Viaţa sexuală a Femeii Balanţă

Cuvântul cheie pentru o nativă în Balanţă este – dramatism. Când îşi face apariţia într-o cămaşă de noapte transparentă, va avea grijă ca lumina să cadă din spate. Ea tinde spre efecte puternice, pentru că savurează reacţia iubitului. După actul propriu-zis al iubirii vrea să audă de la el plăcerile trăite. Savurează orice fel de preambul, chiar şi cel realizat din cuvinte. Bărbatul poate recita poezii de dragoste, dar cu condiţia că o va face într-un mod convingător.

Seducerea este o artă nu un atac pentru ea. Femeia Balanţă este sigură de sex-appeal-ul ei şi prin aceasta îl accentuează şi devine şi mai provocatoare. Îi plac oglinzile pe tavan şi efectele speciale de lumină. La fel de mult o excită masajul lasciv al întregului corp. Are un control pronunţat asupra muşchilor vaginali. Ei pot să se contracteze şi să prindă organul bărbatului ca într-o capcană, capcana lui Venus. Este atât de îndemânatecă încât îl poate aduce la orgasm pe cel căruia i se dăruie fără a mai mişca nici un alt muşchi. Dacă petreci o noapte cu ea nu ai voie să o trezeşti sub nici un motiv.

Scularea este acceptată doar pentru un pahar de şampanie sau pentru ai spune ce noapte minunată ai petrecut cu ea. Pentru reluare poate fi stimulată în baie. O avertizare: chiar şi în pat, ţine mâinile departe de podoaba ei capilară, câci este supersensibilă. Şi nu o trata animalic. Ea spune întotdeauna „da” dacaâă ştii să te apropii de ea. Dar va şti să spună „nu” dacă ai un comportament de urs. Chiar dacă corpul ei cere excese sexuale, spiritul ei cere temporizare.

Este foarte feminină. Din cauza naturii ei exhibiţioniste este cea care va prefera bluze transparente şi care nu va purta sutien. Va căuta să arate cât mai mult din corpul ei. Îşi dăruieşte cu plăcere frumuseţea atunci când ştie că este apreciată. Este îndrăgostită de corpul ei, ceea ce poate duce la narcisism. Îi plac jocurile de dragoste bizare şi va şti întotdeauna să dubleze plăcerile. Va fi preferată de bărbaţii fetişişti. Are multă înţelegere pentru cei care îi adoră mâinile şi genunchii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: