Arhivă pentru octombrie 12, 2013

Victoria Beckham câștigă mai mulți bani decât soțul ei

Posted in Monden with tags , on octombrie 12, 2013 by crinapopa

david_beckham_victoria_beckham

Dacă pe vremuri bărbatul era capul familiei și cel care aducea cei mai mulți bani în casă, astăzi, lucrurile stau altfel. De la emancipare și până în zilele noastre femeile și-au asumat un șir de responsabilități pe lângă treburile casei, reușind să dovedească bărbaților că nu mai sunt o povară sau simplă plantă de decor în casă și că își pot întreține familiile din propria muncă. Numărul familiilor în care femeia câștigă la fel de bine ca și bărbatul sau poate chiar mai bine ca acesta crește de la o zi la alta. Astfel de familii există chiar și la Hollywood. Potrivit unui studiu recent citat de publicația Mail Online, celebra creatoare de modă și fostă interpretă Victoria Beckham aduce mai mulți bani în casă decât soțul ei, fostul fotbalist David Beckham. 

Potrivit unor calcule, în 2012, Victoria ar fi adunat în pușculița familiei sale 59 de milioane de dolari, cu 4 milioane mai mult decât soțul ei. Frumoasa brunetă, mamă a patru copii, a reușit să adune o avere grație imperiului său fashion cunoscut și apreciat în întreaga lume. David, în schimb s-a lăsat recent de fotbal pentru a se dedica familiei și noii sale afaceri culinare, fostul jucător devenind de curând proprietarul unui restaurant. 

În ciuda faptului că femeia aduce mai mulți bani în casă decât bărbatul, acest cuplu e unul dintre cele mai longevive la Hollywood. Se iubesc, se respectă și se susțin reciproc, iar de aici și secretul reușitei 🙂 Luați exemplu de la ei !