Ia românească – vedeta acestei veri

6539_15_1334738865

Bluza românească, ia, este una dintre vedetele „chic” ale acestei veri. Redescoperită în ultima perioadă de designerii autohtoni și promovată de casele mari de modă de peste hotare, ia a devenit între timp o ținută cu personalitate, extrem de originală și de plăcută ochiului. Acestă piesă vestimentară este o îmbinare armonioasă între vechi și nou, o expresie a libertății spiritului, piesa de rezistență a stilului boem. Lucrată manual, cu diverse broderii uni sau multicolore, ia, a devenit între timp piesa vestimentară preferată a zeci de vedete de la Hollywood, printre care Kate Moss, Sienna Miller, Nicole Ritchie sau Vanessa Hudgens. Poate fi purtată de orice femeie, cu orice ocazie, asortată cu aproape orice, astfel încît să-şi păstreze oricum frumuseţea… în orice colţ al lumii.

405802_373896819395325_1661723057_n

Poate fi purtată atât în ținute de zi, cât și în ținute de seară. În plus, ia, dacă este creată din materiale confortabile, precum pânza topită, poate fi purtată chiar şi la plajă. Dacă ești adepta unei ținute lejere, nonconformiste, designerii îți recomandă în această vară să-ți înnoiești garderoba cu o ie spectaculoasă. Piesa vestimentară o poți găsi în diverse modele: cu mânecă scurtă sau lungă, strâmtă sau evazată, la baza gâtului sau decoltată, etc. Alege modelul care ți se potrivește și care neapărat îți e cel mai aproape de suflet. Pentru un look modern, evită culorile puternice, optează pentru ia albă, clasică, cel mult pentru cea cu broderie neagră, este îndemnul stiliştilor.

531990_367258980059109_569084688_n

Pentru o apariție demnă de complimentele celor din jur, stiliștii îți recomandă să combini ia cu o pereche de blugi cu aspect uzat, o geantă cu baretă lungă în stilul poștaș sau o traistă inspirată din folclor. De asemenea, ia mai poate fi combinată cu o pereche de pantaloni scurți și o pereche de botine în stilul cowboy, cu un toc mediu, pentru a-ţi avantaja silueta. Dacă ești adepta stilului feminin, poți combina ia cu  o fustă lungă sau scurtă, dar neapărat confecționată dintr-un material lejer. Nu uita: orice combinație vestimentară vei alege, ia este piesa perfectă pentru a-ți completa garderoba în această vară și a fi cu adevărat „chic!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: