Cum cucereşti un nativ Leu ?

La ieşirea în scena tinde să pună în umbră pe oricine îl însoţeşte, fie pur şi simplu se află în preajma sa. Ca să-i câştigi simpatia, trebuie deci să te arăţi cât mai impresionat(ă) posibil de prezenţa lui a nativului Leu. Leul are nevoie de lumina rampei pentru ca unicitatea şi superioritatea sa să fie recunoscute. Să i se dea deci, orice posibilitate să strălucească. De asemenea, o idee reuşită ar fi să-i spui că nu ai mai cunoscut un asemenea om ca el.Dezmierdarea este obligatorie. Leul are un apetit nebun pentru aplauze. Să nu-l goneşti niciodată din mijlocul scenei.

Trebuie să aibă suficient spaţiu pentru a-şi etala strălucirea. Se recomandă să fie tratat cu supunere. Este bine să-l faci să creadă că eşti dependent de el. Că propria-ţi fericire, ba chiar viaţa se afla în mâna lui. Atenţie, însă la exagerări. Dacă ţi se pare că eşti ridicol(ă) cu un astfel de compliment, îl poţi cizela usor, dar să nu renunţi definitiv la el.. Dacă se iscă o ceartă între voi doi, unde fără nici o îndoială ai dreptate şi nu poţi ceda în nici un caz, atunci singura ieşire e să apelezi la umorul lui.

Leul  râde cu plăcere, dar niciodată pe cont propriu. Leul place arta, literatura, teatrul, iubeşte să fie acolo unde se întâmplă ceva. Vernisajul unei expoziţii, premieră cinematografică… sunt oricând de câştigat pentru asemenea acţiuni. Ori de câte ori ieşiţi împreună nu trebuie să pari zgârcit(ă). Cine vrea să cucerească o leoaică, să nu-şi ascundă banii. Ea admiră lucrurile extravagante, luxoase, de calitate. Să nu te duci după ea cu o maşină răblăgită, pentru că rişti să o pierzi. Leoaica are o slăbiciune pentru lux, pentru scoaterea în evidenţă a propriei persoane şi nutreşte convingerea că locul ei se află printre cei de sus, indiferent cât de mare e numărul acestora.

Un cadou pentru ea trebuie să fie ceva ce sare în ochi. Ai putea să ieşiţi la teatru sau la un concert. Ai putea să-i dăruieşti o bijuterie cu piatra sa preţioasă – rubinul.. Femeia care îşi propune să sucească minţile unui bărbat leu, ar putea să-l invite la o petrecere ca oaspete de onoare. Cine nu-şi permite aşa ceva… îl invită la nişte prieteni unde el va sta în centrul atenţiei. Discuţia va fi îndreptată spre persoana lui, spre realizările lui. Leul cere foarte multă atenţie. şi nu costă prea mult, în afară de nervi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: