Aveam un dor să te iubesc,
Dar dorul a murit,
Și am rămas să-mbătrînesc
Tăcut, nefericit.
Singurătatea m-a drogat
Și am ales să stau cu ea,
Iubirea nu m-a mai chemat,
De-atunci în viața sa.
Ce-am fost și ce-am ajuns acum
Un suflet rătăcit,
Nu văd în fața mea vreun drum
Dar merg necontenit.
Mă poartă pașii-n nicăieri,
Nu pot să îi opresc,
Nu pot să am ziua de ieri,
Să-ți spun cît te iubesc.
Autor – Cristina Popa