţi să facă sex pentru a obţine o remunerare mai mare, aceasta este concluzia unuisondaj de opinie realizat în perioada 11-18 aprilie curent, de site-ul Jobsinro.ro, citat de 7plus.ro. Potrivit cercetării, 11,7% dintre români ar apela la sexul la birou pentru un salariu mai mare, 10% dintre români ar face-o de dragul avansării, iar 3,2% pentru a-şi menţine postul. Întrebaţi dacă au făcut sau nu sex la birou, 30,8% dintre repondenţi au răspuns afirmativ, în timp ce 69,2% – negativ.

Totodată, 26,7% dintre persoanele chestionate susţin că şi-au găsit jumătatea la locul de muncă, iar 25,1% susţin că au fost hărţuiţi sexual la birou. Mai mult de jumătate dintre persoanele chestionate sunt de părere că colegii lor au folosit sexul pentru avansare, în timp ce  72,2% dintre cei chestionaţi afirmă că nu ar face niciodată asta pentru a obţine beneficii la serviciu.

Bancul zilei

Posted in Have fun with tags on aprilie 20, 2010 by crinapopa

-Sunteţi nemaipomenită şi totuşi … unde este micul defect despre care aţi notat în ziar …

– Păi  .. la şcoală .. unde să fie ? Dar, în curând, fiţi sigur ni se va alătura.

Spune-mi cum dormi şi-ţi voi spune cine eşti

Posted in Psihologie with tags on aprilie 20, 2010 by crinapopa

Poziţia bebeluşului – cu picioarele strânse în zona pieptului

Această poziţie, de obicei, o preferă persoanele timide, închise în sine. Aşa dorm oamenii care la nivel de subconştient nu vor nici în ruptul capului să se despartă de copilărie. Nehotărâţi, neîncrezători în sine, aceştia evită responsabilităţile şi în egală măsură sunt expuşi atât la influenţe pozitive, cât şi negative. Sunt firi sensibile, impulsive, care de multe ori acţionează sub influenţa dispoziţiei lor de moment.


 

Pe burtă, cu mâinile întinse de-a latul patului

De obicei, aşa dorm oamenii încrezuţi în sine, punctuali, atenţi, iubitori de ordine, fideli principiilor lor de viaţă. Le place să se dea cu părerea, să conducă şi se adaptează uşor la diverse împrejurări.


 

Pe spate cu mâinile după ceafă

De obicei, această poziţie o adoptă persoanele comunicabile, pline de viaţă. Acestea îşi cunosc defectele şi preferă să nu le dea importanţă. Sunt prietenoşi, iar în copilărie mulţi dintre ei au fost copii-preferaţi ai părinţilor lor.


 

Pe o parte, cu genunchii puţin îndoiaţi

Aceasta este poziţia persoanelor echilibrate, care nu obişnuiesc să se certe cu cei din anturajul lor, ci mai degrabă se orientează spre compromis. Se adaptează uşor la diverse situaţii. Le lipseşte curajul, energia şi voinţa în atingerea ţelurilor propuse. Nu tind să se manifeste ca lideri. Preferă să rămână în umbră, mai ales dacă e posibil în umbra unui om pe care îl iubesc şi pe care îl respectă.


 

Pe spate, cu mâinile şi picioarele întinse lateral

Aşa dorm egoiştii. De obicei, ocupă tot patul şi te lipsesc şi de plapumă. De mici, preferă să fie în centrul atenţiei. Sunt încrezuţi în propriile forţe şi deseori pretind la superioritate vizavi de cei din anturajul lor. Sunt foarte generoşi, nu rămân nimănui datori.


 

Pe burtă cu capul sub pernă

Aşa dorm persoanele cărora le e frică de lumea înconjurătoare. Persoanele care tind să stea cât mai departe de neplăceri, de duşmănii. Aceşti oameni niciodată nu-şi deschid sufletul, nici chiar în faţa celor apropiaţi. Consideră că în viaţă nu trebuie să te bazezi decât pe tine însuţi.