
Într-un interviu acordat recent publicației ucrainești Segodnya, actrița Scarlett Johansson a vorbit despre originile ei. Frumoasa blondă de la Hollywood a declarat: Rudele mele de pe linia bunicii sînt de origine din Minsc(capitala Republicii Bielorus), deci rădăcinile mele de acolo se trag. Deși are origini slave, Scarlett, însă susține că nu are nimic din temperamentul slav și nu crede că va juca vreodată într-o peliculă clasică rusă.
În același interviu, actrița cunoscută pentru rolurile sale din peliculele The Prestige, Vicky, Christina, Barcelona, Iron Man 2 We Bought a Zoo, a vorbit și despre frumusețea sa, datorită căreia a ajuns să fie catalogată drept una dintre cele mai sexy femei din lume. Pot apărea în public purtînd blugi și un maiou sau chiar un costum sportiv. Nu cred că sexualitatea se trage din îmbrăcămintea pe care o porți sau din silueta pe care o ai. Totul vine din interior, a declarat Scarlett Johansson, care la 28 de ani împliniți măsoară 1.60 m și cîntărește 56 kg.
Frumoasa blondă adoră din copilărie să mănînce gustos. În mod deosebit, aceasta are o slăbiciune pentru pizza și înghețata cu vanilie. Scarlett declară că tinde să nu exagereze cu bucatele ei preferate, întrucît kilogramele în plus nu sînt văzute cu ochi buni la Hollywood și-apoi nici ea nu prea are chef să meargă la sală.