Justin Bieber este vedeta de care lumea nu mai vrea să audă

Justin-Bieber-Wallpapers-Hd-1920x1200

Interpretul Justin Bieber este unul dintre cele mai mediatizate staruri din întreaga lume. Ziarele au scris și continuă să hrănească omenirea cu știri despre acesta care mai de care. Cândva Justin apărea în ziare și la TV grație talentului său muzical, mai nou, însă, interpretul a devenit celebru datorită obiceiurilor sale proaste, cum ar fi consumul de droguri și alcool. 

Potrivit unui sondaj realizat recent de revista Forbes, Justin Bieber este vedeta de care lumea nu mai vrea să mai audă. 67% din participanții la sondaj i-au rostit numele atunci când au fost întrebați care este vedeta pe care nu o agrează. În același clasament, Kim Kardashian ocupă locul secund, aceasta fiind urmată de actrița Lindsay Lohan. 

Se pare că americanii nu mai suportă prostia și oamenii care refuză să se maturizeze și din acest motiv au și plasat aceste 3 personaje în fruntea clasamentului celor mai neagreate vedete de talie internațională. Poate într-o bună zi oamenii aceștia vor înțelege că celebritatea întemeiată pe scandal, obiceiuri și exemple proaste într-o bună zi va fi răsplătită cu dezgust și lipsă de respect.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: