Arhivă pentru mai 27, 2010

Floarea râvnită a veşniciei

Posted in Casa sufletului with tags on mai 27, 2010 by crinapopa

La naşterea lui Ghilgamesh zeii l-au înzestrat cu daruri alese: frumuseţe bărbătească, vitejie, minte ageră şi luminată. În scurt timp, acesta crescu şi se făcu voinic. Maică-sa, zeiţa Ninsun întreţinea focul veşnic, iar tatăl său Lugalbanda era jumătate zeu jumătate om. Anume din acest motiv, 2 părţi din Ghilgamesh erau divine şi o parte era omenească. După o vreme tânărul ajunge pe tronul Urukului. Din porunca lui sunt înălţate piaţa sfântă şi templul zeiţei Ishtar. Deoarece era foarte vitează şi ţinea în mâinile sale întreaga putere, asuprindu-i pe locuitorii cetăţii în continuu, zeii au ţinut să se sfătuiască cu suveranul lor Anu:

–         Ghilgamesh, taurul aprig şi zvăpăiat, puternic şi plin de faimă a ajuns spaima supuşilor săi, pe care îi asupreşte fără pic de milă.

Când auzi una ca asta, părintele zeilor o chemă pe Aruru, marea zeiţă a zămislirii şi îi porunci să dea naştere unui alt băiat, care să-i stea în cale lui Ghilgamesh şi să-şi măsoare cu acesta puterile. Zeiţa Aruru luă nişte lut, îl amestecă cu apă şi îl zămisli pe Enkidu – voinicul care se adăpă mai târziu la râu li fiarele sălbatice. Într-o zi, sălbaticul fu remarcat de un vânător care speriat alergă spre casă şi-şi anunţă familia despre cele văzute. Povăţuit de propriul părinte, vânătorul pleca în Uruk la Ghilgamesh să-i vorbească despre acest om sălbatic. La auzul acestei noutăţi, Ghilgamesh se bucură nespus de mult şi zise vânătorului:

–         Ia cu tine o femeie frumoasă şi du-te cu ea la vadul de adăpare a fiarelor. La un moment dat, sălbaticul o va zări, se va apropia de ea, iar fiarele îl vor părăsi şi se vor împrăştia prin pustie.

Vânătorul făcu întocmai cum îi porunci Ghilgamesh. Porni la drum cu una dintre cele mai frumoase femei din cetate şi se apropie de adăpătoarea unde păştea bărbatul zdravăn împreună cu turma de fiare. Enkidu zări femeia şi porni cu pas hotărât spre ea, iar fiarele speriate o luară la fugă.

–         O, Enkidu, eşti aşa de frumos şi puternic ca un zeu, zise femeia. De ce să rătăceşti prin pustie cu sălbăticiunile? Hai cu mine în Uruk, căci acolo trăieşte Ghilgamesh, regele atotputernic al cetăţii.

Glasul duios al femeii îl vrăjise. – O femeie, mântuitoare de tristeţe! Du-mă în templul sfânt, unde îşi are sălaş Ghilgamesh. Vreau să-mi măsor puterile cu el, zise Enkidu.

În drum spre cetate femeia îi povesti lui Enkidu despre rege şi locuitorii cetăţii. Când Enkidu şi Ghilgamesh se întâlniră faţă în faţă, regele îl măsură din ochi, apoi se repezi la el şi se încăierară în văzul lumii ca nişte tauri înfuriaţi. Treptat Ghilgamesh se linişti şi-l slobozi pe Enkidu. Cei doi se îmbrăţişară jurându-şi frăţie pe toţi vecii. Ghilgamesh se duse cu noul său amic la maică-sa, lăudând curajul voinicului. Ninsun îi binecuvântă şi îi preveni că îi aşteaptă încercări grele şi fapte mari de vitejie. Într-o zi pe când cei doi stăteau la sfat, Ghilgamesh zise:

–         Prietene Enkidu, adună-ţi puterile, căci în curând vom purcede spre Pădurea de Cedri, peste care domneşte uriaşul Humbaba, duşmanul acestor ţinuturi. Am de gând să-l omor şi să scap oamenii de el.

–         Am auzit şi eu de Humbaba pe când rătăceam cu turma, zise Enkidu. Dar te-ai mira să pătrundă cineva în pădurea aceasta. Humbaba stă mereu de veghe, urletele lui bagă în boale pe oricine, gura lui varsă foc. De ce îţi doreşti o astfel de ispravă ?

–         O Enkidu, ai auzit vreun muritor să ajungă la cer? Doar zeii şi soarele domnesc în veşnicia de acolo. Orice ar face oamenii, totu-i ca suflarea vântului, iar zilele muritorilor sunt numărate. Dacă ţi-e teamă, voi porni singur înainte. Tu să te ţii din urmă şi să strigi „Mergi înainte Ghilgamesh, nu ai teamă de nimic. Eu voi înainta fără frică şi voi lovi în uriaşul Humbaba. Iar de va fi să mor, voi muri cu gândul că numele meu va dăinui, cât timp se va vorbi de Ghilgamesh, care l-a înfruntat pe uriaşul Humbaba”.

După aceea prietenii au miers la fierar şi şi-au făcut nişte securi uriaşe cu tăişuri ascuţite, s-au înarmat cu arcuri, şi-au luat rămas bun de la locuitorii cetăţii şi au purces la drum. Au străbătut un drum lung în 3 zile şi s-au văzut ajunşi la marginea Pădurii de Cedri. Cei doi voinici s-au năpustit cu toată puterea asupra paznicului care străjuia în desiş şi dintr-o lovitură, Ghilgamesh îl prăbuşi la pământ.

Apoi se afundară în inima pădurii, făcându-şi drum spre locaşul lui Humbaba. Odată, pe la miezul nopţii, lui Enkidu i se arătă un vis care-i aducea vestea morţii apropiate, dar nu-i spuse nimic prietenului său, ci îl îndemnă mai departe în luptă. Şi uite că venise ziua când cei doi se întâlniră cu Humbaba şi se aruncaseră cu înverşunare în luptă. Monstrul le pricinui răni adânci cu ghearele sale ascuţite, dar voinicii nu se lăsau bătuţi. După o luptă pe viaţă şi pe moarte, Ghilgamesh lovi cu securea monstrul şi îi luă puterea. Uriaşul se prăbuşi la pământ urlând de durere.

Prietenii se îmbrăţişară fericiţi. Ghilgamesh reteză capul uriaşului, apoi împreună cu Enkidu se întoarseră pe malul Eufratului. Ajunşi în cetatea Urikului, Ghilgamesh înfipse ţeasta lui Humbaba în ţeapa din faţa porţii de la intrare. Apoi se îmbrăcară de sărbătoare cu gând să iasă în piaţa sfântă. Când zeiţa Ishtar îl zări pe Ghilgamesh în mantie aurie se îndrăgosti de el, dar zeul rămânea rece la toate ispitele şi vorbele ei. Fire vicleană şi cochetă, Ishtar se mânie foc, urcă la cer, se închină lui Anu, plângându-i-se acestuia cum că Ghilgamesh îşi bate joc de ea. Aceasta ceru ca Ghilgamesh să fie aspru pedepsit. Anu însă o învinovăţi pe ea de toate, ştiindu-i apucăturile viclene, cu care sortise la pierzanie mulţi voinici, ademeniţi în mrejele ei. Ishtar zise:

Dacă nu zămisleşti Taurul ceresc să-l omoare pe Ghilgamesh, voi deschide porţile Infernului şi voi slobozi morţii. Ei vor năvăli ca lăcustele şi vor pustei pământul. Anu n-avu încortro şi zămisli Taurul ceresc, care vărsa foc pe nări. Pământul se usca de la arsiţă, şi oamenii se prăbuşeau de vii la pământ. Enkidu se aruncă în lupta cu Taurul, îl înşfăcă de coadă, iar Ghilgamesh îl ochi între coarne, apoi zmulse inima taurului şi i-o duse drept jertvă zeului Shamash. Mânioasă Ishtar îl blestemă pe Ghilgamesh. Enkidu o auzi şi o ameninţă că va ajunge întocmai ca Taurul ceresc dacă îl va vorbi de rău pe Ghilgamesh.

Când văzu Ishtar una ca asta se supără şi mai tare. Nu-şi închipui vreodată că un muritor îi va vorbi aşa. În scurt timp, Ishtar trimise o boală grea asupra lui Enkidu şi îl ţintui la pat. Ghilgamesh şedea la patul lui Enkidu şi plângea de durere ştiind că în curând îşi va pierde prietenul. Pe patul de moarte, Enkidu blestemă vânătorul şi femeia care l-au luat din sălbăticie, aducându-l printre oameni şi-i povesti prietenului său visul său din noaptea trecută:

–         Se făcea că mă aflam singur în întuneric şi deodată se ivi un grifon ce-mi luă puterile şi mă prefăcu în porumbel. Apoi mă încleştă cu ghearele şi mă duse în împărăţia subpământeană, de unde încă nu s-a auzit să se întoarcă suflet de om.

Regele percepu rostul visului şi o rugă pe mama sa să pună o vorbă bună pentru prietenul său, dar zeiţa se dovedi neputincioasă în faţa zeilor. În ziua a 12-a Enkidu decedă. Ghilgamesh strigă deznădăjduit:

– O Enkidu, prietene drag Ce somn adânc te-a cuprins de nu mă auzi ?  Plângă-te şi te jelească piscurile munţilor sălbatici, şesurile, cedrii, ursul, hiena, fiarele de pe lume, Eufratul cu apă lină şi toată suflarea de pe pământ, aşa cum te plâng şi te jelesc eu.

Apoi Ghilgamesh porunci meşterilor făurari să meşterească o statuie pe măsura curajului şi a faptelor lui Enkidu, se înfăşură într-o piele de leu şi plecă să cutreiere pustiul plângându-şi prietenul. Înfiorat de gândul morţii se întreba dacă nu-l aşteaptă şi pe el aceeaşi soartă. Se duse la străbunul său Utnapishti să afle leacul vieţii veşnice. După zile de pribegie sosi la o casă singuratică unde locuia hangiţa Siduri care îl luă drept un ucigaş. Ghilgamesh o convinse să-i deschidă uşă şi uite aşa îi povesti voinicul despre faptele sale, despre moartea tragică a prietenului său Enkidu, despre frica sa de moarte şi dorinţa de a afla secretul veşniciei.

–         O Ghilgamesh, nu mai rătăci la întâmplare, zise Siduri. Viaţa veşnică pe care o râvneşti tu nu o vei afla niciodată. Zeii când au zămislit lumea, le-au hărăzit oamenilor moartea, iar viaţa veşnică au păstrat-o pentru ei. Bucură-te cât mai eşti viu şi ia aminte că toate sunt trecătoare.

– Oricum arată-mi drumul spre Utnapishti căruia zeii i-au dăruit nemurirea. Dacă-mi va fi sortit voi străbate marea, dacă nu, voi rătăci prin pustie.

Siduri îl avertiză că va fi greu să treacă de apele morţii. Dar există o cale: luntraşul lui Utnapishti – Urshanabi adună şopârle prin pădure şi numai dacă va reuşi să-l înduplece pe acesta va putea trece de apele morţii cu luntrea sa. Ghilgamesh îi mulţumi şi porni în grabă. Când dădu de luntraş îi povesti despre toate necazurile sale şi îl convinse să-l treacă de apele moarte. Ajuns la străbunul său Utnapishti, Ghilgamesh află că din cele mai îndepărtate timpuri nimic nu e veşnic. Oamenii se nasc, înalţă case, cresc copii, trăiesc în pace, poartă războaie, mor şi le iau alţii în locul lor. Toate au un început şi un sfârşit. De asemenea, străbunul îi povesti cum a reuşit să obţină nemuririrea de la zei.

Cândva zeii se adunaseră la sfat şi-şi puseră în gând să dezlănţuie potopul. Zeul înţelepciunii îi destăinui uneltirile lor şi-i porunci să-şi dărâme casa şi să-şi construiască o corabie. Să-şi lase bogăţiile şi să-şi salveze viaţa. „Dispreţuieşte bunurile pământeşti, dar păstrează vie suflarea vieţii”. „Încarcă pe corabie orice vietate şi orice sămânţă de viaţă, iar oamenilor spune-le că ai fost alungat de zei şi mergi să te statorniceşti la zeul înţelepciunii.” Şi uite veni potopul şi Utnapishti urcă în corabia sa cu vieţuitoare şi merinde. Pământul fu cuprins de flăcări, oamenii fură înghiţiţi de ape, iar zeii se ascunseră în palatul ceresc al lui Anu. 6 zile şi 6 nopţi a ţinut potopul. În ziua a şaptea furtuna se domoli, iar pământul fu cuprins de ape. Utnapishti a trimis un porumbel ca să găsească un petec de uscat, dar porumbelul s-a întors pe corabie.Apoi a dat drumul unei rândunici, dar şi aceasta s-a întors curând.

A dat drumul unui corb, dar întrucât apele începuseră să cadă, acesta a mers să-şi caute hrană şi nu s-a mai întors. Apoi a lăsat vieţuitoarele să plece unde le-au dus ochii, a aprins un foc şi a adus jertve zeilor. Zeii au coborât pe pământ în jurul focului cu excepţia zeului Enlil care dezlănţuise potopul. Furios că un pământean a reuşit să scape de potop, Enlil coborâ şi el. Atunci restul zeilor l-au certat că a pedepsit cu moartea în egală măsură pe toţi muritorii şi i-au cerut lui Enlil să-i decidă soarta lui Utnapishti. Acesta i-a luat de mâină pe Utnapishti şi pe soţia acestuia, i-a îngenuncheat, apoi i-a binecuvântat să fie pe potriva zeilor şi să trăiască departe de restul lumii.

Când auzi că Ghilgamesh vrea să obţină nemurirea, Utnapishti îl puse la o încercare. Îi ceru să stea treaz 6 zile şi 6 nopţi. Dar din prima zi Ghilgamesh adormi buştean. A doua zi, acesta fu trimis să se spele şi să-şi schimbe veşmintele, după care Utnapishti îi destăinui o taină: la fundul prăpastiei, pe unde apa e mai adâncă, creştea o floare sălbatică cu ghimpi ca trandafirul. Dacă apuci şi ţii strâns această buruiană, dobândeşti nemurirea. Auzind aceste vorbe, Ghilgamesh îşi legă nişte pietre de picioare şi se cufundă în prăpastie. Apucă buruiana, care îi înţepă mâinile, apoi îşi dezlegă pietrele de picioare şi ieşi la suprafaţă. Îşi luă rămas bun de la Utnapishti şi plecă spre Uruk. În cale, zări un izvor cu apă proaspătă, se apropie să ia câteva înghiţituri. Un şarpe se strecură pe lângă buruiană, îşi aruncă solzii vechi întinerind ca prin minune.

Apoi dispăru prin hăsiş împreună cu nemurirea. Ghilgamesh izbucni în hohote de plâns. Ajuns acasă, voinicul îi arătă cetatea sa luntraşului, spunându-i să preţuiască frumuseţea şi trăinicia. După o vreme, Ghilgamesh îşi aminti de visul pe care îl avu într-o noapte pe când se întorcea în Uruk. Enkidu, prietenul său i se arătase în vis , iar Ghilgamesh îl întrebă care este legea lumii subpământene. Enkidu îi zise că nu face să i-o spună, întrucât aceasta l-ar putea întrista amar, i-ar produce multă suferinţă şi multe lacrimi. „Vreau să plâng, spune-mi ce e acolo”, zise Ghilgamesh. Enkidu rosti:

„Ce ţi-a fost drag, ce-ai mângâiat şi era pe placul inimii tale, este astăzi pradă viermilor şi e acoperit de pulbere. Toate sunt cufundate în pulbere”.

Ghilgamesh stătea pe zidurile cetăţii şi-şi arunca ochii în depărtare, spre câmpiile mănoase, pădurile pline de fiare. Îşi aminti de apa răcoroasă a izvoarelor, simţi în nări aerul înmiresmat. Şi îşi zise că omul se mulţumeşte cu veşnicia aici, pe pământ, prin isprăvile sale de vitejie şi prin faptele bune, înmulţind fericirea urmaşilor, în sângele cărora va curge veşnic izvorul dătător de viaţă. Şi în ochii înlăcrimaţi ai voinicului plusti floarea de prăpastie, dar oricât întinse mâinile, n-o ajunse.

Viaţa sexuală a Bărbatului Capricorn

Posted in Horoscop with tags on mai 27, 2010 by crinapopa

Sexul este tot ce poate oferi mai bun. Crede că un om poate înţelege pasiunea cu adevărat numai dacă înţelege pasiunea fizică. Actul sexual este un act impulsiv, dar îşi planifică şi această activitate ca şi întreaga viaţă.  Preferă femeile care simt ce doresc, care nu-l silesc să facă primul pas sau să se străduie prea mult. Femeia trebuie să cunoască trucurile care îl excită şi să-i facă multe surprize.Este mândru de potenţa sa sexuala şi de capacitatea sa de a satisface o femeie fără să se consume prea mult. Dragostea trebuie să se desfăşoare într-un loc comod, cu multe perne, lumina difuză, muzică discretă şi o băutură mai specială. Iubeşte dansul şi îi place să-şi legene partenera în ritmul muzicii. Nu suportă să fie dirijat, să i se spună ce şi cum să procedeze. În tinereţe este complexat în comportamentul său faţă de fete şi de aceea prezintă tendinţa spre masturbare, tehnică de care nu scapă nici mai târziu. Totodată, bărbatul capricorn prezintă înclinaţie şi spre perversitate. Dacă femeia i se opune, aplică forţa.