Arhivă pentru februarie 1, 2011

Mesaje de La Mulți Ani!

Posted in Mesaje de felicitare with tags on februarie 1, 2011 by crinapopa

  • Un zâmbet cald şi o urare, Îţi las de ziua ta, Iubită, dulce profesoare, Mulţi ani din toată inima!
  • Sincere urări de Bine, Toate numai pentru tine, Şi-un mulţi ani din partea mea, Semnat – Dragostea.
  • Soare în suflet, Pace în casă, Dragoste în inimă, Viaţă frumoasă, Noroc în toate, bani, sănătate, Mulţi anişori, dragă cumnate!
  • Zâmbeşte anilor ce-i ai în faţă, Trăieşte, speră şi învaţă, Fii înţelept şi cumpătat în toate, Mulţi ani şi multă sănătate!
  • Pentru tine azi zâmbeşte soarele în nori, Pentru tine azi răsar în lume flori, Pentru tine azi rostesc cu fericire, La mulţi ani, iubire!
  • Viaţă lungă, Bani în pungă, Baftă-n toate, Sănătate, Dragoste pe săturate, La mulţi ani, dragul meu frate!
  • Primeşte urările mele de Bine cu ocazia frumoasei vârste pe care o faci astăzi şi fie ca viaţa ta de acum încolo să fie de 100 de ori mai cool decât ţi-ai imaginat-o. La Mulţi Ani!
  • Să ai deasupra ta doar cer senin, Să nu cunoşti ce-nseamn-al dragostei venin, Să râzi, să speri, să crezi în ce-i mai bun, Mulţi ani şi multă fericire pe al vieţii drum.
  • Pentru obrăjorii tăi – o sărutare, pentru ochișorii tăi –o floare, pentru tine –  mult noroc în viață, La mulți ani, dulceață!
  • Azi îți las o sărutare și-un Mulți ani de ziua ta, Fie-ți viața numai soare, La Mulți ani, iubirea mea!

Autor text – Cristina Popa

Dacă te voi uita vreodată

Posted in Versuri de 5 stele with tags on februarie 1, 2011 by crinapopa

Dacă te voi uita vreodată,

să știi că mi-a intrat pustietatea în suflet

și singura cale de a mă întoarce la tine e Amintirea.

Amintește-mi de clipa în care m-am pierdut prima dată

În lumina zîmbetului tău ….

Amintește-mi de razele calde cu care îmi îmbătai sufletul

Atunci cînd mă priveai

Amintește-mi de toate îmbrățișările tale flămînde

În care mă adăposteai pe timp de ploaie.

Amintește-mi de sărutările tale blînde

Cu care mă răsfățai,

Dacă te voi uita vreodată,

Amintește-mi de dragostea noastră.

Numai Ea ma poate întoarce la viață.

Numai Ea ma poate face să șterg uitarea

Și să deschid o foaie nouă pentru noi doi în cartea destinului meu.

Dacă te voi uita vreodată,

Tu – să nu mă uiți,

Pentru că am să te aștept dincolo de uitare,

Să vii, să mă iei de mînă și să pășim împreună spre un nou început.

Autor text – Cristina Popa

 

Bordertown – un film de colecție

Posted in FILME de nota 10 with tags , on februarie 1, 2011 by crinapopa

Un film inspirat din fapte reale. Într-un orăşel aflat la graniţa Mexicului cu SUA (Juarez )au fost construite mai multe fabrici, în care sunt antrenate braţe de muncă ieftine – femei tinere muncesc aici de cu zi până seară, iar viaţa le este adesea pusă în pericol atunci când termină ziua de muncă şi se îndreaptă spre casă. Zilnic, mai multe muncitoare sunt ucise. Nu se ştie cine stă în spatele acestor crime.

O jurnalista americană pe nume Loran merge într-acolo să descopere făptaşul.  Pentru că nu cunoaşte bine împrejurările, Loran apelează la un vechi prieten, jurnalist şi acesta – Alfonso. În ziua în care soseşte în Juarez, Loran află că una din femeile violate şi maltratate – o fată pe nume Eva, a reuşit să rămână în viaţă. E singura victimă care cunoaşte făptaşul. Eva ştie că cei care au fost cât pe ce s-o ucidă, se vor întoarce după ea ca să-şi ducă la bun sfârşit fapta. Ea nu se poate încrede în poliţie, întrucât forţele de ordine ascund adevărul. Eva apelează după ajutor la Alfonso. Loran împreună cu Alfonso încerc să o apere şi să dea de urma ucigaşilor.

De această dată viaţa celor 3 este pusă în pericol. Lucrurile devin şi mai grave atunci când Loran decide să se dea drept una din muncitoarele de la fabrică şi să se arunce de bună voie în mâinile criminalilor. Aceasta pare să fie singura cale de a-i demasca. Riscul e mult prea mare, dar acest lucru nu o opreşte din drum pe isteaţa jurnalistă.

Test: Sunt destinele voastre compatibile ?

Posted in Teste psihologice with tags on februarie 1, 2011 by crinapopa

Ca să afli dacă partenerul tău îți e sau nu sortit, e suficient să faci un simplu calcul. Află care e numărul destinului tău și al său, după care scade cele două cifre. Rezultatul final îți va dezvălui cît de bine vă potriviți. Formula de calcul a numărului destinului este următoarea: adună toate cifrele ce constituie data ta de naștere, pînă le rezumi la o singură cifră. Spre exemplu:

21.06.1987 = 2+1+0+6+1+9+8+7=34=3+4=7

11.12.1987=1+1+1+2+1+9+8+7=30=3+0=3

Acum scădem din cifra mai mare cifra mai mică. 7-3=4. Deci rezultatul e 4.

În cele ce urmează, aveți interpretarea tututor rezultatelor:

ZERO – Totul sau nimic

Poveștile voastre de viață sunt foarte asemănătoare, motiv pentru care destinele voastre s-au intersectat. Trăiți într-o relație în care pretindeți a avea totul sau nimic. E o relație care stîrnește și invidii și dezgust. Sunt momente cînd vă bucurați de o dragoste pasională și momente cînd abia de vă mai puteți suferi unul pe celălalt. Momente cînd discutați cu ușurință și momente cînd aveți parte de o comunicare deficitară. Momente cînd vă înțelegeți de minune și momente cînd nu vă înțelegeți sub nici o formă. Dacă nu simțiți că această relație e aptă să vă ofere fericirea la care ați visat dintotdeauna, nu vă încăpățînați să rămîneți în ea. S-ar putea să vă treziți într-o bună zi că ați oferit mai mult decît ați primit, iar acest lucru doare.

Cifra 1 – LIBERTATE PENTRU AMBII PARTENERI

Relația voastră se bazează pe libertate, individualitate și independență. Fericirea este ușor de găsit într-un astfel de cuplu, cu condiția că există respectul între parteneri și că nici unul dintre voi nu va îngrădi libertatea celuilalt. De asemenea, nu se cuvine să vă dominați partenerul, să-l controlați, să vă îndoiți de cuvintele lui, să fiți extraprotectori cu el. Încrederea este pentru voi un garant al fericirii. Și nu mai puțin importantă este și înțelegerea. Trebuie să învățați să dați dovadă de înțelegere vizavi de partener, întrucît și el are nevoile lui, iar fără sprijinul Dvs. E cu neputință să le depășească.

Cifra 2 – Trăiască Echilibrul!

Pe voi doi vă leagă o atracție fizică intensă. Deci viața sexuală din dormitor este punctul care fortifică relația. Beneficiați de o comunicare sexuală eficientă, chiar dacă comunicarea emoțională nu este la fel de reușită. Conflictele apar de obicei de la senzația că nu sunteți pe aceeași lungime de undă, că nu aveți aceleași gînduri, aceleași planuri de viitor, că nu iubiți și nu investiți în relația voastră în egală măsură. Aveți grijă! Certurile dese pot duce la destrămarea cuplului. De asemenea, nu permiteți ca unul din voi să domine, iar celălalt să fie dominat. Pentru o relație frumoasă, ar fi cazul să puneți mai mult accent pe latura emoțională, întrucît sexul și dragostea sunt 2 lucruri total diferite.

Cifra 3 – Comunicarea mai presus de orice

Vă bucurați de o relație frumoasă, o relație care este capabilă să evolueze în ceva mai bun, mai plăcut sufletului. Vă leagă sentimente reale, pasiuni, activități comune, atracția pentru artă și călătorii. Deși, la început sunteți de nedespărțit, odată cu timpul relația se maturizează și apare tendința de distanțare și sentimentul de nesiguranță. Lipsa de comunicare se face vinovată de toate. Ea este cea care vă izolează unul de celălalt și vă îndeamnă să fiți mai secretoși.

Cifra 4 – Investiție continuă!

Aici e vorba de o relație inedită, turbulentă, intensă. O relație în care găsești mult dramatism, dar și multe conflicte apărute ocazional. La prima vedere, nu pare deloc o relație cu mari șanse de izbîndă. Partenerii sunt diferiți ca personalitate, iar diferențele dintre ei, deseori duc la suferințe. Totuși, e o relație care poate să fie generatoare de satisfacții, iar pentru asta e nevoie de multă autoeducare. Partenerii trebuie să învețe să se accepte așa cum sunt, să renunțe la orgoliu și să ia în calcul punctul de vedere al partenerului.

Cifra 5 – Avem nevoie de o schimbare

Ca să aveți parte de o relație frumoasă, trebuie să treceți de proba schimbării, a renunțării și sacrificiului. Sunteți un cuplu compatibil și vă bucurați de o comunicare eficientă, însă apare pericolul rupturii din partea destinului și a circumstanțelor nefavorabile. Iată de ce meditați bine atunci cînd luați decizii cu privire la schimbarea domiciliului, emigrarea în alt stat, decizii ce vizează o oarecare distanțare de partener. Deciziile trebuie luate în doi, trebuie gîndite la rece, astfel încît să nu vă reproșați peste ani că v-ați sacrificat de dragul lui.

Cifra 6 – Dragoste frățească

Aveți parte de o relație în care domnește calmul, înțelegerea și empatia. Fiecare dintre parteneri este interesat ca celuilalt să-i fie bine și să nu ducă lipsuri. Conflictele și discuțiile contradictorii sunt rare. Evitați neînțelegerile și manifestați unul pentru celălalt o grijă deosebită. Tot ce vă lipsește ca să fiți împliniți sufletește e puțină nebunie. Sunteți cei mai buni prieteni, dar în dragoste ca să fii mulțumit mai e nevoie și de pasiune. Deci, fiți și cei mai buni amanți.

Cifra 7 – Relație spirituală!

Deseori mizați pe latura spirituală. Trăiți nevoia de intimitate, motiv pentru care vă îndepărtați de partener într-o singurătate obositoare. Fiecare dintre parteneri are așteptări înalte de la celălalt. Ambii păreți visători, întrucît vă leagă o relație de natură idealistă. Lipsa de organizare este cea care sporește dificultatea în cuplu. De asemenea, nociv e și stilul de viață haotic și dezorganizat care epuizează relație.

Cifra 8 – Egalitate în drepturi

Sunteți un cuplu cu o personalitate diferită, însă la fel de puternică. Vă războiți între voi ca într-un joc de puteri, dar odată cu timpul chestia asta devine supărătoare. Fiecare încearcă să-l domine pe celălalt, să-și impună voința, să dicteze mersul relației. Nimeni nu e dispus să cedeze în fața celuilalt. Atracția și dragostea există din belșug, dar mai puțin bine stați la capitolul răbdare. Ca să rezistați mult timp împreună și să aveți parte de o relație reușită, învățați să acceptați și opiniile partenerului. Numai egalitate e în stare să vă ofere fericirea la care ați visat.