Arhivă pentru iulie 3, 2010

Sophie Marceau: „Trebuie să acceptăm ideea că îmbătrânim”

Posted in Monden with tags on iulie 3, 2010 by crinapopa

Numele ei reprezintă o carte de vizită pentru poporul francez. E una dintre cele mai frumoase actriţe din cinematografia mondială, o legendă vie a comediei franceze. Se numeşte Sophie Marceau şi din 28 iulie revine pe ecrane cu o nouă peliculă „L age de raison – Vârsta înţelepciunii” – un film semnat de Yan Samuell. De această dată, inegalabila Sophie Marceau va transpune pe marele ecrane destinul unei femei în vârstă de 40 de ani depăşită de promisiunile sale făcute copiilor săi.

Cu această ocazie, de curând, actriţa a acordat un interviu pentru publicaţia Le Figaro. Marceau susţine că perioada de după 40 de ani reprezintă un moment-cheie în viaţa unei femei. „La 40 de ani ai deja o experienţă bogată în spate, eşti mai mult sau mai puţin predispusă să te gândeşti asupra vieţii, să-ţi pui întrebări, să răspunzi provocărilor, să te clarifici ce scopuri ţi-au mai rămas neîmplinite în viaţă”, susţine Marceau. Întrebată dacă s-a împăcat cu ideea că tinereţea nu e veşnică, diva a ţinut să menţioneze: „Cred că trebuie să ne împăcăm cu ideea că odată şi odată vom îmbătrâni. Mult mai uşor e să trăieşti cu acest gând când eşti iubit şi admirat”.

Tot pentru Le Figaro, actriţa a declarat că nu împărtăşeşte valorile generaţiei sale, care i se pare mult prea abstractă, chiar un pic ciudată. „Nu sunt ataşată de muzica sau filmele generaţiei mele aşa cum sunt nostalgici după ele, prietenii de vârsta mea. Nimic nu mi se pare special. Copii mei sunt cei care m-aruncă în braţele tinereţei mele, rugându-mă să le iau DVD-uri cu filmele turnate cu mult timp în urmă, filme pe care ei le adoră”. Cât priveşte noul film cu apariţia ei, Sophie Marceau afirmă: „Vârsta înţelepciunii face trimitere spre o perioadă-cheie a existenţei noastre – copilăria. E o călătorie în timp, care trezeşte multe lacrimi, fie pentru că aminteşte de ceva dureros, fie pentru că ne trezeşte amintiri fericite. În ambele cazuri, totuşi lacrimile apare ca urmare a unor lucruri pe care le-am pierdut cu trecerea timpului.

Ceea ce m-a emoţionat pe mine în filmul dat este drumul pe care îl face copila de odinioară, acum femeie, în trecut, în acele timpuri pline de promisiuni, vise …Pelicula îţi trezeşte o stare atât de pură, atât de inocentă. Prefer să cred că fiecare dintre noi, are păstrată în subconştientul său o anumită vârstă, pe care ne-am ales-o. În cazul meu, această vârstă e – 20 de ani – un an fericit din viaţa mea. Pe atunci aveam o gaşcă de prieteni minunaţi, aveam impresia că sunt independentă, că evadez din pielea copilului, care acasă nu avea dreptul nici măcar să-şi spună cuvântul. Eram îndrăgostită, îmi iubeam părinţii. Eram pe ultima sută de metri înainte de a deveni adult, de a-mi asuma responsabilităţi.”

Vârsta înţelepciunii – prezintă povestea unei femei de afaceri ce se confruntă cu proprii ei copii- adolescenţi şi problemele cauzate de aceştia. Margaret are totul şi totuşi nu este fericită. Ea e dură, rigidă şi mereu preocupată de activităţile pe care şi le notează zilnic în agenda sa.

Bancul zilei

Posted in Have fun with tags on iulie 3, 2010 by crinapopa

Se întâlnesc 2 amici:

Salut. Ce mai face soacra ta ? Cum îi merge?

De mers, merge. O duc peste tot. Nenorocirea e că de fiece dată nimereşte drumul şi revine acasă.

Ce viitor ne-aşteaptă ?

Posted in Actual on iulie 3, 2010 by crinapopa

Pentru mulţi dintre noi, criza financiară a fost un adevărat moment de cumpănă. Zeci de familii au renunţat la stilul de viaţă cu care se obişnuieseră în „vremurile bune”, mulţumându-se cu puţinul pe care şi-l pot permite în noile împrejurări, mii de oameni au rămas fără serviciu, după ce au muncit o viaţă la vechiul post, fără a le trece prin cap că vor apuca vreodată aşa vremuri. Nici situaţia tinerilor absolvenţi nu a fost mai uşoară. În timp ce unii nu pot nici în ruptul capului să se angajeze în câmpul muncii, ca urmare a lipsei de experienţe, a salariilor mizere propuse şi a ofertelor de muncă insuficiente pentru tot contingentul tânăr apt de muncă, alţii renunţă la studii, pentru că diploma nu mai pare să garanteze nimănui un viitor  sigur şi prosper. Nici tinerii care muncesc nu se arată mulţumiţi de urmările crizei. Mulţi dintre aceştia continuă să trăiască pe spatele părinţilor, pentru că salariul pe care îl iau lunar(1500-2500 de lei) e mult prea mic pentru necesităţile lor.

În Franţa, tinerii pun de pe acum bani deoparte, pentru că zic ei, la bătrâneţe nu le va fi deloc uşor. Şi când se gândesc la bătrâneţe, nimic nu-i înspăimântă mai mult. Ştiu că vor munci din greu până atunci, poate chiar mai mult decât au muncit părinţii lor, ţinând cont de zvonurile apărute pe seama reformării sistemului de pensionare, care urmează să fie revizuit în favoarea statului şi mai puţin a cetăţenilor.

Mulţi dintre tineri îşi dau seama că 40 de ani de muncă va fi o mare povară pentru ei, iar faptul că vor ieşi la pensie la 60-65 de ani nu bucură pe nimeni, întrucât şansele lor de a apuca această vârstă, fără a acuza vreo problemă de sănătate sau vreun disconfort sunt destul de mici. Şi-apoi dacă vom trage în plug toată viaţă, când vom trăi ? Când vom consolida o familie – o celulă trainică a societăţii pe care şi-o doreşte statul ? Când vom naşte copii ? Când le vom da acestora dragostea părintească şi cei 7 ani de acasă ? Tu ce părere ai ? Ce viitor crezi că te-aşteaptă ?

Cristina Popa