Înțelepciunea zilei

bani-sau-iubire

Au fost odată doi prieteni, pe care îi lega o prietenie foarte frumoasă. Unul dintre ei era preot, iar celălalt era om de afaceri. De câte ori se întâlneau cei doi, preotul îi vorbea celuilalt despre credință și Dumnezeu. Omul bogat nici că voia să audă acest subiect, iată de ce într-o bună zi îi zise prietenului său: 

– Nu-mi vorbi de Dumnezeu. Nu mă interesează cum aș putea ajunge în împărăția Lui. Eu am raiul meu aici pe pământ: am o casă mare și frumoasă, am o familie pe care o iubesc și care îmi este alături, am afacerea mea, am o grădină mare și plină cu toate bunătățile. N-am nevoie de grădina Domnului.

Preotul auzind aceste vorbe de la bunul său prieten se întristă amarnic, dar știind că credința cu forța nu se face, se hotărî să nu mai insiste. Trecură ani și într-o bună zi, preotul, care între timp pierduse legătura cu bunul său prieten, decise să-i facă acesta o vizită. Mare îi fu mirarea când îl găsi pe patul de boală, cu grădina neîngrijită și cu pereții casei crăpați. Apropiindu-se de amicul său, preotul îl găsi în lacrimi și dezamăgit de viața sa. Omul de odinioară, care afirma cu voce tare că are raiul pe pământ, ajunsese într-un hal fără de hal după ce copii săi plecaseră pe la casele lor, fiecare dintre aceștia având parte de căsnicii nereușite și probleme de tot soiul. Necazurile copiilor săi l-au adus pe patul de boală, iar în scurt timp toată bogăția pe care o adunase în timp  s-a risipit fără urmă. Omul acesta care se credea odinioară în rai, nu-și dorea acum decât să nu mai apuce ziua de mâine, adică să ajungă în iad.

Concluzia acestei povești inspirată din viață este următoarea: Raiul pe care îl poți avea pe pământ e trecător, la fel ca și omul. Raiul pe care îl poți dobândi prin credința în cele sfinte e veșnic. Împărăția Domnului e veșnică. Odată ce ți-ai dat silința ca să ajungi în ea, fii sigur că nimeni și nimic nu te va izgoni de acolo, fii sigur că tot ceea ce ai câștigat prin credința și bunătatea ta va rămâne cu tine de-a pururi.    

Un răspuns to “Înțelepciunea zilei”

  1. adina mayer Says:

    Ai infatisat o pilda frumoasa si atat de frecventa in zilele noastre. Omul toata viata aduna bogatii pe pamant, dar pentru comoara sufletului in cer nu face nimic. Iar, de cele mai multe ori in viata, roata se intoarce, si bogatul ajunge sarac, cat ai clipi, si atunci se petrece schimbarea, la greu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: