Arhivă pentru noiembrie 15, 2012

Black book – un film de colecție

Posted in FILME de nota 10 with tags on noiembrie 15, 2012 by crinapopa

Rachel Stein este o tînără cîntăreață cu origini evreiești, care odată cu începerea războiului a părăsit Berlinul și a decis să se ascundă de regimul nazist în Țările de Jos. Departe de familia ei care e și ea fugară, Rachel se trezește în mijlocul unui bombardament produs la ferma în care locuia. Tînăra reușește să salveze datorită unui localnic pe nume Rob, cu care se hotărăște să înceapă o nouă viață. Ca să dispară din peisaj Rachel apelează la un bun prieten al tatălui său, avocat de meserie, care îi oferă o parte din banii familiei.

Ajutată  de un membru al Rezistenței numit Van Gein, Rachel împreună cu Rob și alți evrei încearcă să treacă hotarul și să se refugieze într-un loc sigur. În scurta ei călătorie, Rachel își reîntîlnește familia, care împreună cu alți evrei înstăriți încearcă să treacă cu o barcă într-o regiune necontrolată de naziști. Evreilor, însă, le este întinsă o cursă. Naziștii îi așteaptă într-un loc stabilit de Van Gein, unde îi jefuiesc și îi ucid cu sînge rece. Din toți, doar Rachel reușește să se salveze.  În scurt timp, Rachel decide să răzbune moartea părinților săi. Tînăra se implică în activitatea unui grup de rezistență, unde primește sarcina de a-l seduce pe  comandantul german- Hauptsturmführer Ludwig Müntze și a le cîștiga încrederea naziștilor. 

 

Lipsa de intimitate sau de timp pentru sine face cuplurile nefericite

Posted in LOvE & sEx with tags , , , , , on noiembrie 15, 2012 by crinapopa

Timpul dedicat propriei persoane e mai importantă pentru cupluri decît viața sexuală activă. La această concluzie au ajuns cercetătorii de la Institutul pentru Cercetări Sociale din Michigan. Oamenii de știință susțin că lipsa de intimitate sau de timp acordat propriei persoane aduce nefericire în cuplu și transformă căsniciile într-o povară.

Potrivit psihologului  Terri Orbuch, în urma efectuării unui sondaj s-a constatat că 29% din partenerii implicați într-o relație stabilă nu dispun de timp pentru sine în relațiile lor, motiv pentru care se simt nefericiți. Totodată 6% din parteneri declară că ceea ce-i face nefericiți într-o relație e lipsa unei vieți sexuale active.