Arhivă pentru martie 26, 2011

Cu tine

Posted in Versuri de 5 stele with tags on martie 26, 2011 by crinapopa

Cu tine zilele-nsorite țin la infinit,

Cu tine, dragoste, mi-e traiul împlinit,

Cu tine, doar cu tine, fericirea-i lîngă mine,

Iubește-mă și lasă-mă să fiu cu tine.

Cu tine, stelele zîmbesc și nopțile de dragoste mi-s pline,

Ce cald pe suflet și ce dulce mi-e cu tine,

Cu tine dacă toată viața mea aș sta,

Ce tînără, ce ne-nfricată ar fi inima!

Autor – Cristina Popa

 

Cu drag, pentru dragostea mea – Ivan Bîrca

Sforăitul : Cum scap de el ?

Posted in Sănătate with tags on martie 26, 2011 by crinapopa

Statisticile spun că fiece al 5-lea om de pe glob, trecut de 30 de ani, sforăie. Lucrul ăsta deranjează pe cel de lîngă tine, dar totodată și te incomodează personal. De la un simplu sforăit uneori apar certuri grave în familie. Și totuși, vinovat de toate nu e cel ce sforăie, ci anumite fenomene care se petrec în organismul acestuia și factorii externi. Printre aceste fenomene se numără:

hiperventilarea plămînilor

consumul de alcool

consumul de tutun

vîrsta înaintată

oboseala

dereglările metabolice

De sforăit pot să sufere și femeile și bărbații și copii. În mod obișnuit, tratăm sforăitul prin întoarcerea din poziția culcat pe spate în poziția culcat pe burtă. Asta, însă, nu poate fi considerată drept o rezolvare a problemei în cauză. După cum susțin oamenii de știință, sforăitul implică un risc enorm pentru viața omului. Riscul ăsta este prezent atît pe durata somnului, cît și în timpul zilei. În cel mai rău caz, sforăitul poate să conducă la spasmul vaselor sangvine, iar de aici și pînă la un atac de cord nu mai e mult. Acum că ați conștientizat riscul la care vă expuneți în calitate de victimă a sforăitului, aflați că pentru problema Dvs există cîteva ace de cojoc. Pentru început, se cuvine să aflați cauza principală a sforăitului. Aici vă poate ajuta medicul. Ulterior, cunoscînd cauza, veți ști cum să acționați ca să vă debarasați odată și pentru totdeauna de această problemă.

Plus la toate, e de dorit să practicați gimnastică, astfel încît să antrenați mușchii palatului moale. Pronunțați cît mai des snetul –” i ” , încordînd mușchii gîtului. Cel puțin, acest exercițiu vă va ajuta să sforăiți mai slab. Renunțați la fumat, alcool și somnifere. Mențineți greutatea corpului normală. Acum că știți ce aveți de făcut, vă urez somn ușor la noapte și sper că și partenerul Dvs. O să doarmă liniștit. Numai bine!