Arhivă pentru iunie 29, 2010

Angelina Jolie pe coperta Vanity Fair

Posted in Monden with tags on iunie 29, 2010 by crinapopa

Angelina Jolie, una dintre cele mai dorite femei ale planetei a pozat de curând pentru coperta revistei Vanity Fair. Frumoasă şi seducătoare ca-n vremurile bune, cea mai celebră mămică de la Hollywood dezvăluie de această dată într-un interviu de excepţie noi detalii despre mariajul său cu Brad Pitt, copii şi retragerea ei de pe treapta profesională.

„Nu, nu sunt însărcinată. Poate în viitor ! Nu ne opunem acestei idei! Pentru moment, vrem să fim siguri că acordăm fiecărui copil timpul de care are acesta nevoie”, zice Angelina.

Tot pentru cei de la Vanity Fair, Jolie declară că ea şi Brad Pitt nu sunt împotriva căsătoriei,însă pentru ei copii sunt un angajament mult mai mare decât căsătoria. „copii sunt viaţa”. Deşi îi place să se dedice cu trup şi suflet meseriei ei, Jolie susţine căîntr-o bună zi se va retrage din actorie, pentru a se dedica totalmente familiei, copiilor.  „Cariera nu e cel mai important lucru din viaţa mea. Actoria m-a ajutat să cresc, m-a ajutat să învăţ multe lucruri despre mine, m-a ajutat să călătoresc, m-a ajutat să înţeleg viaţa, m-a ajutat să învăţ să mă exprim, m-a învăţat atâtea lucruri minunate „, spune Jolie. De ce vrea să renunţe Angelina la toate astea ? Simplu ca bună ziua – pentru că are un cămin fericit.

În acelaşi interviu, Angelina vorbeşte pe larg şi despre copii ei, susţinând că Mad e un intelectual, un elev exemplar, mai ales la istorie. El şi-ar dori să devină scriitor sau ar putea călători în jurul lumii. Zahara are o voce extraordinară şi vorbeşte nemaipomenit de bine. Shiloh este jucăuşă şi amuzantă. Knox şi Viv sunt  copii obişnuiţi.

Austriecii – optimiştii Europei

Posted in Sondaj, Viata pe mapamond with tags , on iunie 29, 2010 by crinapopa

Cei mai optimişti oameni din Europa trăiesc în Austria. Potrivit yoki.ru, în timp ce fiecare al şaselea european se plânge că odată cu criza financiară este remunerat mai prost şi totodată există riscul de a-şi pierde serviciul, doar 7% din austrieci pretind că se află în aceeaşi situaţie. 71% din austrieci susţine că nu există nici un pericol în ceea ce priveşte pierderea locului de muncă şi tot atâţia sunt ferm convinşi că se vor menţine în post o perioadă îndelungată. Optimismul austriecilor este de admirat, mai ales în condiţiile în care 91% dintre aceştia consideră că criza financiară nu poate să-şi pună amprenta asupra locuinţei lor şi a stilului de viaţă cu care s-au obişnuit. Mai mult de atât, 43% dintre cetăţenii austrieci nu-şi pun problema unor bătrâneţi grele.

Cum devii o mămică model ?

Posted in Eu şi bebeluşul meu! with tags on iunie 29, 2010 by crinapopa

Vrei să fii o mămică de nota 10 şi nu ştii ce şi cum trebuie să faci ca să-i oferi odoraşului tău toată dragostea, atenţia şi grija din lume ? Află că totul e posibil, doar că pentru a-ţi vedea planul împlinit, va trebui să urmezi cu stricteţe câteva reguli:

  • Comunicaţi cât mai des posibil!

Dialoghează cu cel mic cât mai des posibil, pentru a-i cunoaşte mai bine universul, visele, preferinţele, gusturile. Fii aproape de el, explică-i ce e bine şi ce nu pentru el. Dar nu o fă pe un ton autoritar. Încearcă să comunici cu el ca de la prieten la prieten. Îmbină interdicţiile cu vorbele tandre, glume, jocuri.

  • Ai răbdare cu el!

Un copil nu e un robot programat să facă întocmai cum l-ai sfătuit. Nu te aştepta de la el să înveţe totul într-o perioadă scurtă de timp. Ai răbdare ori de câte ori greşeşte, ţineţi nervii în frâu şi nu-ţi scoate la iveală supărarea. Copilul tău are nevoie de înţelegere, de dragoste maternă şi nu în ultimul rând de susţinere.

  • Respectă-ţi promisiunile!

Ori de câte ori îi promiţi ceva, ţine-ţi promisiunile! Numai aşa îi vei câştiga încrederea şi vei fi ascultător ori de câte ori i-o vei cere.

  • Învaţă-l să fie prudent!

Copii nu se gândesc ceea ce fac le poate pune în pericol viaţa! Învaţă-l să stea departe de tot ceea ce l-ar răni: obiecte ascuţite, obiecte fierbinţi, prize, geam, străzi aglomerate, străini, animale fără stăpân.

  • Învaţă-l să-i respecte pe cei din jur!

Copii trebuie învăţaţi de mici să-i respecte şi să-i iubească pe cei din jur, să nu le pună în pericol viaţa, muşcându-i, lovindu-i, îmbrâncindu-i, muşcându-i. Dacă îl vei educa în spiritul dragostei de sine, cât şi a celor din anturaj, nu vei avea motive să crezi că i s-ar putea întâmpla ceva rău, fie că cineva i-ar dori răul, fapt ce i-ar pune în pericol viaţa.

  • Dacă spui Nu când e cazul, nu înseamnă că eşti rea!

Nu accepta tot ce îi trece prin minte doar pentru faptul că l-ai putea distanţa de tine. Fii o mamă grijulie! Ai grijă de personalitatea lui, nu-l educa în spiritul iresponsabilităţii, nu-l alinta şi nu-i fă pe plac de fiece dată. Când va creşte mare îi va fi foarte greu să facă faţă tuturor situaţiilor de unul singur, dacă îi vei da totul mură în gură. Mai mult de atât, dacă nu vei fi exigentă cu el, îi vei dovedi că nu te respecţi pe tine. Şi deci, cu atât mai puţin meriţi să te respecte ceilalţi, inclusiv el. Nu te lăsa impresionată de lacrimi şi crize de isterie. Cu siguranţă, la orice refuz va avea pică pe tine, dar acest fapt nu trebuie să-ţi spulbere autoritatea în ochii lui. Explică-i motivele refuzului tău atunci când spiritele se calmează şi fii convinsă că tot ceea ce face e spre binele copilului tău.

Bunica de la ţară

Posted in Eu şi bebeluşul meu!, Versuri de 5 stele with tags , on iunie 29, 2010 by crinapopa

E blândă şi frumoasă ca o primăvară

Şi-n fiecare seară cu poveşti m-alintă

Aşa este bunica de la ţară

Bunica care despre mama-mi cântă.

E bună şi atât de generoasă

Şi-n părul ei încărunţit de-atâta vreme ninge

Bunica mea aduce soarele în casă

De câte ori o văd mă-mbrăţişează şi-apoi plânge.

Is bătrâneţile apăsătoare

Dar dac-adorm la pieptul ei

Nimic nu simte că o doare

Şi anii nu-i mai par atât de grei.

Ea nu mă ceartă când greşesc

Şi pentru pozne nu mă ţine la ungher în fiecare seară

Nespus de mult eu o iubesc

Pe buna de la ţară!

Autor – Cristina Popa