3 Legende ale lui Narcis

Există trei versiuni ale legendei lui Narcis.

1. În Beoţia circula următorul mit: Narkissos locuia în Tespia. Era un tânăr căruia îi plăcea să vâneze pe muntele Helicon. El era iubit la nebunie de un alt vânător tânăr, care se numea Ameinias. Narkissos nu-l putea suferi, îl respingea întruna, până când, într-o zi, i-a trimis în dar o sabie. Ameinias a primit arma, a apucat-o de mâner, a ieşit din casă şi nu s-a oprit decât la poarta lui Narkissos, unde s-a omorât, invocând, prin sângele care curgea pe pietrele de la poartă, răzbu­narea  zeilor.   La  câteva  zile  de  la  sinuciderea  lui  Ameinias, Narkissos, fiind la vânătoare în Helicon, a poftit să bea apă dintr-un izvor. Privirea lui s-a oprit asupra imaginii privirii pe care o vedea şi, atunci, s-a sinucis.

2. Mitul lui Pausanias ne relatează următoarele: Narkissos îşi iubea sora geamănă care murise în adolescenţă. El a resimţit o durere atât de mare, încât n-a mai fost în stare să iubească alte femei. Într-o zi, când s-a văzut în apa unui izvor, el a văzut-o pe sora lui, şi tră­săturile acelui chip i-au alinat durerea. Nu era izvor sau râu în calea lui să nu dorească să se aplece pe malul lor ca să regăsească ima­ginea care îi alina întristarea. Astfel el moare de durere lângă apă, deoarece nu ajunge la sora lui. Deznodământul este același: Narcis moare, nimfele îl jelesc și trupul lui se transformă în floarea numită narcisă.

3. Ovidiu scrie următoarea poveste: Narcissus era fiul fluviului Cefis şi al nimfei Liriope, născut dintr-un viol. Când copilul s-a născut, nimfa Liriope a plecat îndată în Aonia să-l întrebe pe ghicitorul Tiresias ce destin îi rezervă viaţa fiului său. Tiresias era orb; amândoi ochii lui fuseseră osândiţi la „noapte veşnică” , deoarece cunoscuse plăcerea simultan sub formă de femeie şi sub aceea de bărbat. Orbul Tiresias îi răspunde lui Liriope ca nu știe viitorul său. La vârsta de şaisprezece ani, Narcissus se face atât de frumos, încât nu doar fetele, nu doar băieţii, ci şi nimfele îl doreau, în special o nimfă pe nume Eho. El îi respingea pe toţi. În locul fetelor, băieţilor, nimfelor, el prefera cerbii pe care îi vâna în pădure. Eho era deznădăjduită în dragostea ei. Ajunsese să repete toate cuvintele ce le rostea cel de care era îndrăgostită. Cuprins de stu­poare, Narcissus arunca priviri în toate părţile, auzindu-i vocea. Să ne împreunăm! i-a strigat el într-o zi vocii misterioase. 

Cucerită de farmecul a ceea ce rostise, nimfa Eho a ieşit pe neaşteptate din pădure şi cu mare zor l-a înlănţuit pe Narcissus cu braţele sale. El însă a alungat-o . Eho se retrage în pădure. Copleşită de ruşine , ea a început să slăbească.  Curând, din sărmana îndrăgostită n-a mai rămas decât vocea şi oasele. Oasele s-au prefăcut în stânci. N-a mai rămas din ea decât vocea tânguitoare. Într-o zi deosebit de călduroasă Narcissus merge la vânătoare. Obosit, însetat de arşiţa zilei, se culcă în iarbă, cu ţepuşa în mână, savurând răcoarea unui pârâiaş din apropiere. Vrând să-şi poto­lească setea, se apleacă deasupra apei. În timp ce bea, văzându-şi imaginea se îndrăgosteşte de o iluzie fără corp.  El a pierit prin propriii săi ochi, văzînd în reflectarea sa o imagine a lui Bachus. Tânărul s-a îndrăgostit de acea imagine, murind de durere, fiindcă nu ajungea la tânărul din apă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: