Fosta membră a trupei A.S.I.A, Sorana Mohamad a vorbit despre experiența sa de nevastă înșelată

sorana2

Fosta membră a trupei ASIA, Sorana Mohamad a vorbit astăzi în platoul emisiunii Teo Show despre divorțul său și experiența de a fi pusă față în față cu infidelitatea partenerului de viață,

La mine înșelatul e așa cei doi cetățeni căsătoriți și cetățeanul se duce după o tearță cetățeană ca s-o iubească. Nu mă refer acolo unde se schimb repede de haine, eu mă refer la chestia cu iubitul. A trecut 6 luni de atunci. Cred că mi-am revenit. Uneori, sunt momente în care dimineața se întâmpla la un moment dat să uit că trăiesc altă viață. E mai bine că s-a întâmplat așa, e mai bine că s-a întâmplat acum, e mai bine că am luat decizia pe care am luat-o chiar dacă ea a durut, fiind că eu sunt o persoană care iubește enorm. Iubesc necondiționat și am încredere în cineva fără să trebuiască să-mi dovedească că trebuie să am încredere, acord tot de la bun început cu cărțile pe masă, dar în momentul în care îmi iei lucrurile pe care le am eu cel mai de preț de oferit – acea încredere necomdiționată, ai măturat cu mine pe jos și ai șters tot, a declarat Sorana. 

sorana

Frumoasa brunetă a dezvăluit că nu a găsit putere să ierte această gafă cu care multe alte femei se împacă și că în ciuda celor întâmplate, nu-și va vorbi niciodată urât soțul. 

Nu sunt un om atât de bun încât să fiu iertătoare sau de iertat iert, dar nu uit. Și pentru că nu uit și sunt femeie și-n fiece femeie există un mic scorpion, care înțeapă cu acul, aș fi scos acele și aș fi scos ochii ori de câte ori s-ar fi ivit ocazia. Deși sunt o persoană foarte bună și am o inimă mare, știu că pot să fiu și astfel… El a fost foarte supărat pe el și foarte ofticat … Eu i-am promis când eram prieteni, că dacă vreodată voi ajunge în această situație, eu n-am să iert și că voi divorța. Eu nu-mi încalc promisiunile oricât de mult mă rănesc. Mi-am ținut promisiunea, pentru că altfel mi-aș fi pus mereu întrebarea când îl voi prinde următoarea dată, a declarat fosta membră a trupei ASIA.    

sorana4 

Motivul pentru care eu n-am să pot vorbi niciodată despre fostul meu soț pe la colțuri, ori să-l acuz, pentru că noi dincolo de aceste lucruri am avut o relație minunată, iar el este genul de bărbat care își recunoaște întotdeauna greșelile și-și cere întotdeauna iertare pentru ele până când simți cu adevărat că chiar îl doare și cum se rup bucăți din el. O să-l iubesc întreaga mea viață, diferit față de cum l-am iubit când eram căsătoriți ori când aveam o relație, dar e un om alături de care am avut momente foarte frumoase, este un om alături de care am trăit clipe extraordinare și care mi-a cunoscut oamenii importanți din viața mea, cum ar fi fost cea mai bună prietenă și pe tatăl meu. Îmi păstrează amintirea lor intactă și foarte frumoasă și întotdeauna a avut un extrem de mare respect față de tata. Pentru mine lucrurile acestea au contat, a declarat Sorana.  

PS: E greu să treci peste infidelitatea cuiva drag, dar și mai greu e să trăiești cu ea. În astfel de cazuri, sufletul știe și simte dacă e de iertat sau nu această faptă. Mai cu seamă, iertarea e mai ușor s-o găsești dacă există regrete de partea celui vinovat și dacă știi că de omul ăsta te leagă și multe amintiri frumoase care pot umbri această suferință.

Mulți, însă, preferă să îngroape trecutul și să meargă înainte amăgindu-se pe ei că s-au tratat de dragotea pentru omul care i-a rănit, dar oare înainte nu va exista aceeași frică de a fi iar înșelat (de altcineva de această dată) ? Poate că oamenii care încă mai iubesc și înșală din prostie au nevoie de iertare ca să prețuiască ceea ce n-au prețuit  … Poate, dar iertarea  se merită, se câștigă, se obține și nu se cerșește!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: