Republica Moldova a marcat 23 de ani de independență

SL375722

Astăzi, 27 august 2014, dulcea și frumoasa mea țară a marcat 23 de ani de independență. Au trecut 23 de ani de lacrimi de fericire și tristețe, 23 de veri în care am înțeles că nu există în lumea toată un loc mai drag sufletului meu decât locul în care îmi sunt rădăcinile, casa părintească, familia, copilăria și tinerețea mea – acel loc numit ACASĂ, pe care nimeni și nimic pe lumea asta nu-l poate înlocui. 

SL375711

Sărbătoarea din acest an a fost marcată la Chișinău mult mai modest comparativ cu anii precedenți. Cu toate astea buna dispoziție și tradițiile noastre frumoase nu s-au lăsat așteptate. În clădirea Parlamentului a fost organizată Ziua Ușilor Deschise pentru cetățeni. Oficialii de stat au depus flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt. În Piața Marii Adunări a fost arborat un tricolor imens, s-a cântat și s-au jucat hore frumoase și iuți, au fost organizate tombole cu premii, iar cei mai norocoși au avut ocazia urce într-un balon de aer, pus la dispoziție de Banca de Economii.

SL375726

De la sărbătoare nu au lipsit târgurile meșteșugărești, care au uimit cetățenii cu măiestria și mâinile de aur ale meșterilor moldavi, Într-un cuvânt am avut parte de o sărbătoare frumoasă, cu oameni frumoși, cu tradiții frumoase și cu multă voie bună.

SL375749

Avem o Patrie frumoasă, tradiții frumoase, un popor frumos, Doamne cât suntem de norocoși că ne-ai oferit toate astea ! Pace și tot Binele din lume, asta îmi doresc pentru iubita mea țară. La Mulți Ani, Moldova! Te iubesc, țara mea!

SL375750SL375752SL375753SL375755SL375765SL375767SL375768SL375729Autor – Cristina Popa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: