Arhivă pentru august 20, 2010

Orlando Bloom şi Miranda Keer aşteaptă barza

Posted in Monden on august 20, 2010 by crinapopa

După ce acum o lună au mers spre altar, actorul Orlando Bloom şi iubita sa top-modelul Miranda Keer au anunţat de curând pentru revista spaniolă „Vogue” că urmează să devină părinţi. „Da, sunt insarcinata in patru luni.”, a declarat Miranda. Vestea nu a surprins pe nimeni, întrucât toată lumea bănuia ceva în acest sens ţinând cont de faptul că în ultimul timp Miranda obişnuia să frecventeze tot mai des toaleta în timpul şedinţelor foto din cauza greţurilor. Zvonuri pe seama sarcinii au fost publicate imediat după nunta celor doi în tabloidele americane Us Weekly şi In Touch Weekly. „Este cu siguranţă însărcinată. Miranda este entuziasmată. Le vorbeşte tot timpul prietenelor sale, majoritatea top modele, despre acest lucru”, a declarat o sursă pentru Us Weekly. Modelul australian şi-a exprimat şi în trecut dorinţa de a întemeia o familie cu iubitul ei, actorul Orlando Bloom: „Întotdeauna mi-am dorit să devin mamă într-o bună zi. Şi întotdeauna am crezut că Orlando va fi un tată minunat”.

Miranda Kerr, originară din orăşelul australian Gunnedah,  statul New South Wales, a ocupat poziţia a noua în topul 10 al modelelor cu cele mai mari venituri din acest an realizat de revista Forbes. Modelul casei de modă Victoria’s Secret are 27 de anişori.

Orlando Bloom cunoscut pentru rolul Will Turner din „Piraţii din Caraibeprecum şi cel din trilogia „Stăpânul Inelelor”, unde a interpretat rolul elfului Legolas. Bloom are 33 de ani. Cei doi sunt împreună din 2007, iar la 22 iulie anul current şi-au unit destinele în faţa lui Dumnezeu la doar o lună de la anunţarea logodnei. Fericiţii părinţi urmează să ne vorbească în viitorul apropiat şi despre sexul copilului. Cui îi va semăna mezinul sau mezina familiei Bloom, rămâne de văzut.

Surse / viva, mediafax

Robert Pattinson – cel mai sexy bărbat de pe glob

Posted in Monden on august 20, 2010 by crinapopa

Robert Pattinson(24 de ani), slăbiciunea adolescentelor din pelicula „Twilight” a fost desemnat de curând de către revista americană Glamour drept cel mai atrăgător bărbat din lume. Actorul, manechinul şi muzicianul de origine britanică a primit acest titlu pentru a doua oară consecutiv. Pe poziţia a doua a topului celor mai sexy bărbaţei s-a situat un alt erou din „Twilight” – Taylor Lautner (18 ani). Bronzul i-a revenit lui Ian Sommerhalder starul din „The Vampire Diaries”, în timp pe poziţia a patra şi a cincea s-au clasat Xavier Samuel si Kellan Lutz.

Charlotte Duck, editorul secţiunii „Film” din revista „Glamour”, a declarat: „Femeile se simt atrase de vampiri datorită acelui element de «pericol» care îi însoţeşte. Ei sunt băieţii răi în cel mai adevărat sens al cuvântului – iar femeile îşi doresc să îmblânzească bestiile”.

Pe poziţia a şasea s-a plasat cuceritorul Johnny Depp, care în 2009 luase argintul. David Beckham s-a făcut demn doar de locul 21, iar George Clooney  de poziţia 35. Sondajul a fost realizat cu participarea a peste 50.000 de persoane chemate să se dea cu părerea care sunt cei mai hot bărbaţi din lume în 2010.

Horoscopul Thailandez

Posted in Horoscop on august 20, 2010 by crinapopa

14 ianuarie – 13 februarie

Eşti o persoană cu o rezistenţă şi o răbdare de fier. Poţi face faţă chiar şi celor mai dure dificultăţi, dezamăgiri, probleme şi veşti proaste. Ocoleşti cu demnitate obstacolele. Viaţa ta e asemeni unei zebre: vine o zi ală, apoi una neagră, după care povestea se repetă. Ai parte de multe bucurii, dar şi de multe necazuri. În fiece zi surprizele fie ele bune sau mai puţin bune îţi dau târcoale. Şi tu reuşeşti după orice bătălie, chiar şi una în care ai suferit înfrângere, să te ridici şi să o iei de la capăt cu zâmbetul pe buze. Bunurile materiale pe care tinzi să le acaparezi nu sunt nici pe departe generatoare de fericire. Da, ele îţi vor prinde bine în a doua parte a vieţii, dar nu te vor face fericit, mulţumit, împlinit. Nu eşti genul de persoană care iubeşte peste măsură banii şi luxul. Îţi lipseşte un scop precis în viaţă, iar acest lucru te face să pari dezorientat. Eşti un tip, o tipă introvertit(ă). Îţi deschizi sufletul doar în faţa prietenilor apropiaţi, în care ai încredere. Luatul deciziilor nu e tocmai un capitol la care te descurci de minune. Pentru asta ai nevoie de mult timp, şi de multă meditaţie. Dar, de cele mai multe ori hotărârile tale sunt bruşte, luate pe ultima sută de metri.

14 februarie  – 13 martie

Natura te-a înzestra cu o frumuseţe şi o putere fizică de invidiat. Eşti genul de persoană care poate vedea lucrurile dincolo de suprafaţa lor. Eşti precaut vizavi de lucrurile şi persoanele care te înconjoară. Îi înţelegi uşor pe cei din anturaj, graţie inteligenţei tale emoţionale binedezvoltată. Uneori, ai obiceiul de a studia oamenii din jurul tău, de a-le observa reacţiile, comportamentul, spusele. Greşeşti foarte rar, iar acest lucru se datorează intuiţiei tale. Eşti capabil de empatie şi îţi doreşti să schimbi lumea într-o lume mai bună, mai frumoasă. Eşti tolerant, ai simţul dreptăţii. Prietenii care ţi-au greşit nu mai au ce căuta în viaţa ta. Intuiţia pe care o posezi e constituie cheia succesului tău în viaţă, iar succesul nu înseamnă neapărat bani.

14 martie – 13 aprilie

Eşti o persoană creativă. O persoană care neapărat în viaţă se va bucura de faimă şi o situaţie materială stabilă. Eşti o fire pacifistă, diplomată, eviţi conflictele de orice gen şi preferi să-ţi multiplici prietenii. Sari la nevoie să îţi ajuţi prietenii, fără ca aceştia să îţi solicite ajutorul. Ai încredere în oameni, eşti o fire veselă şi optimistă. Uneori, însă acuzi o lipsă acută de ambiţie, iar atunci când voinţa te părăseşte, te laşi uşor influenţat. Poţi fi exagerat de visător, entuziast, capricios şi mândru. De obicei, sub această zodie se nasc actorii, scriitorii, poeţii, muzicienii. Reuşita ta profesională derivă din pasiunile tale.

14 aprilie – 13 mai

Chiar dacă ai o înălţime medie, corpul îţi este suplu şi frumos. Deci, ai cu ce te mândri. Ai multe visuri şi ambiţii şi ambilitatea de a le pune în practică. Eşti genul de persoană cu o gândire îndrăzneaţă, aptă să schimbe ordinea lucrurilor. Dispui de încredere de sine. Eşti extrem de sigur pe ceea ce spui, pe dorinţele tale, pe gândurile tale. Nu ţi-e frică să îţi asumi riscuri. Uneori devii foarte încăpăţânat şi îţi susţii punctul de vedere chiar dacă nu ai dreptate. Treci uşor de la o stare la alta şi îi molipseşti şi pe ceilalţi cu dispoziţia ta. Eşti orgolios, mândru, impulsiv, iar acest fapt te privează de posibilitatea de a avea mulţi prieteni. Faci bani cu uşurinţă, dar şi îi cheltui uşor.

14 mai – 13 iunie

Eşti genul de persoană care se îmbolnăveşte destul de rar. Crezi în puterea autovindecării. Îţi administrezi cu grijă economiile şi chiar dacă norocul nu e de partea ta la capitolul financiar, nu e cazul să îţi faci griji. Felul în care ştii tu să îţi gestionezi economiile îţi vor asigura un trai liniştit şi sigur. Crezi în spiritul familiei şi în armonia pe care o poţi găsi în sânul ei. Eşti prevăzător, lipsit uneori de spontaneitate şi pasiune. Iubeşti rutina şi lucrurile prestabilite. O să reuşeşti pe plan profesional doar dacă te vei afla sub îndrumarea cuiva. Nu eşti un lider înnăscut, nici nu arzi de nerăbdare să fii vreodată.

14 iunie – 13 iulie

Destinul tău se află sub influenţa călătoriei şi a descoperirilor, al curiozităţii şi al comunicării. Natura te-a înzestrat cu o piele luminoasă şi o privire isteaţă, pătrunzătoare. Stăpâneşti excelent cuvintele. Ai nişte idei de invidiat. Compania ta e o plăcere pentru oricine. Eşti o persoană flexibilă, te adaptezi cu uşurinţă la situaţii noi. Îţi faci uşor cunoştinţe şi prieteni noi, dacă te plictisesc cei vechi şi asta fără nici o părere de rău.

14 iulie-13 august

Eşti genul de persoană ataşată de familie, de valorile familiale. Eşti uşor ancorat în trecut. Plin de sensibilitate, iubeşti frumosul şi artele. Ai preocupări intelectuale şi îţi place să te înconjori cu persoane deosebite cu care ai ce comunica. Ai o viziune romantică asupra vieţii. La anumite intervale de timp, treci prin schimbări radicale. Nu ţi-e frică de responsabilităţi. Nu te adaptezi uşor la schimbări, ţi-e frică de noutate. Eşti loial, sincer, dar nesigur pe tine. Ai harul de a-i face pe cei dragi fericiţi în prezenţa ta. Eşti fermecător, glumeţ, spiritual.

14 august – 13 septembrie

Eşti o personalitate puternică, un adevărat lider. Te faci uşor remarcat în orice împrejurare. Nu te sfiezi să îţi dai cu părerea. Manifeşti loialitate, afecţiune şi încredere faţă de prieteni. Cu cei care ţi-au greşit devii răzbunător, lipsit de toleranţă, neiertător. Eşti încăpăţânat. Eşti capabil de a ţine o duşmănie pe viaţă. Nu accepţi eşecurile. Chiar dacă pari puternic şi echilibrat, eşti irascibil şi nervos. Eşti predispus la căderi emoţionale, enervări şi boli de inimă.

14 septembrie – 13 octombrie

Ai o privire inocentă şi o voce pătrunzătoare. Eşti o fire analitică, miticuloasă. Îţi place să despici firul în patru. Pari timid, lipsit de încredere. Nu ţi-e frică de schimbări. Poţi face faţă unor situaţii dificile fără a-ţi pierde cumpătul şi a te impacienta. Greşeşti destul de rar şi asta pentru că eşti un perfecţionist. Ţii mult la imaginea ta.

14 octombrie – 13 noiembrie

Eşti născut pentru a-i conduce pe cei din jurul tău, a-i ajuta să-şi găsească drumul în viaţă. O fire autoritară, hotărâtă, dornică să împărtăşească din cunoştinţele sale. Cu cei dragi eşti protectiv, exagerând uneori şi luând asupra ta toate responsabilităţile. Te avânţi repede în iubire, te îndrăgosteşti uşor şi investeşti aproape totul în persoana dragă. Eşti vulnerabil. Se recomandă să îţi stăpâneşti emoţiile. Dacă trăieşti o dezamăgire îţi ia timp să îţi revii. Şi dacă revii, o faci cu forţe proaspete şi cu convingerea că ţi-ai găsit sufletul pereche. Sexualitatea ta atrage ca un magnet.

Sursa / Garbo

14 noiembrie – 13 decembrie

Te bucurii de energie din plin. Iteţ, iute, agil pari tot timpul agitat, preocupat de ceva. Sau chiar punând ceva la cale. Dispui de un minim de răbdare şi adori  să fii solicitat, să fii antrenat în diverse activităţi. Te plictiseşti uşor. Eşti temperamental. Te enervezi cu uşurinţă şi te calmezi greu. Te răzbuni atunci când duşmanul nici nu se aşteaptă. Îţi susţii punctul de vedere cu încăpăţânare. Nu eşti genul de om care se avântă în iubiri banale. Ori iubeşti intens, ori nu iubeşti deloc. Reuşita ta profesională se datorează simţului tău ascuţit de a mirosi afacerile bănoase şi profitabile.

14 decembrie – 13 ianuarie

Eşti o persoană onestă care se face uşor plăcută în faţa celorlalţi. Eşti prevăzător, din acest motiv îţi ia timp să acţionezi. Te poţi dărui celorlalţi, însă cu măsură. Chiar dacă pari sociabil, în interiorul tău ţi-e frică să nu fii rănit. Schimbările nu te bucură. Rămâi fidel ocupaţiei tale de bază anume din acest motiv. Eşti conservator. Nu visezi să te reprofilezi sau să încerci şi alte domenii. Tot ce vrei tu e să fii bun în domeniul tău. De obicei iubirea vine târziu, la maturitate. Se întâmplă acest lucru atunci când ai acumulat deja o experienţă de viaţă.

Bancul zilei

Posted in Have fun on august 20, 2010 by crinapopa

Doctorul se uită mânios la bolnavul din faţa lui:

– Nu ţi-am spus să nu mai bei? De ce bei atât de mult când sănătatea ta este în joc?

– Ce să fac, doctore, trebuie să beau ca să-mi înec necazurile …

– Dar bine, omule, ai băut o viaţă întreagă, cum de nu ai reuşit să le îneci ?

– Păi, au învăţat parşivele să înoate.