Arhivă pentru noiembrie 5, 2014

Fosta membră a trupei A.S.I.A, Sorana Mohamad a vorbit despre experiența sa de nevastă înșelată

Posted in Monden with tags , on noiembrie 5, 2014 by crinapopa

sorana2

Fosta membră a trupei ASIA, Sorana Mohamad a vorbit astăzi în platoul emisiunii Teo Show despre divorțul său și experiența de a fi pusă față în față cu infidelitatea partenerului de viață,

La mine înșelatul e așa cei doi cetățeni căsătoriți și cetățeanul se duce după o tearță cetățeană ca s-o iubească. Nu mă refer acolo unde se schimb repede de haine, eu mă refer la chestia cu iubitul. A trecut 6 luni de atunci. Cred că mi-am revenit. Uneori, sunt momente în care dimineața se întâmpla la un moment dat să uit că trăiesc altă viață. E mai bine că s-a întâmplat așa, e mai bine că s-a întâmplat acum, e mai bine că am luat decizia pe care am luat-o chiar dacă ea a durut, fiind că eu sunt o persoană care iubește enorm. Iubesc necondiționat și am încredere în cineva fără să trebuiască să-mi dovedească că trebuie să am încredere, acord tot de la bun început cu cărțile pe masă, dar în momentul în care îmi iei lucrurile pe care le am eu cel mai de preț de oferit – acea încredere necomdiționată, ai măturat cu mine pe jos și ai șters tot, a declarat Sorana. 

sorana

Frumoasa brunetă a dezvăluit că nu a găsit putere să ierte această gafă cu care multe alte femei se împacă și că în ciuda celor întâmplate, nu-și va vorbi niciodată urât soțul. 

Nu sunt un om atât de bun încât să fiu iertătoare sau de iertat iert, dar nu uit. Și pentru că nu uit și sunt femeie și-n fiece femeie există un mic scorpion, care înțeapă cu acul, aș fi scos acele și aș fi scos ochii ori de câte ori s-ar fi ivit ocazia. Deși sunt o persoană foarte bună și am o inimă mare, știu că pot să fiu și astfel… El a fost foarte supărat pe el și foarte ofticat … Eu i-am promis când eram prieteni, că dacă vreodată voi ajunge în această situație, eu n-am să iert și că voi divorța. Eu nu-mi încalc promisiunile oricât de mult mă rănesc. Mi-am ținut promisiunea, pentru că altfel mi-aș fi pus mereu întrebarea când îl voi prinde următoarea dată, a declarat fosta membră a trupei ASIA.    

sorana4 

Motivul pentru care eu n-am să pot vorbi niciodată despre fostul meu soț pe la colțuri, ori să-l acuz, pentru că noi dincolo de aceste lucruri am avut o relație minunată, iar el este genul de bărbat care își recunoaște întotdeauna greșelile și-și cere întotdeauna iertare pentru ele până când simți cu adevărat că chiar îl doare și cum se rup bucăți din el. O să-l iubesc întreaga mea viață, diferit față de cum l-am iubit când eram căsătoriți ori când aveam o relație, dar e un om alături de care am avut momente foarte frumoase, este un om alături de care am trăit clipe extraordinare și care mi-a cunoscut oamenii importanți din viața mea, cum ar fi fost cea mai bună prietenă și pe tatăl meu. Îmi păstrează amintirea lor intactă și foarte frumoasă și întotdeauna a avut un extrem de mare respect față de tata. Pentru mine lucrurile acestea au contat, a declarat Sorana.  

PS: E greu să treci peste infidelitatea cuiva drag, dar și mai greu e să trăiești cu ea. În astfel de cazuri, sufletul știe și simte dacă e de iertat sau nu această faptă. Mai cu seamă, iertarea e mai ușor s-o găsești dacă există regrete de partea celui vinovat și dacă știi că de omul ăsta te leagă și multe amintiri frumoase care pot umbri această suferință.

Mulți, însă, preferă să îngroape trecutul și să meargă înainte amăgindu-se pe ei că s-au tratat de dragotea pentru omul care i-a rănit, dar oare înainte nu va exista aceeași frică de a fi iar înșelat (de altcineva de această dată) ? Poate că oamenii care încă mai iubesc și înșală din prostie au nevoie de iertare ca să prețuiască ceea ce n-au prețuit  … Poate, dar iertarea  se merită, se câștigă, se obține și nu se cerșește!

Laura Cosoi: Acum suntem la etapa dinainte de a spune Gata, ne căsătorim !

Posted in Monden with tags , on noiembrie 5, 2014 by crinapopa

LAURA-COSOI

La doi ani de la despărțirea de Smaily, Laura Cosoi privește cu încredere spre viitor și își face planuri de nuntă cu actualul ei iubit – Cosmin. Celor doi le-a luat 11 ani ca să-și dea seama că sunt făcuți unul pentru celălalt. Au urmat apoi alți doi ani în care își trăiesc propria poveste de iubire.

„Întotdeauna am fost de modă veche. Sunt în relații stabile tot timpul, dar asta nu-mi garantează succesul Vom vedea spre sfârșitul vieții cum o să fie, dar sunt idealistă. Îmi place să se consume lucrurile treptat și să nu ardem etape. Cred foarte mult în lucrurile astea și cred în valori. Acum suntem la etapa dinainte de a spune gata, ne căsătorim. Au trecut deja 2 ani și ceva decând suntem împreună. Am învățat foarte multe lucruri unul despre celălalt, ne completăm foarte bine. Sunt convinsă că încă mai sunt lucruri de învățat …,” a declarat Laura Cosoi. 

Laura-Cosoi-si-Cosmin-Curticapean

Întrebată cum și-ar dori să fie cerută de soție, Laura a declarat:

„Habar n-am. Eu cred că dacă te cere cine vrei tu, e perfect, oriunde n-ar fi. în parcare, poate să fie și la o cină, fără nimic. Eu cred că adevăratele cereri în căsătorie, care te pot surprinde sunt cele la care te aștepți cel mai puțin. Ăsta nu e un spectacol. Cererile simple au valoare, pentru că e un moment unic, totul stă în loc în clipa aia. Am fost cerută de câteva ori pănă acum, dar nu o să vorbesc despre asta. Până la urmă important e că sunt nemăritată”.  

Dragă Laura, eu cred că adevratul motiv pentru care astăzi încă mai ești nemăritată e că ești prea bună pentru bărbații din viața ta. Probabil și-au dat ei seama la un moment dat că un om minunat cum ești tu merită multă fericire, atâta fericire cât lor nu le-a stat în putere și de asta s-au și retras din peisaj. De un lucru fii sigură, cum mi-a zis și mie cineva odată: Orice pai are umbra lui, prin urmare undeva în lumea asta există și o umbră a ta, care va veni ca să împartă cu tine restul vieții.  

Cum faci să ai o fetiță

Posted in Eu şi bebeluşul meu! with tags , , on noiembrie 5, 2014 by crinapopa

w560xh316_N-ai_sa_crezi_ce_poze_a_facut_un_barbat_cu_fiica_lui_31

Pentru anul 2015 mi-am făcut multe planuri frumoase. Cel mai aproape de suflet e gândul că în 2015 voi face tot posibilul să devin o femeie împlinită, să devin MAMĂ. Îmi doresc o fetiță, o fetiță care să ia de la mine și de la iubitul meu soț tot ce avem mai bun și mai frumos. Și pentru că în scurt timp ne pregătim să dăm startul celui mai dulce proiect din viețile noastre am primit ieri câteva sfaturi cum să facem să avem o fetiță. În cele ce urmează vă voi împărtăși și vouă din experiența pe care au împărtășit-o alții cu mine. 

Daca vrei fetiță să aveți, atunci trebuie s în primul rând să știi când ai exact ziua ovulației.Pentru a concepe o fetiță întreții raporturi sexuale până la ovulație, cu 3 zile până la ovulație și gata, după aceasta abstinența. Dacă vă doriți un băiat, întreții relații sexuale doar în ziua ovulației și în următoarea zi ai undă verde la sex. 

Interpreta Kelly Rowland a devenit mămică

Posted in Monden with tags on noiembrie 5, 2014 by crinapopa

kelly-rowland-600x800

Cântăreaţa americană Kelly Rowland a devenit mămică la 33 de ani. Artista a adus ieri pe lume primul său copil – un băiat care a primit numele de Titan Jewell. Micuțul a cântărit la naștere 3,4 kilograme. „Suntem foarte încântaţi să anunţăm că de astăzi suntem părinţii primului nostru fiu. Suntem binecuvântaţi să putem spune că toată lumea este sănătoasă şi fericită”, a spus Kelly Rowland într-o declaraţie.

Kelly Rowland este fostă membră a trupei Destiny’s Child. Aceasta și actualul său soț, care e și managerul ei- Tim Witherspoon au anunţat că aşteaptă un copil în luna iunie, la doar o lună după ce s-au căsătorit în Costa Rica. Cei doi au o relație din 2011.