Ești fumătoare ? Află ce riscă micuțul tău

fumatul-pasiv-creeaza-dependenta-pentru-copii-1_size1

Copiii care sunt expuşi pe perioada copilăriei la fumul de ţigară au un risc mai ridicat de a deveni persoane agresive la maturitate. Cel puțin așa susține un studiu  canadian efectuat recent. Potrivit oamenilor de știință, descoperirile sunt valabile chiar dacă mama a fumat în timpul celor nouă luni de sarcină sau dacă unul dintre părinţi are un istoric de comportament antisocial. Cercetarea a fost desfăşurată pe parcursul a zece ani în regiunea Quebec, Canada și a vizat comportamentul a 2.055 de copii. În cadrul studiului, o parte dintre micuți au fost expuşi în primii ani de viaţă la fumul de ţigară, în timp ce ceilalţi aveau părinţi nefumători. După ce au discutat şi cu cadrele didactice ale participanţilor la studiu, cercetătorii au observat că cei din prima categorie erau şi cei mai impulsivi, având un comportament mai agresiv comparativ cu copiii din a doua categorie.

Studii anterioare au demonstrat că un copil poate suferi de pe urma tabagismului pasiv atunci când în prezența lui se fumează mai mult de trei țigări în zi. Obiceiul părinților de a fuma în prezența copiilor determină la copii afecțiuni cum ar fi: astmul bronșic, virozele respiratorii, tusea, obezitatea, probleme cu auzul, dereglări mentale, tulburări de somn, alergii, bâlbâială și dureri de cap severe. Chiar și inima copiilor este afectată de acest fum, afecțiunile cardiovasculare fiind un rezultat al inhalării fumului toxic de către copii. Aceștia pot suferi chiar infarct, accidente vasculare cerebrale sau chiar atac de cord.

esti fumatoare

E bine să știi…

  • rata mortalității copiilor în ultimele zile ale sarcinii sau în primele zile după naștere este mai ridicată în cazul mamelor fumătoare decât în cazul mamelor nefumătoare.
  • dacă fumezi cel puțin 10 țigări pe zi în casă, copilul devine un candidat la crizele de astm.
  • fumatul pasiv crește cu 50% riscul de a dezvolta pneumonie.
  • s-a dovedit că copiii supuși fumatului sunt mult mai frecvent absenți de la școală.
  • fumatul crește riscul unei sarcini extrauterine
  • mama fumătoare care alăptează va „transfera” bebelușului o parte din nicotină (0,4 mg la un litru de lapte).
  • nou-născuții expuși fumatului pasiv au un risc crescut de a face sindromul morții subite la sugari.
  • infecțiile dese ale urechii sunt frecvente la copiii care stau în case unde se fumează foarte mult. Cea mai frecventă infecție este otita.
  • dacă nu poți să te lași de fumat, încearcă măcar să nu fumezi în casă și roagă-i și pe musafiri să respecte această regulă. De asemenea, nu îți aprinde țigara în prezența copilului nici în mașină, spațiul respectiv fiind mult prea mic.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: