Arhivă pentru august 26, 2010

Cum îl dai de gol că te înşeală?

Posted in LOvE & sEx with tags on august 26, 2010 by crinapopa

De la un timp încoace simţi că între voi se sapă o prăpastie. El, omul care până nu demult îţi promitea până şi luna de pe cer şi toată inima lui, s-a schimbat brusc încât ai ajuns să nu-l mai recunoşti. Bănuieşti că te înşală, dar nu eşti sigură de acest fapt în totalitate ? Uite câteva detalii care îţi pot confirma bănuielile:

  • În ultimul timp obişnuieşte să muncească mai mult decât o făcea pe vremuri. Se reţine des la serviciu. Uneori chiar şi în week-end are treabă sau cel puţin aşa te informează el. Se întâmplă des să lipsească şi nemotivat. Când revine, fie îţi oferă prea multe detalii, fie refuză să-ţi dea explicaţii.
  • Nu-ţi mai divulgă parola sa de email, deşi cândva nu avea secrete de acest gen faţă de tine. De câte ori îl surprinzi la calculator, închide brusc aplicaţia.
  • Acasă, nu-şi lasă nici măcar pentru o clipă mobilul nesupravegheat. Îl ia cu el peste tot, inclusiv şi la baie, numai să nu ai tu acces la el. Ai impresia că îţi ascunde ceva.
  • Se întâmplă des să fii sunată pe telefonul fix de persoane care preferă să tacă în timp ce tu strigi disperată – Alo ……….
  • Iubitul tău se întâmplă să-şi uite des verighete acasă. Uită până şi dăţile importante din viaţa voastră de cuplu şi nu mai prezintă interes pentru viaţa voastră de cuplu.
  • Îţi zice des că are nevoie de intimitate. Că e normal să mai iasă şi cu prietenii la o bere din când în când, fără ca tu să-i ţii umbră.
  • Se întâmplă ca atunci când îl sună cineva,să plece în altă cameră. După orele 22 îşi deconectează telefonul, de parcă ştie că cineva l-ar putea suna.
  • Minte şi o face cu neruşinare. Îţi dă explicaţii stupide ori de câte ori ceva nu ţi-e clar.
  • E preocupat mai mult de el decât de persoana ta. Este mereu îngrijit, aranjat. Ţine să arate impecabil. Îşi schimbă brusc gusturile vestimentare şi nu numai.
  • E mereu nemulţumit de ceva ce are legătură cu tine. S-ar putea să nu-i placă până şi mâncare pe care i-o găteşti cu atâta stăruinţă.
  • Nu manifestă apetit sexual când sunteţi în doi. Nu te mai doreşte ca altădată. Nu te mai alintă cu vorbe dulci, nu te mai surprinde cu ceva plăcut sau din contra îţi face daruri multe multe, pentru că se simte vinovat şi vrea într-un fel să-şi răscumpere vina.
  • Se întâmplă des să te strige pe alt nume. O poate face în vis, dar şi aievea.
  • Dacă ieşiţi împreună, preferă să nu te mai ţină de mână, nu te mai sărută în public, e mereu gânditor, preocupat de ceva.
  • Uită de planurile pe care până nu demult le-aţi stabilt şi nu se mai implică să facă cu tine planuri de viitor. Nu-l mai interesează unde vă veţi petrece vacanţa, cum veţi sărbători Crăciunul …
  • Pomeneşte des despre despărţire. Vă certaţi de la orice fleac şi de fiece dată îţi sugerează că nu-l meriţi, că eşti prea bună pentru el, că nu sunteţi făcuţi unul pentru celălalt.
  • Uită să-ţi facă complimente! Nu e atent la schimbările tale de look.
  • Nu te ajută la treburile de prin gospodărie.
  • Nu ţi se mai destăinuie. Comunicaţi din ce în ce mai rar. Pe zi ce trece devine mai rece şi mai nervos.
  • Critică des femeile din jurul lui, prin asta încercând să-şi mascheze atracţia pentru un anume tipaj feminin. Critică lucrurile şi comportamentele care cândva l-au atras sau din contra începe să-i placă ceea ce cândva respingea.
  • Ori de câte ori îl surprinzi cu ceva plăcut, se simte vinovat.
  • Te acuză pe tine că îl înşeli, că nu îi eşti fidelă.
  • Vine acasă cu miros de parfum femini, fum de ţigară, alcool, şuviţe de păr străine.
  • Câştigă mai puţini bani decât o făcea de obicei, pentru că o parte din ei sunt cheltuiţi pentru cadourile făcute amantei.
  • Uită să-ţi spună „Te iubesc” , „Mi-e dor”.

Cele mai „Glamuroase” arome feminine în 2011

Posted in Frumuseţe with tags on august 26, 2010 by crinapopa

Cele mai calde, mai fine, mai tandre şi mai cochete parfumuri ale anului 2011 au fost scoase la lumina reflectoarelor, de curând de către publicaţia Le Parisien. Mărci renumite de arome care pretind că vor cuceri simpatiile a milioane de oameni din întreaga lume au format de curând un top – topul celor mai feminine, mai glamuroase şi mai delicate parfumuri cu care omenirea a avut onoarea să-şi răsfeţe simţul olfactiv. Sunteţi curioşi să aflaţi care sunt cele mai îmbietoare arome ale anului ce vine? Atenţie, în cele ce urmează.

 

  • „Nina L Elixir”  de la NINA RICCI

O aromă sofisticată şi senzuală, care îmbină extractul de măr, jasmin, fructe roşii, lămâie verde. Preţul – 40 de euro, 30 ml.

 

  • Belle dOpium de la Yves Saint Laurent

O aromă care aduce ceva din atmosfera Orientului. Îmbină aroma florilor albe, mandarinelor, lemn de santal, gardenie, piper alb şi a crinilor originari din Casablanca.Preţul – 53,50 de euro, 30 ml.

 

  • L’Eau Claire des Merveillesde la Hermes

O aromă de toamă care îmbină în sine extracte florale „vanilate”. Preţul – 64 de euro – 50 ml.

 

  • Marry me ! de la Lanvin

O aromă delicată care emană în jur o frumoasă declaraţie de dragoste. Un parfum dedicat iubirii, fericirii, pasiunii. Îmbină arome de fructe ca portocala, şi extracte florale ca jasminul indian, magnolia, trandafirul. Preţul – 45 de euro, 45 ml.

 

  • Calvin Klein Beauty de la Calvin Clain

O aromă plăcută care îmbină diverse extracte florale: jasmin, cedru, iasomie. Preţul 48 de euro, 30 ml.

 

  • Minuit Noir de la Lolita Lempicka

O esenţă feminină declanşatoare de mister. Îmbină în sine esenţe florale în exclusivitate: patchouili, violete, iris. Preţul 88 de euro, 100 ml.

 

  • BOSS Orange Sunset de la BOSS Orange

O aromă senzuală care aduce ceva din atmosfera verilor indiene, trăite pe o plajă însorită. Parfumul care o are ca imagine pe Sienna Miller îmbină aroma fructului pasiunii – rodia, lemnului de santal şi vanilie. Preţul 40 de euro, 30 ml.

 

  • Love and Tears surrender de la By Kilian

Dragoste şi lacrimi este un parfum unisex, compus din arome florale: iasomie, extract de bergamotă din Italia, chiparos din Franţa, jasmin indian, floare de portocală din Spania şi ylang ylang din Madagascar. Preţul – 165 de euro, 50 ml.

 

  • Love, Chloé de la Chloé

Un parfum feminin dedicat dragostei. Îmbină arome de flori ca florile de portocală, iris, liliac, zambile. Preţul 53 de euro, 30 ml.

 

  • Trésor de la Lancôme

Un parfum care aminteşte de luciul diamantului negru, graţie cristalelor cu care este poleit. Îmbină în sine aromă de trandafiri, piersici, iris, chihlimbar, mosc, lemn de santal. Imaginea acestui parfum urmează să devină actriţa Penelope Cruz. Preţul – 2000 de euro.

 

Acum că ştiţi ce arome tronează în topul preferinţelor olfactive ale anului 2011, puteţi mereu opta pentru una din ele ca să fiţi şi Dvs la înălţime.

Cine sunt cele mai sexy neveste de fotbalişti?

Posted in Monden with tags on august 26, 2010 by crinapopa

Nu iubi un fotbalist

Căci e-un lucru foarte trist,

Când e dragostea mai dulce,

El ia mingea şi se duce.

Cam aşa suna o poezie de pe timpurile când eram eu copilă. Şi totuşi, chiar de relaţia cu un fotbalist nu e atât de dulce, femeile sunt moarte după ei. Şi când vorbim de femeile lor, nu vorbim despre femei oarecare, ci despre nişte femei de top. Nevestele fotbaliştilor au un aspect fizic plăcut şi o siluetă de invidiat. Se îmbracă cu gust, au în spate un titlu de miss sau o carieră de top model şi în cele mai bune cazuri o facultate cel puţin. Sunteţi curioşi să aflaţi cine formează cea mai sexy echipă a soţiilor de fotbalişti ? Atenţie aici !

Consuelo Matos Mutu – soţia atacantului român Adrian Mutu

Frumoasa brunetă i-a dăruit fotbalistului român 2 fetiţe – Adriana născută în 2006 şi Maya Vega născută în 2008. Este originară din Republica Dominicană. Este model şi  ministru pe probleme externe la Vatican din partea Republicii Dominicane. Zodia berbec. Are 33 de ani. Interesată de lumea fashion şi acţiuni umanitare.

Adelina Chivu – soţia fotbalistului român Cristian Chivu

Este fostă prezentatoare de ştiri sportive. I-a dăruit căpitanului echipei naţionale de fotbal a României o fetiţă pe nume Natalia. Anul acesta presa a desemnat-o cea mai atrăgătoare mămică-vedetă. Îi plac desenele animate, cartingul. Se caracterizează ca fiind o fire exagerat de calmă. Are şi un al doilea nume – Oana. Este originară din Piatra Neamţ. Data naşterii 3.01.1982. Şatenă, ochii verzi. Studii – Liceul de Informatica din Piatra-Neamt(clasa a IX-a), Scoala Centrala din Bucuresti (clasele a X-a, a XI-a si a XII-a); Universitatea “Mediapro”, Facultatea de Jurnalism.

Sylvie Van der Vaart – soţia fotbalistului Rafael van der Vaart

Model şi personalitate TV de origine germană. Are 32 de ani. Născută la 13 aprilie 1978 în Breda, Olanda. Măsoară 1,58 m în înălţime, are ochi albaştri şi părul blond.

Caroline Celico – soţia fotbalistului Kaka

Nu este model, dar arată super tare. Nu-i place viaţa mondenă. Se dedică creşterii băieţelului lor şi e implicată în diverse proiecte umanitare. Are 21 de ani. Este originară din Sao Paulo, Brazilia. Născută la 26 iulie 1987, zodia Leu. Este studentă la colegiu şi femeie de afaceri. Are 1,67 m în înălţime. Îşi cunoaşte soţul de la 13 ani. Vorbeşte 4 limbi: franceză, spaniolă, italiană şi engleză. Ocupaţia preferată – gătitul.

Yolanthe Cabau van Kasbergen – soţia fotbalistului Wesley Sneijder

Prezentatoare TV, actriţă, model. S-a născut în Ibiza. Este fiica unui dintre cei mai bogaţi afacerişti de prin părţile locului. Revista FHM a desemnat-o de 2 ori cea mai sexy femeie din Olanda. Are 25 de ani. Născută la 19 martie 1985. A cochetat cu modelingul pentru faimă şi bani.

Ilary Blasi – soţia lui Francesco Totti

Model, personalitate TV, actriţă. 29 de ani. Are 2 copii – Cristian – 5 ani şi Chanel – 3 ani. Născută la 28 aprilie 1981 în Italia.

Helen Figo – soţia fotbalistului portughez Luis Figo

Şi-a abandonat cariera de fotomodel pentru a se dedica educaţiei şi creşterii celor trei fiice pe care le are cu fostul internaţional portughez: Daniela, Martina şi Stella. În prezent, urmează să mai aducă pe lume un bebe.  Născută la 22 octombrie 1976. blondă. Ochi albatri. Fotomodel suedez.

Kristen Şevcenco – soţia atacantului ucrainean Andrei Şevcenco

Născută la 11 august 1978. Este model american. Are cu fotbalistul ucrainean 2 feciori: Jordan, născut în 2004 şi Christian, născut în 2006.

Louise Bonsall – soţia lui Michael Owen

Îşi cunoaşte soţul încă din şcoala primară. I-a dăruit acestuia 4 copii – Gemma, născută în 2003, James Michael, născut în 2006, Emily, născută în 2007 şi Jessica, născută în 2010. Nu iese prin cluburi, nu-i place viaţa mondenă. Preferă să-şi petreacă timpul alături de copii.

Daniela Cannavaro – soţia fotbalistului italian Fabio Cannavaro

Locuieşte în Neaples. Are 3 copii Christian – 7 ani, Martina – 6 ani, Andreea – 3 ani.

Helena Seger– soţia luiZlatan Ibrahimovic.

 

Au împreună doi baieţi, Vincent, născut în 2006 şi Maximilian, născut în 2008. Este suedeză. Are 30 de ani. A cochetat cu modelingul.

Diana Munteanu Niculescu – soţia fotbalistului Claudiu Niculescu

Prezentatoare Tv, model şi actriţă. I-a dăruit jucătorului român un fiu pe nume David. Născută la 15 decembrie 1978 în Braşov. În copilăria a luat lecţii de pian şi a făcut 8 ani atletism. Iubeşte viaţa mondenă. Are ochii verzi. Blondă. Înălţime 1,72 cm. Zodia Săgetător.

Barbara Tausia – soţia fotbalistului Nicolas Anelka

Coregrafă şi dansatoare de origine belgiană. I-a dăruit jucătorului francez un fiu. S-a născut la 8 iulie 1977.  Are 33 de ani.

Barbara Tausia – soţia fotbalistului Nicolas Anelka

Coregrafă şi dansatoare de origine belgiană. I-a dăruit jucătorului francez un fiu. S-a născut la 8 iulie 1977.  Are 33 de ani.

Bethany Dempsey – soţia jucătorului american Clint Dempsey

Evangelina Anderson – soţia fotbalistului Martin Demichelis. I-a dăruit acestuia un fiu.


Susana Werner – soţia jucătorului brazilian Julio Caesar. E originară din Brazilia. Manechin şi actriţă născută în 1977. E cu doi ani mai mare decât soţul ei căruia i-a dăruit 2 copii – Cauet şi Giulia.

Autor text – Cristina Popa