Am fost și eu copil pe vremuri și ca fiece copil am frecventat o grădiniță obișnuită, din sectorul în care locuiesc, dar nu-mi amintesc ca părinții mei să fi scos din portmoneu sute și chiar mii de lei pentru întreținerea mea în instituția statului. Nu-mi amintesc să ne fi cerut cineva bani pentru a le oferi educatorilor și dădacii un mic ajutor bănesc la salariu mizer pe care îl oferă statul. Nu-mi amintesc să fi procurat vesela și lengeria de pat, deși recunosc am facut daruri cu diferite ocazii doamnelor educatoare și am dat bani pentru materiale didactice necesare în sălile de clasă, pe care cred că tot părinții noștri le renovau, dar nu cu așa sume imense ce se percep astăzi de la părinți.
Spun asta, pentru că chiar ieri m-a sunat o prietenă, a căror copii frecventează aceeași grădiniță pe care am frecventat-o eu acum douăzeci și ceva de ani în urmă. E o grădiniță de stat din centrul capitalei – Grădinița nr. 215 din strada 31 august 1989, 94. Pe vremea mea, situația era cu totul alta în această instituție, acum, din spusele amicei mele, îmi dau seama că e una din cele mai corupte instituții preșcolare din capitală. Părinții sunt storși de bani fără milă, educatoarele sunt plătite prost, multe dintre acestea descurcându-se fără dădacă(asta pentru că nimeni nu-i prost să vină să muncească o zi deplină pentru 1000 de lei), copii sunt lipsiți de atenția cuvenită și uneori chiar de condiții decente necesare pentru o copilărie fericită.
Și haosul nu se oprește aici. Din cele povestite de amica mea deduc că și educatoarele mai obișnuiesc să age mâina în buzunarul părinților.
„Le-am spus că nu am posibilități financiare ca unii părinți și că voi contribui cu puținul pe care îl am la renovarea salilor de clasă și achiziționarea materialelor didactice. În fine, au dat dovadă de înțelegere și mi-au cerut doar 150 de lei pentru manuale, pentru ca ulterior să-i aud pe alți părinți plângându-se că au achitat tocmai 250 de lei. Îți dai seama ce fel de oameni au grijă de copii noștri … Dacă taci și nu îți arăți nemulțumirea vizavi de costuri, te jupoaie fără milă, „
Cât privește renovarea, amica mea zice că și asta se face pe banii părinților și nu-i suficient să dai bani și să stai liniștit acasă, trebuie să vii și să dai o mâină de ajutor la vopsit și restul lucrărilor de interior. Unde s-a mai auzit așa ceva ? La ce bun dar mai există instituții de stat, dacă părintele este cel care le întreține ? Sau poate că problema o constituie directorul instituției, despre care mai toți părinții au doar cuvinte de ocară, declarând că această doamnă este pensionară și că ar percepe sume imense de la ei, cu care plătește pe cineva acolo sus pentru a-și păstra locul de muncă.
Dacă dați o căutare pe Google ve-ți găsi mai multe plângeri la adresa acestei instituții și a administratorului său. Bănuiesc că părinții au încercat nu numai o dată să își facă dreptate prin intermediul cuvântului, dar păcat că nimeni nu a avut urechi ca să audă și curaj ca să intervină și să demonstreze că copii noștri sunt pe mâini bune.
