Arhivă pentru mai 18, 2010

În Napoli, pizza se găteşte cu lemne din coşciuge

Posted in Viata pe mapamond with tags , on mai 18, 2010 by crinapopa

Scandal în Italia. În Napoli, pizza este gătită într-un cuptor încălzit cu lemne din coşciuge vechi.  Potrivit Il Giornale, poliţia italiană a demarat o anchetă în acest sens, după ce  de mai bine de 25 de ani, în zonă circulau zvonuri precum că patronii pizzeriilor aprind focul în cuptoare cu lemne aduse tocmai din cimitire şi mai precis cu sicree. Presa locală a vorbit de numămărate ori despre acţiunile vandalilor în cimitirele din zonă, care au dezgropat şi au comercializat nenumărate bijuterii ale defuncţilor. Totodată, s-a stabilit că anul precedent, din cimitirele din Napoli au fost sustrase peste 5.000 de vazoane cu flori.

Pizza din Napoli şi-a făcut apariţia în perioada anilor 1715-1725. Aceasta a reuşit să câştige simpatia burticilor italiene prin gustul ei fin datorat ingredientelor sale(caşcaval mozzarella, sos de roşii). În Italia, există peste 25.000 de pizzerii, în care sunt antrenaţi 150.000 de persoane, iar venitul anual al localurilor depăşeşte 5,3 milioane de euro.

Diferenţa mare de vârstă între soţ şi soţie scurtează viaţa femeilor

Posted in LOvE & sEx with tags on mai 18, 2010 by crinapopa

Diferenţa mare de vârstă în cadrul unui cuplu scurtează viaţa femeii. La această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă germani, în urma unui studiu demarat de Institutul demografic. Anterior s-a demonstratcă bărbaţii căsătoriţi cu femei mai tinere decât ei, trăiesc mai mult decât cei căsătoriţi cu femei de vârsta lor. De această dată, însă, cercetarea a oferit alte rezultate.

Analizând peste 2 milioane de cupluri din Danemarca, oamenii de ştiinţă au stabilit că în medie viaţa femeii se scurtează proporţional cu diferenţa de vârstă existentă între aceasta şi soţul ei, indiferent care dintre cei doi este mai în vârstă. Potrivit cercetării, citate de lenta66.ru , riscul mortalităţii în cazul femeilor ale căror bărbaţii sunt mai în vârstă cu 7-17 ani este cu 10% mai mare comparativ cu cuplurile formate din parteneri de aceeaşi vârstă. Cu un partener mai mic decât ea, femeia riscă să trăiască şi mai puţin(undeva cu 20-30%), în cazul în care diferenţa de vârstă este de 7-9 ani sau 11-13 ani.

Cercetătorii germani au stabilit că acest fapt este determinat de stres. Având un partener fie cu mult mai tânăr fie cu mult mai în vârstă, femeia trebuie să facă faţă criticilor aduse de cei din anturaj şi chiar de societate în general, ca urmare a încălcării normelor morale stabilite. În rezultat apare stresul şi scade calitatea vieţii, fapt ce-i pune în pericol lobgevitatea.

Nasul mare ne protejează de viruşi

Posted in Sănătate with tags , on mai 18, 2010 by crinapopa

Persoanele cu nasul mare sunt mai puţin expuse riscului de contracta o răceală. Potrivit cercetătorilor americani citaţi de lenta66, nasul mare serveşte drept filtru în calea a viruşilor generatori de gripă. Cu cât nasul unei persoane este mai mare, cu atât mai bine se filtrează bacteriile şi praful prezent în aerul pe care îl inspirăm zilnic. Eficienţa filtrării aerului în cazul unui nas mare este cu 7% mai mare comparativ cu cea în cazul unui nas de proporţii mici sau normale, afirmă oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Ayova. Mai mult de atât, cercetătorii susţin că posesorii unui nas mare sunt mai puţin expuşi la alergiile provocate de praf.

Fertilizarea in vitro mai eficientă decât sexul

Posted in Eu şi bebeluşul meu!, LOvE & sEx, Sănătate with tags , on mai 18, 2010 by crinapopa

Fertilizarea in vitro capătă tot mai mult teren în faţa sexului ca metodă de a aduce pe lume un copil. Aceasta este concluzia oamenilor de ştiinţă australieni, citaţi de Daily news. Medicul australian Jhon Yovich a afirmat de curând precum că în viitorul apropiat sexul va deveni o simplă activitate de relaxare, iar funcţia sa reproductivă îşi va pierde eficienţa. „În următorii 5-10 ani, cuplurile ajunse în pragul vârstei de 40 de ani vor apela la industria fertilizării în vitro, pentru a aduce pe lume un copil”, afirmă Yovich.  Totodată acesta pretinde că în prezent, circa 15-20% dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 38-40 de ani apelează în SUA la serviciile industriei fertilizării in vitro, iar numărul lor după 40 de ani constituie 6-10%.

Afirmaţiile savantului se întemeiază pe un şir de teste realizate pe bovine, teste care arată că fertilizarea in vitro a reuşit aproape de fiece dată.

Ce vorbeşte scrisul tău despre tine ?

Posted in Psihologie on mai 18, 2010 by crinapopa

Felul în care înşirăm literele pe o foaie dezvăluie multe detalii cu privire la firea scrisul acesteia, te îndemn să tragi cu ochiul la informaţia de mai jos:

  • Scrisul în urcare – acest tip de scriere reflectă ambiţie orientată către 3 ţinte: dorinţă de superioritate, dominare a celorlalţi, ambiţii emoţionale de a-şi impune propria afectivitate şi de a domina emoţiile partenerului şi aspiraţiile şi ambiţiile materiale, biologice. Acest tip de scriere îl posedă persoanele cu spirit de iniţiativă, activitate intensă şi imaginaţie bogată. La capitolul defecte se remarcă fuga de realitate.
  • Scrierea în coborâre – este posedată de persoanele cu capacitate intelectuală scăzută şi randament mic de muncă. Specifică persoanelor deprimate, cărora le este frică să înfrunte realitatea, se descurajează uşor, sunt mai mereu obosiţi, lenoşi şi bolnăvicioşi. În unele cazuri suferă de depresii psihice. Aceste persoane sunt uşor influenţate, pentru că manifestă lipsă de voinţă. De asemenea, pot fi infideli într-o relaţie sentimentală sau uşor de corupt.
  • Scrierea înclinată spre dreapta – denotă mai puţină reţinere, spontanietate. Arată un mod natural de comportare. Aceste persoane acţionează sub influenţa sentimentelor lor, sunt influenţabili, mai ales prin exemple de conduită. Sunt dependenţi de prezenţa familiei, prietenilor.
  • Scrierea înclinată spre stânga – este caracteristică persoanelor timide, care se retrag în sine, se izolează de restul lumii. Aceste persoane se simt ghinioniste şi se tem de viitor. Manifestă aversiune faţă de orice contact afectiv, social sau spiritual.
  • Scrierea colţuroasă – este caracteristică persoanelor neadaptate la viaţa socială, persoanelor individualiste, măcinate de insatisfacţii. La ei, voinţa predomină asupra sentimentelor. În schimb sunt rapizi în gândire şi au destul de mult curaj.
  • Scriere rotundă – caracteristică persoanelor mature, stabile, calme. Denotă moliciune şi lene, incapacitate de a lupta şi chiar indiferenţă. Majoritatea celor care scriu rotund sunt blânzi, prietenoşi, civilizaţi.
  • Scriere cu caractere voluminoase – denotă entuziasm, ardoare, vise de parvenire, lipsă de spirit critic, iniţiativă, proiecte mari, independenţă, orgoliu. În imaginaţia lor, aceste persoane se cred eroi sau luptători neînfricaţi. Defecte – superficialitate, lipsa de concentrare şi spirit critic.

Seducţia se învaţă

Posted in Frumuseţe with tags on mai 18, 2010 by crinapopa

Deseori o femeie nemachiată atrage mult mai uşor privirile bărbaţilor, comparativ cu femeile care-şi pierd timpul în faţa oglinzii. Cum se explică acest fapt ? Foarte simplu: bărbaţii au o slăbiciune pentru naturaleţe, pentru frumuseţea cu care ne-a înzestrat natura şi nicidecum pentru măştile „amăgitoare” pe care ni le facem cu ajutorul produselor cosmetice. Nu degeaba se spune că adevărata frumuseţe a unei femei o poţi vedea doar dimineţile, când aceasta se trezeşte din somn. Frumuseţea cu care ne-a înzestrat mama natură vine din interiorul nostru. Ea se exprimă prin zâmbet, mers, privire, încredere de sine … Cu puţină iscusinţă aceasta ar putea fi perfecţionată cu ajutorul seducţiei. Seducţia e o artă care se învaţă, deşi în cazul unora suntem ferm convinşi că au acest atu din născare. Iată câteva sfaturi, pentru a te simţi la înălţime în pielea ta, fără a pretinde la o imagine artificială:

  • Poartă haine care să-ţi pună în evidenţă părţile frumoase ale trupului: coapse, sâni, picioare, fese … etc. Încearcă să dai o notă mai feminină ţinutei tale. Nu renunţa la decoltee sexy, culori calde, luminoase, fustiţe şi rochiţe.
  • Schimbă din când în când parfumul.
  • Nu exagera cu machiajul. Acordă prioritate rujurilor de culoare roz, întrucât potrivit statisticilor anume această nuanţă îi înnebuneşte pe bărbaţi.
  • Daţi cât mai mult volum podoabei dvs. capilare.
  • Zâmbeşte! Zâmbetul e o armă redutabilă în flirt. Deseori, la el se răspunde cu un alt zâmbet, iar de aici şi până la seducerea „victimei” nu e chiar aşa cale lungă.
  • Armonizează culorile vestimentaţiei cu culoarea tenului şi a ochilor. Astfel, dacă ai părul bălai şi ochii verzi sau albaştri ideal ar fi să porţi nuanţe de albastru, roşu, roz, gri, verde-marin, mov. Iar dacă eşti brunetă optează pentru culori precum roşu, verde-smarald, albastru-safir, negru şi alb.