Arhivă pentru octombrie 22, 2012

Yalta- colțul de rai din Crimeea

Posted in Calatorii si destinatii celebre, Reportaj with tags , , on octombrie 22, 2012 by crinapopa

La scurta mea viețișoară nu am avut ocazia să vizitez multe orașe frumoase de pe Terra. Ochii mei au văzut prea puține locuri ca să am cu ce mă lauda. Totuși, în vara anului 2011, am descoperit un colț de rai în țara vecină – Ucraina. E vorba de peninsula Crimeea și mai exact de orașul Yalta. Drumul pînă acolo a durat 18 ore de mers cu autocarul. A fost obositor, dar a meritat.

Un oraș parcă rupt dintr-o poveste: cu munți străjeri de măreția cărora te minunezi încă de la intrare și o mare de un albastru imaculat exact a seninul cerului în luna lui cuptor. Priveliștile Yaltei îți înrobesc sufletul cu fiece pas făcut în adîncurile orașului.

N-ai cum să nu te îndrăgostești de portul pe care îl găzduiește, de zonele de verdeață care amintesc de oazele din deșert despre care am citit doar în cărți, de monumentele istorice de o frumusețe rară, de obiectivele sale turistice și de localnicii pașnici și binevoitori ai acestor tărîmuri.   

După părerea mea, Yalta e una dintre cele mai potrivite destinații pentru luna de miere sau pentru o vacanță de vis alături de omul drag sufletului tău. E un oraș în care găsești o doză sănătoasă de romantism, dar asta nu înseamnă că nu e potrivit pentru o vacanță petrecută cu familia sau prietenii. Ba din contra, aici găsești distracții potrivite pentru fiece vîrstă, iar sărbătoarea și atmosfera de poveste e în toi pînă și noaptea tîrziu.

Acest oraș m-a fermecat dintr-o privire sau mai bine zis m-am îndrăgostit de el de la prima vedere. E un oraș peste care am impresia că zeii și-au lăsat cele mai de seamă bijuterii și veșminte. Un oraș în care Dumnezeu atunci cînd a creat lumea și-a pus o părticică din sufletul său curat și luminos.  

Dacă intenționați la vară să aveți o vacanță de vis, sfatul meu e să mergeți într-acolo. Vă asigur că vă veți întoarce cu multe amintiri frumoase și emoții pozitive pe care vă va fi greu să le exprimați în cuvinte!

Autor foto și text- Cristina Popa