Oamenii de știință au dezvăluit ce regrete au oamenii la capitolul Sex

getImage

Bărbații și femeile sunt atât de diferiți  încât până și regretele noastre legate de sex nu au nimic în comun. De acest lucru ne asigură cercetătorii americani  de  la Universitatea Texas și Universitatea California din Los Angeles, care au constatat recent că sexul tare și sexul frumos au regrete diferite după ce fac sex. Astfel, bărbații regretă că nu au făcut sex cu mai multe persoane, în timp ce femeile regretă în mod frecvent faptul că au făcut sex cu un partener nepotrivit. 

În cadrul cercetării a fost întocmit și un clasament al celor mai frecvente regrete pentru ambele sexe. Astfel, bărbații regretă „faptul că au fost prea timizi pentru a intra în vorbă cu o posibilă parteneră”, „faptul că nu au fost mai aventuroși din punct de vedere sexual atunci când erau tânări” şi „faptul că nu au fost mai aventuroși din punct de vedere sexual atunci când erau celibatari”.

În cazul sexului frumos cele mai frecvente regrete sunt: „pierderea virginităţii cu un partener nepotrivit”, „înşelarea partenerului actual sau al unui partener trecut” şi „faptul că au făcut sex prea devreme după începerea unei relaţii”.

Studiul a avut ca punct de plecare trei studii anterioare, realizate pe un eşantion de 25.000 de persoane. Rezultatele cercetării au fost publicate în revista academică americană Archives of Sexual Behavior.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: