Am învățat să zâmbesc, dar …

zhenschina-zagadka

Am învățat să zâmbesc, dar zâmbetul meu e la fel de trist ca prăpastia ce-mi stă în suflet. La fel de neajutorat și disperat ca de pui de pasăre căzut din cuib … la fel de gol pe dinăuntru și pe dinafară ca viața unui om trăită în singurătate. Zâmbesc pentru liniștea mea sufletească, pentru ochii mamei pe care nu mai vreau să o văd vreodată plângând … Zâmbesc pentru viața-mi apusă în suferințe și nedreptăți … Nu sunt un om fericit, dar am în jurul meu atâta fericire, că ar fi o obrăznicie să nu zâmbesc. Cum să nu mă bucur pentru fericirea altora ? Cum să trec nepăsătoare pe lângă alte suflete ce mă cheamă să fiu părtașă la fericirea lor ?

Și-apoi un zâmbet mă face mai puternică ca ieri. Un zâmbet, cât de mic n-ar fi el, îmi umple viața de alte zâmbete, mai calde sau mai reci, mai sincere sau mai false, de la care învăț să merg mai departe cu fruntea sus, să nu-mi fie frică de nimeni și nimic, să îmi răsfăț viața cu bunăvoința altor oameni mai fericiți ca mine sau mai bine zis mai siguri de fericirea lor. 

Am învățat să zâbesc, dar nu pentru mine. Pentru mine zâmbesc alții, la  fel cum o fac și eu … poate ăsta o fi și motivul pentru care nu mă simt un om pe deplin fericit, dar am în jurul meu o fericire străină, pe care deseori o cred a mea.   

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: