Arhivă pentru noiembrie 25, 2013

Dana Rogoz va avea un băiețel

Posted in Monden with tags on noiembrie 25, 2013 by crinapopa

1470193_565658366836045_796381968_n

Dana, Rogoz, prezentatoarea Pro TV a aflat marea noutate. La sfârșitul lunii februarie, vedeta în vârstă de 28 de ani va aduce pe lume un băiețel. Tânăra mămică le-a împărtășit fanilor săi fericita noutate atât pe blogul său, cât și pe rețelele de socializare. 

Nu stiu daca voi ati tinut calculele, dar eu numar fiecare zi trecuta din sarcina si fiecare zi ramasa pana la venirea pe lume a lui bebe mic. Asa ca azi sunt in 24 de saptamani si 4 zile. , a scris Dana pe blogul său. 

Nu au rămas neîmpărtășite nici primele emoții ale noutății că va deveni mămică(asta deși burtica ei nu prea arată acest lucru 🙂 )

Ma intai a fost un test pozitiv, dupa care au mai urmat vreo 3, doar de proba. Apoi prima ecografie. Prima bataie de inimioara si lacrimile de fericire. Iar pe 5 octombrie am simtit prima miscare si am strigat ca nebuna dupa Radu sa vina sa puna repede mana pe burtica. Ma uit in oglinda si eu stiu cel mai bine cat de mult a crescut burtica. Si nu pot sa spun ca nu mi se  face si teama, cred ca orice femeie gravida are aceste ganduri. … eu sunt in mod natural pregatita deja pentru tot ce urmeaza. Abia astept. scrie Dana. 

Recent, prezentatoarea tv a realizat o ecografie în urma căreia piticul din burtica ei a dat de știre că e un băiețel. 

Am aflat ca o sa avem un baietel. Banuiala doctorului meu a fost din prima asta, dar acum ni s-a confirmat. Am spus-o de la inceput ca nu imi doream ceva anume, doar sa fie sanatos/oasa. Iar la aceasta analiza m-am asigurat o data in plus ca e perfect sanatos. Are doar cateva luni, normal ca trasaturile nu sunt perfect conturate, dar totusi ma uitam pe ecran si ma minunam. Stiti cum spun mamele: nu ca e al meu, dar…vorbesc serios, mi s-a parut perfect. De altfel, acum asa il si alintam: Perfectu’ sau Mai Mult ca Perfectu’, scrie Dana Rogoz. 

Nu cred că există vreun român în lume asta care să nu se bucure pentru fericirea Danei Rogoz. Eu una îi doresc o sarcină ușoară și nu mă îndoiesc că va fi o mămică Mai Mult ca Perfectă !  🙂  

 

Femeile care nu au un job stabil amână aducerea pe lume a primului copil

Posted in Eu şi bebeluşul meu! with tags , , on noiembrie 25, 2013 by crinapopa

img_como_educar_a_una_embarazada_6473_orig

Femeile care nu au un job stabil amână aducerea pe lume a primului copil. La această concluzie au ajuns recent cercetătorii australieni. Potrivit oamenilor de știință, cu cât o femeie nu are un job stabil, cu atât aceasta nu se grăbește să devină mămică până la 35 de ani. Studiul a cuprins un eșantion de 663 de femei cu vârste cuprinse între 32 și 35 de ani. Acestea au fost interogate cu privire la numărul de copii pe care îl au și job-urile pe care le-au avut începând cu vârsta de 15 ani. 

În rezultat, analizând datele obținute, cercetătorii au stabilit: femeile care nu au un job stabil  timp de un an de zile au cu 8% mai puține șanse să aducă pe lume primul copil până la 35 de ani. În cazul în care o femeie nu deține un job stabil de aproape 3 ani, șansele acesteia să rămână însărcinată scad cu 23%, iar după 5 ani – cu 35%. Studiul nu a luat în calcul studiile și poziția socială a respondentelor. 

Constatările oamenilor de știință ar trebui să ne pună pe gânduri. De ce spun asta ? Pentru că anual, sute de tinere din țara noastră absolvesc o instituție de învățământ superior la 22-23 de ani. În lipsa unei experiențe de muncă, multe dintre acestea nu reușesc să-și găsească un job stabil nici la 24-25 de ani și prin urmare, ajunse într-o astfel de situație, nici nu se pune problema măritișului sau a maternității. Cum aș putea să aduc pe lume un copil, dacă nu sunt în stare să mă întrețin pe mine ? Așa se întreabă mai toate, inclusiv și eu 😦  

Problema e că, cu cât amânăm aducerea pe lume a primului copil, cu atât scad șansele noastre de a deveni mamă.  Ne lipsim de un vis, de menirea noastră pe acest pământ nu doar din cauza iresponsabilității celor de la guvernare, care ne-au dus țara de râpă, ci și din cauza bărbaților din zilele noastre, care nu ne mai dau sentimentul că ne putem baza pe ei.  Acesta e unul dintre motivele pentru care regret că nu am apucat vremurile bunicii. Cu bărbații de altădată era mai sigur să pornești la drum, cu bărbații de astăzi nu știi niciodată unde vei ajunge 😦

Cei mai scumpi ciorapi din lume au fost lansați pe piața din Germania

Posted in Curiozităţi with tags , on noiembrie 25, 2013 by crinapopa

page

Cei mai scumpi ciorapi din lume costă nici mai mult nici mai puțin de 1.200 de dolari americani. Aceștia au fost lansați pe piața din Germania, existând în doar 10 exemplare. Ce îi face atât de speciali ? În primul rând materialul din care au fost confecționați și anume lâna din vicună – un animal foarte rar la vedere ce trăiește în Anzi, la o altitudine de 3500 – 5500 de metri. Vicuna este considerată o rudă îndepărtată a lamei. 

Cei mai scumpi ciorapi din lume se găsesc în vânzare într-o singură culoare – maro-auriu, exact ca și lâna animalului din care au fost confecționați. Potrivit FedPost, și ambalajul ciorapilor este unul absolut inedit, acesta fiind constituit dintr-o cutioară exclusivă confecționată din lemn.