Perfecționismul e la fel de nociv ca fumatul

ki (104)

Perfecționismul e la fel de nociv ca fumatul și obezitatea. La această concluzie au ajuns recent oamenii de știință. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Brock din Canada , perfecționismul poate declanşa probleme de sănătate, cum ar fi boli cardiace, sindromul colonului iritabil şi insomnie, ce apar ca o reacţie la stres a organismului. 

Oamenii de știință au identificat trei tipuri de persoane perfecţioniste: perfecţioniştii orientaţi asupra propriei persoane, care se concentrează asupra propriilor standarde de perfecţiune; perfecţioniştii orientaţi către alte persoane, care au standarde ridicate pentru cei din jur; şi perfecţioniştii condiţionaţi din punct de vedere social, care cred că alte persoane, cum ar fi părinţii, şefii sau colegii, le impun standarde de perfecţiune.

Cercetătorii declară că urmările nocive ale perfecționismului pot fi prevenite, chiar de noi. Adică totul ne stă în putere atunci când învățăm să ne acceptăm pe noi înșine așa cum ne-a dat Dumnezeu pe pământ, atunci când învățăm să ne iertăm greșelile comise și nu ne mai învinuim pentru eșecurile de care am avut parte în viață. 

Ce să zic … perfecționismul e o boală serioasă. Sufăr și eu de ea, dar mi se mai întâmplă să dau cu capul de pragul ușii  uneori și-atunci îmi amintesc că nimeni nu e perfect(chiar dacă stăruie să pară așa în ochii lumii) și că perfecțiunea nu a făcut pe nimeni fericit. Iar dacă aș fi pusă să aleg între perfecțiune și fericire, aș prefera să zâmbesc și sufletește și trupește, nu doar de ochii lumii 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: