Arhivă pentru octombrie 17, 2011

Charlize Theron: „Ceasul meu biologic nu mă obsedează! ”

Posted in Monden with tags on octombrie 17, 2011 by crinapopa

Charlize Theron, una dintre cele mai frumoase femei ale planetei a vorbit de curînd pentru fanii revistei Madame Figaro despre noul ei statut de imagine a brandului Dior. Actrița, în vîrstă de 36 de ani, susține că se simte onorată de faptul că reprezintă un brand elegant și stilat  ca Dior, o adevărată imagine a feminității. Charlize Theron a declarat că adoră parfumurile Dior și că se îmbracă cu creațiile acestei case de modă pentru a se simți frumoasă. Actrița a semnat un contract pe o perioadă de 8 ani cu acest brand.

La 16 ani, actrița a activat în calitate de manechin, deși, recunoaște că pe atunci nu știa nimic despre acest domeniu. Cu timpul, însă a învățat din toate cîte puțin și a început să-i placă. Pentru fanii Madame Figaro, Charlize Theron a mai declarat că adorăi stilul vestimentar feminin, fără complexe, deși mai mult poartă blugi și tricouri. Plus la toate, nu se prea pricepe la ales jachete și pantofi. 

În cadrul aceluiași interviu, actrița a dezvăluit și alte preferințe ale ei. Astfel, se face că Charlize Theron este o mare fană a filmelor semnate de Woody Allen. În special, Theron preferă dramele. Printre peliculele ei preferate se numără filmele anilor 70, cît și filmele semnate de Martin Scorsese și de Sydney Pollack. În plan personal, actrița susține că își dorește copii, fapt pe care nu l-a ascuns niciodată, dar asupra căruia nici nu a insistat. „Ceasul meu biologic nu mă obsedează. Nu am decît 36 de ani. Trăim într-o lume a noilor tehnologii. Acum nu mai e cazul să facem copii în tinerețe. Am tot timpul la dispoziție”, susține Charlize  Theron, care la moment nu este implicată în nici o relație amoroasă. 

Horrible bosses-un film de colecție

Posted in FILME de nota 10 with tags on octombrie 17, 2011 by crinapopa

Nick, Kurt și Dale sunt 3 prieteni de nedespărțit. Toți 3 au o problemă comună care le sufocă viața – locul de muncă la care sunt zilnic nedreptățiți de șefii lor de coșmar. Întrucît nici unul din cei 3 nu-și pot permite să demisioneze, singura soluție de a aduce puțină lumină în viața lor profesională e să se răzbune pe șefii lor cu ajutorul unui killer, fost pușcăriaș. Doar că în fine killerul la care apelează cei 3 nu se dovedește a fi tocmai un killer, ci mai degrabă un consilier în crimă. Cu ajutorul sfaturilor oferite de fostul pușcăriaș, cei 3 prieteni încep planul răzbunării, deplasîndu-se la locuința victimelor lor și adună informații importante, pe care mai apoi le-ar putea folosi în planul lor de răzbunare, astfel încît crima să pară un accident întîmplător. Din păcate, însă ghinioanele se țin lanț de ei și planul lor ajunge la urechile șefilor. Cine va cîștiga bătălia, aflați vizionînd pelicula.     

Autor text – Cristina Popa