Arhivă pentru august 24, 2013

Bilete scumpe … meniu de zbor ieftin

Posted in Actual with tags , , on august 24, 2013 by crinapopa

11British_7597247b61

Daca urmeaza sa calatoresti cu una din cursele Air Moldova, nu te urca flamand la bord. Cel puțin acesta e sfatul meu. Recent am calatorit cu aceasta companie si desi insotitoarele de zbor au fost foarte amabile si insusi zborul a fost unul placut, mancarea pe care am primit-o la bord a fost una ieftina rau. Sa nu credeti ca am avut de unde alege. Nici gand, am primit cate un croissant cu ciocolata si ceva de baut la alegere. Pentru cei 200 de euro, cat m-a costat bilet, zic eu ca s-au cam zgarcit astia de la Air Moldova la mancare ceea ce le va stirbi enorm din imagine. Au ales sa ne serveasca cu cate un croissant cu ciocolata (proaspat ce-i drept) importat din Romania, iar cei flmanzi rau, la cerere,  au primit o portie dubla.  

Stiu din auzit ca pe vremuri, mancarea la bordul aeronavelor Air Moldova era una variata, gustoasa si chiar satioasa. De cand cu criza economica, insa lucrurile s-au schimbat: preturile la bilete au urcat, iar meniul de bord a coborat sub asteptari. Mi-ar fi placut, ca in drum spre casa sa gust din bucate moldovenesti: placintele ca la mama acasa, mamaliguta cu brinza si friptura, sarmalute, parjoale si multe alte bunataturi. Din păcate, însă  am primit ceva dulce, unde mai pui si din import. Va dati bine seama că pofta de mâncare mi-am implinit-o abia cand am ajuns acasa, iar acolo sus, la inaltime, chiar daca am zburat cu o companie aeriana autohtona, m-am simțit tot printre străini. 

Moldovenii cred in dragoste la prima vedere

Posted in Sondaj with tags on august 24, 2013 by crinapopa

getImage

Dragostea la prima vedere nu e doar un mit. Cel puțin de acest lucru sunt convinși marea majoritate a cetățenilor din R. Moldova. Potrivit unui sondaj pe care l-am realizat în perioada iunie-iulie curent pe un eșantion de 101 persoane, 64% din moldoveni cred în dragoste la prima vedere. Participanții la studiu susțin că au încercat pe pielea lor la un moment dat acest sentiment și că nu se îndoiesc de existența sa. Totodată, 9% din respondenți susțin că dragostea la prima vedere e ceva real, asta deși nu au avut parte deocamdată de o astfel de experiență. 

Numărul pesimiștilor la acest capitol este de 27%. Cam atâți moldoveni sunt de părere că nu poți să te îdrăgostești de cineva la prima vedere și să trăiești o frumoasă poveste de dragoste.  Sondajul a fost realizat pe o rețea de socializare autohtona. 

Lămâia: fructul tinereții și al frumuseții

Posted in Frumuseţe, Sănătate with tags , on august 24, 2013 by crinapopa

fructul-care-transforma-orice-mancare-lamaia-vezi-cum-o-poti-folosi-in-toate-retetele_size1

Se presupune că primul lămâi a crescut în sudul Indiei, nordul Burmei, și China. În Asia de Sud și de Sud-Est, acesta a fost cunoscut pentru proprietățile sale antiseptice și a fost folosit ca un antidot pentru diferite otrăvuri. În India, fructul, lămâia, este utilizată în viața de zi de zi pentru diverse scopuri. Este utilizată în toată medicină tradițională indiană, în principal, în medicina Siddha și Ayurveda. Acesta este unul dintre ingredientele principale în multe din bucătăria indiană. Lămâia marinată sau mango marinat fac parte din masa zilnică de prânz în sudul Indiei în special în Pooja hindusă.

Lămâiul a intrat în Europa (aproape de sudul Italiei), nu mai târziu de primul secol d.Hr., în timpul Romei Antice. Cu toate acestea, nu a fost cultivat pe scară largă. A fost introdus mai târziu în Persia și apoi în Irak și Egipt în jurul anului 700 d.Hr.. Lămâiul a fost înregistrat în literatura de specialitate într-un tratat în limba arabă despre agricultură din secolul XX și a fost, de asemenea, folosit ca plantă ornamentală în grădinile islamice. A fost distribuit pe scară largă în întreaga lume arabă și regiunea mediteraneană între 1000 și 1150.

images

Prima cultivare substanțială de lămâi în Europa a început în Genova, în mijlocul secolului XV. Mai târziu a fost introdus în America în 1493, atunci când Cristofor Columb a adus semințe de lămâie în Hispaniola de-a lungul călătoriilor sale. Cucerirea spaniolă a ajutat la răspândirea în întreaga Lume Nouă a semințelor de lămâie. Regina fructelor citrice, este bogată în vitamina C (50 mg la 100 g fruct), fibre și antioxidanți, calciu, fosfor, magneziu, dar are multe alte virtuți. Iată câteva dintre ele:

Excelent antiseptic. Studiile au dovedit că lămâia combate eficient peste 20 de germeni, fiind un ajutor prețios în lupta împotriva infecțiilor, în special a răcelii și gripei. O infuzie de mușețel cu un pic de suc de lămâie și un pic de miere este un remediu stră­vechi împotriva durerilor de gât, a febrei și a răcelii.

Elimină toxinele. Sucul de lămâie crește abilitatea ficatului de a elimina toxinele din organism. Dimineața, timp de 14 zile, bea un pahar cu apă caldă în care ai stors o felie groasă de lămâie. Favorizează circulația sangvină. Lămâia contribuie la scăderea colesterolului, fluidifică sângele (ca și aspirina), previne formarea cheagurilor, relaxează vasele de sânge, îmbunătățește circulația sangvină. În plus, previne apariția bolilor de inimă, iar dacă aceste boli sunt deja prezente, le încetinește evoluția. Lamâia este astringentă, oprește sângerările. Dacă-ți curge sânge din nas sau ai o rană sângerândaă, folosește tampoane de vată înmuiate în suc de lămâie. Ustură, dar sângerarea se oprește imediat și rana nu se va infecta.

Lamaia--experta-in-frumusete---afla-cu-ce-te-ajuta

Ajută digestia. Lămâia acționează asemeni enzimelor digestive naturale, ceea ce înseamnă că ne ajută să digerăm mai bine alimentele. Când te supără arsurile gastrice sau indigestia, bea un pahar cu apă caldă în care ai pus sucul de la jumătate de lămâie.

Previne cancerul. Lămâia conține 22 de compuși anticancer, printre care și limonine, despre care studiile arată că ajută la prevenirea și combaterea multor tipuri de cancere: la gură, piele, plămâni, sâni, stomac, colon. Camferolul, un alt compus din lămâie, reduce înmulțirea necontrolată a celulelor canceroase. Previne holera. În urma epidemiilor de holeră din Africa s-a constatat că zeama de lămâie inclusă în masa principală a persoanelor afectate are un efecte protector împotriva crampelor stomacale foarte puternice provocate de aceasta afecțiune. Lămâia verde previne constipaţia, întăreşte oasele, îmbunătăţeşte vederea şi ajută la slăbit, albește unghiile, estompează pistruii, luminează părul.