Arhivă pentru iulie 26, 2013

Primul meu zbor … Aoleu, ce frica mi-a fost

Posted in Reportaj with tags , on iulie 26, 2013 by crinapopa

646x404

De cind sunt mica, imi amintesc ca am avut in mine o frica imensa de zbor. Nu zburasem niciodata cu avionul, dar stiam ca la inaltime nu ma simt in apele mele, incep sa-mi tremure genunchii, sa-mi transpire palmele, sa mi se zbata inima in piept ca un clopot. Acum doua saptamini am avut parte de prima mea experienta de zbor. Emotiile au fost la cote maxime, incepind cu clipa in care am pasit pragul casei si finisind cu clipa in care avionul a aterizat pe pista. Am zburat de la Chisinau la Londra cu un avion al companiei Air Moldova. Zborul a durat trei ore … cred ca cele mai stresante ore din viata mea :-). N-a fost atit de groaznic … de fapt eu eram mult prea panicata si ma gindeam intruna cite avioane s-au prabusit in gol in ultimul timp. 

La aeroportul din Chisinau totul a decurs ok.Am fost acolo cu doua ore mai inainte de zbor, pentru ca asa se cuvine, la inregistrare am fost deservita foarte amabil … am predat bagajul de cala si cu cel de mina am luat calea catre Security. A urmat apoi culoarul verde, verificarea pasaportului si in fine am ajuns in sala de asteptare. Nu aveam habar ce va urma si daca tot calatoream singura, am decis sa incheg o discutie cu cineva de prin preajma poate a trece mai usor timpul si emotiile poate s-or evapora. Am ciulit bine urechile si am gasit persoana potrivita – un tinar de virsta mea, care tinea calea tot spre Londra si care avea deja experienta zborului. 

L-am intrebat de ce ar trebui sa-mi fie frica mai tare de decolare sau de aterizare? S-a uitat la mine si mi-a zimbit. Probabil i-am dat o intrebare copilareasca, mi-am zis in sine :-), iar el binedispus mi-a insuflat curaj spunindu-mi ca nu-i deloc strasnic. Am insistat totusi sa aflu raspunsul, la care el a adaugat ca aterizarea e un pic mai stresanta. Lucrul asta il citisem si pe net, acolo mai figurind si informatia precum ca cele mai multe accidente aviatice au loc la aterizare. 

Stiind ca tot greul abia urmeaza, mi-am adunat toate fortele si am inceput sa-mi ocup gindurile cu ceva placut. Cind am fost anuntati sa ne prezentam la poarta ca sa fi preluati de autobuz si sa fim dusi spre avion, inima mi s-a trezit brusc din hibernare. A inceput sa bata puternic si a tinut-o tot asa pina m-am vazut in avion. Am urcat cred ca printre ultimii. Insotitoarele de bord au fost foarte amabile, m-au ajutat sa-mi gasesc locul, pacat, insa ca vecinul meu de calatorie s-a dovedit a fi un stranier, asa ca tot drumul nu mai puteam miza pe un dialog calm, care mi-ar fi alungat frica. 

Cu engleshul meuschiop, pentru ca in scoala am facut franceza si rusa, l-am rugat sa ma ajute sa-mi pun centura de siguranta, care asa si n-am mai inteles cum se fixeaza, iar la scurt timp a urmat ceea de ce ma temeam mai mult.

Intrucit auzisem ca in avion poate sa ma apuce raul de zbor, mai cu seama ca eu sufar si de rau de masina, am luat o guma de mestecat si asteptam sa porneasca motoarele si sa ma vad mai repede cu picioarele pe pamint. Cind au pornit motoarele mi-am fixat privirea inainte, am inchis ochii si ma rugam in gind sa am parte de un zbor linistit. Bine ca ocupasem locul din trecere si nu cel de la geam … cred ca mi-as fi pierdut cunostinta daca as fi vazut cum avionul isi ia avint. Am cascat gura tare si din cind in cind mai mestecam guma pentru ca asa ma sfatuise prietenul meu ca sa nu mi se infunde urechile si peste citeva minute mi-am dat seama ca am trecut de primul hop si ca suntem in aer. Cind avionul a urcat spre cer, am simtit ca si cum pamintul imi fuge de sub picioare si cineva cu putere ma impinge spre cer. A fost cred ca mai strasnic ca la aterizare. 

In rest cele trei ore de zbor au fost floare la ureche. Am tras si cu ochiul la geam, am admirat norii, am simtit si citeva turbulente, care nu m-au speriat deloc, zici ca circulam cu masina pe drumurile din Moldova 🙂  . Cit priveste aterizarea ma asteptam sa fie ceva de groaza. Groaza n-a fost, in schimb cu vreo cinsprezece minute inainte de a ateriza mi se infundase o ureche de nu mai puteam. Ma luasera si durerile de cap si nu ma mai ajuta cascatul gurii sau mestecatul gumei. Noroc de aerul conditionat din avion care m-a facut sa si inghet de-a binelea, eu fiind imbracata subtire, dar si m-a ajutat sa respir si sa rezist. Cind am simtit pamintul sub picioare, pentru ca si de data asta am inchis ochii, ma gindeam doar la un singur lucru fa, Doamne, sa sfirseasca totul cu bine si Dumnezeu mi-a ascultat rugamintea. Intr-un cuvint a fost experienta interesanta, dar nu cred ca mai vreau sa zbor cu avionul. Cel putin, nu de una singura 🙂