Arhivă pentru aprilie 14, 2011

Robert Pattison și viața sa de după culise

Posted in Monden with tags on aprilie 14, 2011 by crinapopa

Robert Pattison, celebrul vampir după care se topesc milioane de fete din întreaga lume a pozat pentru noua copertă a revistei Madame Le Figaro. Cu această ocazie, actorul, în vîrstă de 25 de ani, a vorbit despre realizările sale din ultimul timp – peliculele Bel Ami și Water for Elephants.

„Water for Elephants este o poveste inspirată după romanul tinerei romanciere Sara Gruen, roman care s-a bucurat de un success răsunător în SUA. Acțiunea filmului se desfășoară în anii 20, în sînul unui circ ambulant. Acest rol m-a ajutat să evadez din fantasticul contemporan al peliculei Twilinght. Acest rol m-a adus în viața reală, în preajma animalelor”, a declarant Pattison pentru Madame Le Figaro.

După cum susține actorul, scenariul l-a cucerit din prima, iar personajul său – dresorul Jacob Jankowski, rămas orfan, i-a căzut cu tronc la inimă. Cît privește rolul din Bel Ami, acolo unde Robert Pattison îl joacă pe Georges Duroy – un personaj ceva mai vîrstnic și mai complex, actorul susține că a ezitat ceva timp pînă a acceptat provocarea. Pînă la urmă, l-a convins să accepte acest rol dragostea lui pentru operele lui Maupassant – scriitorul lui francez preferat.

În viața reală, Pattison nu se crede nici pe departe un don juan ca și personajul său din Bel Ami.

„Faima mă depășește. Sincer să fiu, nu am nici un sex-appel. E sufficient să mergeți la Los Angeles, la Londra sau la Paris și o să vă convingeți că sunt o mulțime de tineri asemeni mie. Eu nu sînt James Dean”, susține actorul, citat de revista franceză.

În cadrul aceluiași interviu, Pattison a vorbit și despre actorii lui preferați: „Dintre filmele lui James Dean, îmi place foarte mult pelicula Geant, cu Elizabeth Taylor în rolul principal. Dar, în general, pentru mine, icoana anilor 60, este Marlon Brando. De asemenea, sînt un mare fan al filmelor cu gangster, cu participarea lui James Cagney și Paul Newman. Iar dintre actrițele mele preferate aș putea să le enumăr pe Isabelle Huppert, Ava Gardner,Katharine Hepburn și Kristen Stewart ” .

Cît privește femeile, Pattison a declarant că se simte mai mult atras de femeile hotărîte, cu principia de viață stabilite. Îi plac, în deosebi, femeile citite, emotive, elegante, indiferent dacă acestea sunt blonde, brunet sau roșcate. „M-atrag femeile elegante, dar elegante, în sensul că știu ce li se potrivește și ce nu. Hainele de marcă, oricît de scumpe nu ar fi, nu garantează un look reușit. Eu cred că trebuie să rămînem mereu noi înșine. Acestea fiind zise, aș putea să adaug că ador stilul Chanel, adoptat de domnișoare.”

Viața lui Robert Pattison se împarte între filmări și puținele ore de timp liber petrecute la hotel, acolo unde actorul obișnuiește să citească sau să joace la chitară. Spre exemplu, la moment, actorul citește romanul Underworld de Don De Lillo. De asemenea, Pattison adoră romanele și personajele romancierului francez Michel Houellebecq.