Arhivă pentru august 27, 2012

Cununia religioasă: sfaturi utile

Posted in Mirese, nunti si luna de miere with tags , on august 27, 2012 by crinapopa

Zilele acestea am purtat o discuție cu o doamnă mai în vîrstă ca mine de la care am aflat un lucru foarte curios. Părinții care nu s-au cununat religios pe lumea cealaltă nu vor fi aproape de copii lor. Cam așa s-a exprimat ea. Cică știe acest lucru de la soțul ei care e un bărbat foarte citit. Vorbele ei m-au pus puțin pe gînduri. Eu una nu sînt căsătorită, dar părinții mei nu s-au cununat religios atunci cînd au jucat nunta și nici doamna cu care am discutat eu nu a apucat să se cunune deși o despart mai bine de 10 ani de la oficierea căsătoriei. În ambele cazuri motivul a fost același: nănașii nu erau cununați religios. Prin urmare, cununia religioasă a tinerilor căsătoriți s-a amînat și nici pînă în ziua de astăzi nu a avut loc. Mă gîndesc că în ambele cazuri nănașii poartă toată vina, întrucît s-au apucat să cunune fără a fi cununați, iar atunci cînd și-au legat destinele în fața lui Dumnezeu, ei ca părinți spirituali nu au insistat pe lîngă finii lor să le urmeze exemplu. 

Fețele bisericești susțin că persoanele necununate nu pot folosi nimic sfînt decît după ce se cunună. Aceste persoane sînt catalogate ca trăind în curvie. 

Acum că tot am decis să vorbesc despre cununia religioasă, m-am documentat și am aflat și alte lucruri curioase ce țin de acest eveniment important. Pentru tinerii însurăței, Biserica Ortodoxă înaintează anumite condiții înainte de a fi oficiată slujba religioasă: 

1. Mirii să nu fie rude de gradul I-IV

2. Mirii să nu fie încuscriți și să fie botezați în cadrul Bisericii Ortodoxe

3. Mirii să se spovedească înainte de cununie

4. Nașii să fie botezați și cununați în cadrul aceleași biserici

5. Mirii și nașii să aibă aceeași religie. Căsătoriile mixte nu se acceptă decît cu aprobarea Episcopului.

6. Este recomandabil ca nașii să fie mai în vîrstă decît mirii pentru a avea autoritate și a se bucura de respect.

7. Nu se recomandă mai multe perechi de nași.

La biserică tinerii se prezintă din timp pentru a alege împreună cu preotul o dată potrivită pentru cununia religioasă. Oficierea acesteia este contra cost. Prețul(600-800 de lei) potrivit tradiției este achitat de către nași. Tot nașii sînt cei care le cumpără tinerilor o icoană, iar mirii își aleg hramul Casei.  Se admite ca și tinerii să-și cumpere icoană, pentru a nu-i pune la cheltuială pe nași. De asemenea, tinerii sînt instruiți cu privire la cele necesare. În ziua cununiei religioase, mirii se prezintă la biserică împreună cu nașii avînd la ei următoarele:

  • certificatul de căsătorie
  •  un covor pe care vor sta mirii și nașii
  • verighetele
  • icoana
  • lumînările
  • o sticlă cu vin roșu
  • colacii de cununie
  • o basma sau o eșarfă cu care vor fi legați tinerii în biserică
  • pișcoturi sau cozonac
  • buchetul miresei

Cununia religioasă nu se face în zi de miercuri și vineri, întrucît acestea sînt zile de post. 

Prima cununie este adevărata binecuvântare, este Sfântă Taină, a doua și a treia sunt îngăduite. A patra este păcat mare.De menționat este faptul că încă de la începuturile creștinismului se admitea a doua căsătorie, dar numai în condiții speciale, iar a treia căsătorie era menționată ca o extremă. 

Nașii sînt cei ce țin cununiile pe capul mirilor în timpul cununiei religioase. De asemenea, ei ţin lumânările de o parte şi de alta a mirilor. Aceste lumânări sunt un simbol al luminii sau căii celei adevărate pe care trebuie să meargă viitorii soţi, naşii angajându-se să le fie garanţi sau chezaşi ai seriozităţii şi trăiniciei vieţii de familie pe care cei doi tineri o încep.

Prezervativul le face pe femei nefericite

Posted in LOvE & sEx with tags , , , on august 27, 2012 by crinapopa

Un nou studiu rezultatele căruia au fost făcute publice recent constată că sperma conține substanțe care influențează într-un mod pozitiv starea de spirit a femeilor, făcîndu-le să se simtă mai fericite.
Lichidul seminal conține spermatozoizi, cortizol, hormoni estrogeni, oxitocină și tirotropină. Oxitocina este hormonul atașamentului, tirotropina este hormonul care stimulează glanda tiroidă, cortizolul este un hormon esențial pentru menținerea mai multor funcții ale organismului. Aceste substanțe fac  împreună din lichidul seminal cel mai eficient antidepresiv pentru sexul frumos.

Oamenii de știință de la State University din New York au stabilit că femeile care fac sex neprotejat nu prezintă aproape niciun simptom al depresiei. Același lucru nu s-a putut spune și despre femeile care au folosit prezervativul în timpul actului sexual.  Cele care se protejează cu ajutorul prezervativului sunt la fel de nefericte ca și cele care practică abstinența, spun specialiștii. Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 293 de femei. Acestea au completat un chestionar amplu privind diverse aspecte din viața lor sexuală.