Arhivă pentru iunie 17, 2011

Cugetări despre copii

Posted in Casa sufletului with tags , on iunie 17, 2011 by crinapopa

1. Un copil e cel mai frumos și mai cald zîmbet pe care ni-l poate dărui dragostea.

2. Un copil e o binecuvîntare. Doi copii – sunt un semn de sus, un semn că Dumnezeu te iubește și ține la tine cu toată inima, cu tot sufletul. 

3. Copii sunt cea mai desăvîrșită capodoperă a iubirii.

4. Orice copil e un pui de fluture, ce zburdă zglobiu de colo-colo și-i dă vieții culoare. 

5. Pentru părinți copii sunt o felie de soare-n casă. 

6. Copii sunt asemeni florilor: bucură sufletul și ochii prin simpla lor prezență. 

7. Copii sunt izvorul tinereții. În preajma lor, nu simți povara anilor în spate. În preajma lor, uiți c-a trecut o veșnicie de cînd s-a scuturat floarea-vîrstei, de cînd ai gustat prima dată dulceața anilor plini de năzbîtii. 

8. Copii sunt îngerii pămîntului.

9. Fără copii viața noastră ar fi un drum în nicăieri. 

10. Odată cu nașterea unui copil, pentru fiecare din noi se deschid mai multe uși spre împlinirea sufletească.

11. Pentru o mamă, zîmbetul propriului copil poate face mai multe minuni decît un medicament.

Autor – Cristina Popa