Arhivă pentru octombrie 28, 2013

Cristina Cioran a fost hărțuită de bărbați nu numai o dată

Posted in Monden with tags , on octombrie 28, 2013 by crinapopa

cristina_cioran_dieta_db827d783b

Cristina Cioran, îndrăgita și simpatica prezentatoare Kanal D a fost hărțuită de bărbați nu numai o dată. Într-o ediție recentă a emisiunii Draga mea prietenă,  Cristina a vorbit despre hărțuirile cu care a avut de-a face în trecut:

Am fost hărțuită la un moment dat de un individ, prin telefon, dar nu-mi făcea aluzii sexuale. Apoi, când stăteam în gazdă, gazda mea avea un iubit. Acesta a încercat să se dea la mine și eu i-am zis să-și ia mâinile, că-i trag una. Atunci el mi-a zis „Vai, tu așa faci cu bărbații” ? Într-un final m-am mutat, a declarat Cristina Cioran. 

Treaba asta cu hărțuirea sexuală e un adevărat coșmar, pentru noi femeile. Personal, nu am avut parte de astfel de experiențe, dar am prietene, care au fost la un moment dat hărțuite de șefi și culmea hărțuitorii erau bărbați în vârstă sau în toată mintea cum se obișnuiește să se spună în popor. Fapta lor, însă dovedește că odată cu vârsta omul nu devine mai copt la minte, ci cu o minte serios avariată, pentru că numai un om bolnav la cap poate să aibă un astfel de comportament.  

Actrița Olivia Wilde este însărcinată cu primul ei copil

Posted in Monden with tags on octombrie 28, 2013 by crinapopa

Olivia_Wilde_Avon_Photoshoot_1a

Actrița Olivia Wilde, cunoscută pentru rolurile sale din peliculele The Change Up, In Time și îndrăgitul serial The OC  este însărcinată cu primul ei copil. În vârstă de 29 de ani, Olivia este logodită cu actorul Jason Sudeikis, mai mare cu 9 ani ca ea. Cei doi s-au cunoscut în 2011 pe platoul de filmare al emisiunii „Saturday Night Live”, și s-au logodit în ianuarie 2013. 

Un prieten apropiat al cuplului a declarat pentru revista People că viitorii părinți sunt extrem de fericiți și abia așteaptă să-și mărească familia. La începutul acestui an, Olivia Wilde a declarat pentru revista Marie Claire că ar fi încântată să formeze o familie cu Jason Sudeikis, spunând despre acesta că „este grozav cu copiii”. „(…) sunt deschisa cu privire la numarul lor, dar trei copii sună ca o mică petrecere”, a spus Olivia Wilde.

Ambii actori au trecut prin experiența căsătoriei anterior- Jason Sudeikis a fost căsătorit cu scenarista și producătoarea Kay Cannon, de care a divorțat în 2010, iar Olivia Wilde cu producătorul Tao Raspoli, fiul prințului italian Dado Ruspoli, de care a divorțat în 2011.